Am țopăit peste terenul prăfos și cenușiu, către domul uriaș al Bulei Conrad. Sasul ei, încercuit de lumini roșii, se afla neliniștitor de departe.
E greu să alergi cu o sută de kilograme pe tine – chiar și în condițiile gravitației selenare. Pare însă surprinzător cât te poți grăbi când viața îți este pusă în pericol.
Bob alerga alături de mine. Glasul i s-a auzit prin radio:
– Lasă-mă să-mi conectez buteliile la costumul tău!
– Așa o să mori și tu.
– Gaura e mare, a gâfâit el. Pot vedea gazul ieșindu-ți din butelii.
– Mersi pentru-ncurajare.
– Eu sunt expertul AEV, a zis Bob. Oprește-te imediat și lasă-mă să mă conectez!
– Negativ. Continuam să alerg. Imediat înainte de alarma de scurgere s-a auzit un pocnet. Oboseala metalului. Probabil că-i ansamblul de supape. Dacă te conectezi, o să-ți perforezi conducta în vreo margine zimțată.
– Sunt dispus să-mi asum riscul!
– Iar eu nu sunt dispusă să te las, i-am răspuns. Bob, ai încredere-n mine în privința asta. Mă pricep la metal.
Am trecut pe salturi lungi, egale. Mă simțeam ca în ralanti, însă era modul cel mai bun de a mă deplasa cu toată greutatea aia. Afișajul de pe vizorul căștii anunța că mai aveam cincizeci și doi de metri până la sas.
M-am uitat la afișajele de pe braț. Rezerva de oxigen scădea amenințător sub ochii mei. Așa că am încetat să mă mai uit.
Salturile lungi au meritat. Acum mă mișcam chiar mai rapid. L-am lăsat pe Bob în urmă, iar el este cel mai abil expert AEV de pe Lună. Asta-i șmecheria: să adaugi mai mult impuls spre înainte de fiecare dată când atingi solul. În același timp însă, asta înseamnă că fiecare salt e dificil. Dacă o dai în bară, sfârșești cu nasul în pământ și luneci pe sol. Costumele AEV sunt robuste, totuși nu-i recomandabil să le freci de rogolit.
– Mergi prea repede! Dacă te-mpiedici, îți poți fisura vizorul!
– Mai bine decât să trag vid în plămâni, i-am răspuns. Mi-au rămas vreo zece secunde.
– Sunt mult înapoia ta, a zis Bob. Nu m-aștepta.
Mi-am dat seama cât de tare goneam doar când plăcile triunghiulare ale lui Conrad mi-au umplut câmpul vizual. Creșteau foarte rapid.
– La naiba!
Nu mai aveam timp să-ncetinesc. Am mai făcut un ultim salt și am adăugat o rostogolire spre înainte. Am nimerit-o chiar la fix – mai degrabă din noroc decât din abilitate – și am izbit peretele cu tălpile. Mda, Bob avusese dreptate. Mersesem prea rapid.
Am căzut pe sol, m-am ridicat iute și am învârtit manivela ușii rotunde a sasului.
Urechile îmi pocneau. Alarmele îmi urlau în cască. Butelia își trăia ultimele clipe – de acum nu mai putea face față scurgerii.
Am împins ușa, am deschis-o și am căzut înăuntru. Am horcăit, străduindu-mă să respir, și vederea mi s-a încețoșat. Am tras un șut ușii, închizând-o, m-am întins spre butelia de urgențe și i-am smuls știftul.
Partea superioară a buteliei a zburat și aerul a inundat compartimentul. A ieșit atât de rapid, încât jumătate din el s-a lichefiat în particule de ceață în urma răcirii care însoțește expansiunea bruscă. Am căzut pe podea, abia conștientă.
Am gâfâit în costum, suprimându-mi imboldul de a vomita. Fusese un efort al dracului, mai mare decât posibilitățile corpului meu. Lipsa de oxigen mi-a cauzat o migrenă. Avea să mă țină cel puțin câteva ore. Izbutisem să sufăr de rău de altitudine pe Lună.
Șuieratul a devenit un fâsâit, apoi a încetat.
Bob a ajuns într-un final la ușa sasului. L-am văzut zgâindu-se înăuntru prin hublou.
– Statut? s-a interesat el prin radio.
– Conștientă, am icnit.
– Poți să stai în picioare, sau chem ajutoare?
Dacă ar fi intrat în sas, Bob m-ar fi ucis – zăceam acolo cu un costum avariat. Pe de altă parte, oricare dintre cei două mii de oameni din oraș ar fi putut să deschidă sasul din partea cealaltă și să mă tragă înăuntru.
– Nu-i nevoie.
M-am pus în patru labe, apoi m-am ridicat în picioare. M-am rezemat de panoul de comandă, ca să-mi mențin echilibrul, și am inițiat purificarea. Jeturi de aer cu înaltă presiune m-am împroșcat pe sub toate unghiurile. Praf selenar cenușiu s-a învolburat în sas și a fost absorbit prin fantele cu filtre de pe perete.
După purificare, ușa interioară a sasului s-a deschis automat.
Am intrat în anticameră, am etanșat din nou ușa interioară și m-am lăsat să cad pe o banchetă.
Bob a intrat în sas în mod normal – fără butelii de urgență deschise spectaculos (cea utilizată de mine fusese deja înlocuită). Prin metoda obișnuită a pompelor și a supapelor. După ce și-a executat propriul ciclu de purificare, mi s-a alăturat în anticameră.
Fără un cuvânt, l-am ajutat să-și scoată casca și mănușile. Niciodată nu trebuie să lași pe cineva să se dezbrace singur de costum. Sigur că da, o poate face, dar este chinuitor. Chestiile astea au tradiția lor. El mi-a întors favoarea.
– Ăsta chiar c-a fost un rahat dat naibii, am rostit când mi-a ridicat casca.
– Ai fost cât pe ce să mori. Bob a ieșit din costum. Ar fi trebuit să-mi fi ascultat instrucțiunile.
M-am strecurat afară din costum și i-am cercetat spatele. Am arătat o bucată zimțată de metal care fusese cândva un ventil.
Cartea Artemis poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,7 rating based on 271.516 ratings (all editions)
ISBN-10: 6069000285
ISBN-13: 9786069000281
Goodreads: 48758668
Author(s):Publisher: Paladin
Published: 11//2019
Traiul în Artemis, primul și singurul oraș de pe Lună, implică privațiuni dacă nu te numeri printre turiștii bogați sau miliardarii excentrici, iar visul lui Jazz Bashara e să se îmbogățească. Doar că un simplu job de comisionară n-o să-i îndeplinească acest vis. Și nici micile ei acțiuni de contrabandă. Viața lui Jazz va căpăta o întorsătură teribilă atunci când planul ei de îmbogățire pune în pericol existența orașului și a cetățenilor lui.
Fragmentul zilei – 22 februarie 2020: Artemis – Andy Weir