Fragmentul zilei – 24 septembrie 2020: Faraonul – Wilbur Smith

Deși aș fi preferat să-mi înghit sabia decât să recunosc, în adâncul inimii mele știam că s-a terminat, în sfârșit.

În urmă cu cincizeci de ani, mulțimi de hicsosi apăruseră fără de veste la granița Egiptului nostru, din pustietățile orientale. Erau un popor sălbatic și nemilos, fără vreo însușire izbăvitoare. Aveau două lucruri care-i făceau invincibili în luptă, calul și carul de luptă, pe care noi, egiptenii, nu le mai văzuserăm și de care nici nu auziserăm până atunci, considerându-le ceva josnic și dezgustător.

Am încercat să înfruntăm atacul hicsosilor cu pedestrași, dar ne-au măturat din fața lor, înconjurându-ne fără efort cu carele lor și copleșindu-ne cu o ploaie de săgeți. Nu am putut decât să fugim la bărci și să zburăm din fața lor spre sud, pe mărețul fluviu Nil, târându-ne ambarcațiunile peste cataracte și sălbăticie. Acolo am rămas peste zece ani, tânjind după patria noastră.

Din fericire reușisem să capturez pentru noi un număr mare din caii dușmanilor și să-i ascund. Am descoperit în curând că, departe de a fi dezgustător, calul este cel mai inteligent și mai maleabil dintre toate animalele. Am dezvoltat o versiune proprie de car de luptă, mai ușor, mai rapid si mai manevrabil decât versiunea hicsosilor. L-am învățat pe flăcăul care avea să devină mai târziu Tamose, faraonul Egiptului, să fie un conducător de car expert.

La momentul potrivit, noi, egiptenii am pornit în jos pe Nil în flota noastră de bărci, apoi am debarcat carele pe malul Egiptului nostru și ne-am atacat dușmanii, alungându-i în delta nordică. De-a lungul deceniilor ce au urmat, am fost prinși în lupta cu dușmanii noștri hicsosi.

Dar acum roata se întoarse de tot. Faraonul Tamose era un om bătrân, zăcând în cort, rănit mortal de o săgeată hicsosă. Armata egipteană se destrăma, iar a doua zi aveam să ne confruntăm cu inevitabilul.

Nici chiar spiritul meu întreprinzător, care fusese vital în supraviețuirea Egiptului de-a lungul ultimei jumătăți de secol de luptă, nu mai era suficient. În ultimul an, fuseserăm înfrânți în două bătălii succesive, ambele crâncene și sângeroase, dar în van. Invadatorii hicsosi care acaparaseră cea mai mare parte a patriei noastre erau în pragul ultimului lor triumf. Întregul Egipt era aproape în mâna lor. Legiunile noastre erau răpuse și înfrânte. Oricât de disperat am încercat eu să le adun și să le îndemn să continue, părea că se resemnaseră în fața eșecului și a rușinii. Peste jumătate din caii noștri erau uciși, în timp ce aceia care mai erau în picioare abia mai puteau duce greutate unui om sau a carului. Cât despre oameni, aproape jumătate aveau răni proaspete sau deschise, pe care le legaseră cu cârpe. Numărul lor scăzuse cu aproape trei mii în cele două bătălii purtate și pierdute de la începutul anului. Majoritatea supraviețuitorilor se împleticeau sau șchiopătau în luptă cu o sabie în mână și o cârjă în cealaltă.

Este adevărat că acest neajuns din rândurile noastre era provocat mai degrabă de dezertări decât de moartea sau de rănirea pe câmpul de luptă. Legiunile cândva mândre ale faraonului își pierduseră, în cele din urmă, curajul și fugiseră dinaintea dușmanului numeros. Lacrimi de rușine curgeau pe obrajii mei în timp ce mă rugam de ei și-i amenințam cu biciuitul, cu moartea și cu dezonoarea, iar ei treceau pe lângă mine în drumul lor spre ariergardă. Nici nu mă luau în seamă, nici nu priveau în direcția mea când aruncau armele, îndepărtându-se în grabă ori șchiopătând. Mulțimea hiscosilor s-a adunat în fața porților Luxorului. Iar a doua zi aveam să conduc ceea ce urma să fie, aproape sigur, ultima noastră șansă de a scăpa de o distrugere sângeroasă.

Când s-a lăsat noaptea peste câmpul de luptă, mi-am pus servitorii să curețe petele noi de sânge de pe scut și de pe armură și să îndrepte îndoitura de pe coiful ce mă apărase de sabia unui hicsos mai devreme în acea zi. Pana lipseaa, tăiată de aceeași lovitură inamică. Pe urmă, la lumina flăcării de torță și în reflexia oglinjoarei de bronz lustruit, mi-am contemplat propria imagine. Ca întotdeauna, mă făcea să-mi revin din dispoziția proastă. Încă o dată, mi-am amintit cât de repede urmează bărbații o imagine sau o reputație atunci când judecata avertizează în legătură cu o înfrângere iminentă. M-am forțat să zâmbesc în oglinda, încercând să ignor umbrele melancoliei din adâncul ochilor; pe urmă, m-am aplecat pe foaia de cort și m-am dus să-mi prezint omagiile dragului meu faraon.

Faraonul Tamose zăcea pe lectică, îngrijit de trei medici și de șase dintre numeroșii lui fii. Într-un cerc mai mare din jurul său, se adunaseră generalii și înalții sfetnici, precum și cinci dintre soțiile lui preferate. Toți aveau expresii solemne pe față, iar consoartele lui plângeau, căci faraonul trăgea să moară. Mai devreme în ziua aceea, căpătase o rană gravă pe câmpul de bătălie. Bățul săgeții hicsose încă mia ieșea dintre coastele lui. Niciunul dintre medicii prezenți, nici măcar eu, cel mai abil dintre toți, nu îndrăznea să încerce să scoată vârful de săgeată zimțat aflat atât de aproape de inimă. Nu făcuserăm decât să rupem bățul aproape de rană, iar acum așteptam sfârșitul inevitabil. Înainte de prânz, a doua zi, cu siguranță faraonul avea să îi cedeze tronul de aur lui Utteric Turo, cel mai mare fiu al său, care stătea lângă el, încercând să nu se bucure în mod evident de gândul că suveranitatea Egiptului însuși avea să ajungă în mâinile lui. Utteric era un tânăr șters și ineficient, care nici nu-și imagina că până la apus, a doua zi, imperiul său poate că nici nu avea să mai existe; sau mai degrabă, asta am crezut eu atunci despre el. În curând aveam să aflu cât de tare mă înșelasem în privința lui.

 

Faraonul

 


Cartea Faraonul poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

3,8 rating based on 4.972 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786060063919
Goodreads: 55275739

Author(s):Publisher: Grupul Editorial RAO
Published: 8/25/2020

Un spectaculos si hipnotizat roman din Egiptul antic
Faraonul Tamose este ranit mortal, iar orasul antic Luxor este
inconjurat de hicsosi intr-un asediu fara precedent. Toate par pierdute
in acest moment crucial pentr Egipt, iar lordul Taita, generalul
ostirilor lui Tamose, se pregateste pentru infrangerea finala. Insa
sansele se intorc de partea armatei egiptene, iar Taita, in ciuda
victoriei, este arestat, caci o noua epoca tocmai a inceput: noul faraon
este Utteric, un tanar slab si crud, care se simte amenintat de
prietenia acestuia cu fratele sau mai mic, Ramses. Ce este de facut
pentru eliberarea Egiptului de sub tirania lui Utteric?
De la templele stralucitoare ale Luxorului pana la cetatea magnifica a
Spartei, Faraonul este un roman intens si puternic, care isi poarta
cititorii printr-o perioada de sange si glorie. Subiectul este atent
documentat, personajele sunt emblematice si extraordinar de credibile,
in timp ce actiunea e alerta si incredibil de electrizanta.
 


Fragmentul zilei – 24 septembrie 2020: Faraonul – Wilbur Smith

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii