"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 21 ianuarie 2020: Naufragiat – Roxana Mihalcea

L-am cunoscut pe omul acesta acum cinci ani. Un om extrem de agitat, pe care cu greu puteai să-l urmărești în ceea ce spunea. Niciodată nu știam dacă continuă o idee sau dacă sare de la un gând la altul, de la o persoană la alta. Eram atât de tulburată, că habar n-aveam, la început, cum să fac să-l urmăresc măcar. Scriam într-un caiețel fără nicio noimă. Niciun rând n-avea vreo legătură cu paragraful următor. Parcă scriam algebră, fizică, gramatică, filosofie și chimie în același timp. Mi-am stors creierii vreo două săptămâni și mă întrebam dacă e firesc să accept așa ceva sau doar din dorința mea, aia nesăbuită, dornică de mai mult, nu cumva fac o tâmpenie.

Numai că eram atât de prinsă și intrasem într-un ritm, de acum, din care nu puteamsă mai ies. Nu știam ce înseamnă următoarea zi sau ce avea să-mi aducă, dar credeți că mai conta?

Timpul începuse să capete valoare în viața mea și doar asta conta! Simțeam cum totul înseamnă ceva. Am cunoscut oameni mulți. Unii dintre ei erau, la momentul acela, oameni simpli, nu că acum ar fi căpătat cine știe ce valențe, doar că ocupă niște funcții mai înalte.

Fundamental, oamenii nu se schimbă niciodată. Puterea, și tot ce derivă din ea, strică tot ceea ce au mai bun și mai nobil în ei. Doamne, ce-mi mai plăceau întâlnirile noastre interminabile la o masă anume, dintr-un hotel extrel de elegant, căci aveau un aer aparte. Ca un drog. Nici nu știi dacă îți face bine sau e doar o stare în care plutești. Însă vei afla doar când ai să încetezi să îl mai consumi. Aveam atâtea discuții interesante, era totul atât de altfel! Discutam până la ore târzii planuri de afaceri, calculam zile în șir, de parcă aveam de gând să facem planul global, și scriam… dacă n-am scris un vagon de hârtie, n-am scris un rând!

Scriitoare mă fac! Numai asta îmi repetam și mă trezeam în fiecare dimineață cu o dorință și cu un imbold din ce în ce mai mari.

Am amenajat un birou. Primul birou. Am măsurat pereți și goluri, cât să îl mobilăm cât mai șic și să optimizăm spațiile cât mai bine. Și dacă tot am măsurat atâta, mi-a ieșit un birou în care stăteam de parcă eram într-o menghină.

Îmi plăcea ceea ce făceam. Mărturisesc că sunt un foarte bun executant și, dacă știi cum să mă pui la treabă și ce să-mi ceri, poți să fii cel mai norocos din lume că ai un om de toată încrederea!

Am muncit mai multe ore decât îmi pot aminti. Nu simțeam o picătură de oboseală.

Am întâlnit tot felul de oameni: unii, mai buni, alții, mai puțin inteligenți, unii, interesanți, alții, adevărate non-valori. Oameni cu conturi mari și oameni fără conturi. Oameni simpli și oameni dintr-o bucată. Oameni cu școli și oameni cu grădinițe. Oameni care știau să citească printre rânduri și oameni care știau să deseneze rânduri. Oameni care știau să dea bună ziua și oameni care nu dădeau bună ziua la “secretare”. Oameni care scuipau venin în societate, dar care țesălau pisica acasă. Oameni care voiau nespus de mult “mai mult” și oameni care azi au mai puțin decât “puțin”. Oameni de la care am avut de învățat. Că trebuie să fii încrezător în toți, dar să tai cărțile!

Despre cei mai mulți, îmi aduc aminte zâmbind, căci viața mi-a oferit câteva ocazii frumoase. Să cunoști oameni cu funcții, despre care crezi cele mai minunate lucruri, cum că ar putea conduce lumea sau că totul le este permis, este un miraj, până la urmă.

În timp, abia ajungi să înțelegi că ești departe de adevăr, însă atâta vreme cât ți se prezintă un ambalaj extrem de frumos, care te incită, nu mai ai destulă răbdare și exigență să cauți ce e înăuntru. Îl desfaci treptat, de teamă să nu se risipească prea repede surpriza, și constați la final că înăuntru e un alt ambalaj. De data asta, din carton. Și uite așa pierzi timp, timp pe care nu îl mai poți aduce înapoi.

În ultima zi a anului, căutam o firmă de cablu care să instaleze rețeaua de internet și de telefonie într-o viitoare clădire de birouri. Se întâmpla într-o zi în care mai nimeni nu lucra. Și mă gândeam, pe drum, ce ținută să aleg de revelion, și asta pentur că nu știam unde petrec ultima zi a anului.

Pe 5 ianuarie, era gata cel de-al doilea birou: extrem de frumos, rafinat, un loc de-ți era mai mare dragul să lucrezi! S-au înmulțit și colegii. Unii, mai simpatici, alții, mai puțin. Fiecare, cu pretenții însă: să aibă un calculator mai performant, o imprimantă nu știu de care, un birou cât mai mare. Pentru unii, am cultivat niscaiva sentimente, pentru alții, n-am cultivat nimic. N-aveam loc. Aveau grădinile pline deja.

Într-o zi, a intrat un domn în birou, a salutat lumea din jur, s-a apropiat de mine și mi-a zis: “Am și eu o cățea acasă pe care o cheamă Roxana”. Culmea e că, în timp, cred că i-am luat loc simpaticului animal. Deliberat.

Naufragiat


Cartea Naufragiat poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 21 ianuarie 2020: Naufragiat – Roxana Mihalcea

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: