În ziua în care se întâmplă tragedia, băieții de la Școala Windfield fuseseră consemnați în camerele lor.
Era o sâmbătă călduroasă de mai și în mod normal ar fi trebuit să-și petreacă cu toții după-amiaza pe terenul de sport din partea de sud, unii jucând crichet, alții privind de pe marginea umbroasă a pădurii Bishop’s Wood. Dar avusese loc o infracțiune. Se furaseră șase monede de aur din biroul domnului Offerton, profesorul de latină, și toată școala era bănuită. Toți băieții trebuiau să rămână în camere până când făptașul era prins.
Micky Miranda stătea la masa scrijelită cu inițialele a generații de școlari plictisiți. Ținea în mână o revistă oficială intitulată Echipament de infanterie. De obicei se uita vrăjit la gravurile cu săbii, puști și carabine, dar acum îi era prea cald ca să se poată concentra. La celălalt capăt al mesei, colegul său de cameră, Edward Pilaster, își ridică nasul dintr-ul caiet de latină. Copia de la Micky traducerea unei pagini din Plutrah. Puse un deget pătat de cerneală pe pagină și întrebă:
– Ce scrie aici?
Micky își îndreptă privirea spre locul indicat.
– Decapitat, spuse el. E la fel ca în latină, decapitare.
Latina nu i se părea grea lui Micky, poate și pentru că multe cuvinte erau asemănătoare în spaniolă, care era limba lui maternă.
Stiloul lui Edward își reluă scârțâitul. Micky se ridică neliniștit și se îndreptă spre fereastră. Nici o adiere. Privi cu jind peste curtea grajdului, înspre pădure. La nord de Bishop’s Wood era un lac umbrit, format într-o carieră dezafectată. Apa era rece și adâncă…
– Hai la scaldă, spuse Micky brusc.
– N-avem voie, răspunse Edward.
– Am putea ieși prin sinagogă.
„Sinagoga” era camera de alături, în care locuiau trei băieți evrei. Școala Windfield avea o atitudine liberală în predarea teologiei și era tolerantă față de diferențele de religie, fapt pentru care era agreată în egală măsură de părinți evrei, de familia metodistă din care provenea Edward, precum și de tatăl lui Micky Miranda, care era catolic. Dar în ciuda poziției oficiale a școlii, băieții evrei tot erau prigoniți în fel și chip. Micky continuă:
– Putem ieși pe fereastra lor și ateriza pe acoperișul spălătoriei, după care coborâm prin spatele grajdului și ne strecurăm în pădure.
Edward părea speriat.
– Dacă te prinde, o încasezi cu Dungata.
Dungata era bastonul de frasin mânuit de directorul școlii, domnul Poleson. Pedeapsa pentru fuga din detenție erau douăsprezece lovituri cumplite. Micky fusese pedepsit într-o zi de domnul Poleson pentru că jucase jocuri de noroc și încă îl mai treceau fiorii când se gândea la acea zi. Dar posibilitatea de a fi prinși era mică, iar ideea de a se dezbrăca și de a intra gol în baltă era atât de ademenitoare, încât Micky aproape că simțea apa rece prelingându-i-se pe pielea goală.
Se uită la colegul său de cameră. Edward nu era simpatizat în școală – era prea leneș pentru a învăța bine, prea greoi pentru a fi bun la sport și prea egoist pentru a-și face mulți prieteni. Micky era singurul prieten al lui Edward, și de aceea lui Edward nu-i plăcea când Micky își petrecea timpul cu alți băieți.
– Mă duc să văd dacă nu vrea să vină Pilkington, spuse Micky și se îndreptă spre ușă.
– Stai, nu te duce, spuse Edward neliniștit.
– De ce să nu mă duc?! răspunse Micky. Ție ți-e prea frică.
– Nu mi-e frică, spuse Edward neconvingător. Dar trebuie să-mi termin tema la latină.
– Păi termin-o în timp ce eu merg la scăldat cu Pilkington.
Pentru o clipă, Edward afișă o figură de neînduplecat, după care se dădu bătut.
– Bine, hai că vin, spuse el mai mult de nevoie.
Micky deschise ușa. Din clădire se auzea un murmur înăbușit, dar nici un profesor nu se vedea la orizont. Micky o zbughi în camera alăturată. Edward îl urmă.
– Salutare, iudeilor, spuse Micky.
Doi dintre băieți jucau cărți la masă. Își ridicară privirile o clipă și-și văzură de joc fără nici o vorbă. Cel de-al treilea, Fatty Greenbourne, mânca o prăjitură. Maică-sa îi trimitea mereu pachete cu mâncare.
– Hai, salut! spuse el prietenos. Vreți niște prăjitură?
– Ce Dumnezeu, Fatty, mănânci ca un purcel, replică Micky.
Fatty ridică din umeri și continuă să îndese în el prăjitură. Era des ținta zeflemelelor, fiind și gras, și evreu, dar nimic nu părea să-l afecteze. Se spunea că taică-su era cel mai bogat om din lume, și poate că de aceea nu-i păsa de batjocuri, gândea Micky.
Micky se îndreptă spre fereastră, o deschise și privi roată. Curtea grajdurilor era pustie. Fatty întrebă:
– Ce faceți, băieți?
– Mergem la scăldat, spuse Micky.
– O s-o încasați.
Edward spuse scâncit:
– Știu.
Micky se sui pe pervaz, se lăsă pe burtă, se răsuci și se lăsă în jos câțiva centimetri, până atinse cu picioarele acoperișul spălătoriei. I se păru că aude pârâind o placă de ardezie, dar acoperișul rezistă sub greutate. Privi în sus și îl văzu pe Edward uitându-se în jos îngrijorat.
– Hai! spuse Micky.
Se târî pe acoperiș și coborî pe un burlan până jos. Peste un minut, Edward ateriză lângă el.
Micky se uită pe furiș pe după colțul spălătoriei. Nu se vedea nimeni. Fără a sta pe gânduri, o luă la goană prin curtea grajdului către pădure. Alergă printre copaci până când consideră că nu mai poate fi văzut din clădirile școlii, apoi se opri ca să se odihnească. Edward apăru și el.
Cartea O avere periculoasă poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
Fragmentul zilei – 23 iunie 2020: O avere periculoasă – Ken Follett