Fragmentul zilei – 25 decembrie 2020: Cronicile din Narnia Vol.3: Calul și băiatul – C.S. Lewis

Cum a pornit Shasta la drum

 

Aceasta este povestea unor peripeții petrecute în Narnia, în Calormen și în ținuturile dintre ele, în Epoca de Aur, când Peter era Mare Rege al Narniei, iar fra­tele și cele două surori ale sale erau Rege și Regine supuse lui.

În zilele acelea, departe spre miazăzi, în Calormen, într-un golfuleț al mării, trăiau un pescar sărman pe nume Arsheesh și un băiețel care-i spunea Tată. Pe băiat îl chema Shasta. Aproape în fiecare dimineață, Arsheesh pleca la pescuit cu barca, iar după-amiaza îşi înhăma măgărușul la căruța încărcată cu pește și pleca vreo jumătate de leghe spre miazăzi, în sat, ca să vândă ce prinsese. Dacă-i mergea bine, se întorcea acasă fără griji și nu se lua de Shasta, dar dacă avea vânzare proastă îi găsea pricină și-l mai și bătea. Mai mereu se găsea câte-o greșeală de aruncat în spinarea lui Shasta, pentru că băiatul avea multe de făcut, de la înnăditul și spălatul plaselor de pescuit până la gătitul mesei de seară și curățenia pe care trebuia s-o facă în cocioaba unde locuiau amândoi.

Shasta nu era câtuși de puțin curios să știe ce se întâmpla la miazăzi de casa în care stătea, iar asta pentru că fusese de vreo două ori în sat cu Arsheesh și știa că nu era nimic de văzut acolo. Nu văzuse decât bărbați care semănau cu tatăl lui: bărboși în straie lungi, soioase, cu saboți de lemn cu vârful ridicat și cu turbane pe cap, care vorbeau alene despre lucruri care păreau plictisitoare. În schimb, ar fi vrut să cunoască tot ce se afla la miazănoapte, pentru că nimeni nu mersese vreodată într-acolo și nu avea voie nici el. Adeseori, pe când stătea afară şi înnădea plasele de unul singur, privirea i se îndrepta nerăbdătoare spre miazănoapte. Acolo nu se vedea nimic în afară de un deal acoperit cu iarbă, care se oprea într-o coamă dreaptă, iar dincolo, cerul pe care treceau din când în când câteva păsări.

Câteodată, dacă Arsheesh era pe-aproape, Shasta îl întreba:

 – Ce se-ntinde dincolo de deal, o, Tată?

Când pescarul era supărat, îl plesnea peste urechi şi-i spunea să-și vadă de-ale lui. În schimb, când era cu sufletul senin îi răspundea:

 – O, fiule, nu-ți osteni mintea cu întrebări fără rost. Căci, după cum spunea poetul, pe darul iscodirii se sprijină avuția, însă cei care întreabă lucruri ce nu-i privesc cârmesc corabia prostiei spre stânca sărăciei.

Shasta credea că dincolo de deal se găsea fără doar şi poate o taină minunată, pe care tatăl său nu-i îngăduia s-o afle. La drept vorbind însă, pescarul îi vorbea aşa fiindcă habar n-avea ce se întindea spre miazănoapte. Și nici nu-i păsa. Era un om care se gândea doar la ce trebuia făcut şi când.

Într-o zi, dinspre miazăzi sosi un străin care nu semăna cu niciunul dintre bărbații pe care-i văzuse Shasta până atunci. Venea călare pe un bidiviu pătat, cu coama și coada fluturând în vânt, cu scările șeii și căpăstrul incrustate cu argint. Bărbatul purta o cămașă de zale și un turban de mătase, din mijlocul căruia se înălța vârful unui coif. La brâu îi atârna o sabie încovoiată, în spate ducea un scut rotund cu ținte din alamă, iar în mâna dreaptă ținea o suliță. Era smead, dar asta nu-l miră pe Shasta, fiindcă toți calormenii arătau așa. În schimb, se minună când văzu barba străinului, vopsită în stacojiu, răsucită și unsă cu ulei înmiresmat. Dar Arsheesh își dădu seama după podoabele de aur de pe brațul străinului că era un Tarkaan, adică un mare domn, așa că îngenunche în fața lui până atinse pământul cu barba și-l îndemnă pe Shasta să facă la fel.

Străinul ceru să fie găzduit peste noapte și desigur că pescarul nu îndrăzni să-i spună nu. Tot ce era mai bun îi fu pus pe masă Tarkaanului la cină (fără să-l mişte din cale-afară), pe când Shasta primi un codru de pâine și fu dat afară din colibă, ca de fiecare dată când venea cineva la pescar. De obicei, când se întâmpla așa, Shasta dormea lângă măgăruș, în grajdul acoperit cu stuf. Însă, cum era prea devreme pentru a adormi și cum lui Shasta nu-i spusese nimeni că nu e frumos să asculți pe la uși, băiatul se așeză și-și lipi urechea de o crăpătură în peretele de scânduri al colibei, ca să asculte ce vorbeau oamenii mari. Şi iată ce auzi:

 – Iar acum, o, gazda mea, spuse Tarkaanul, află că mă gândesc să-ți cumpăr băiatul.

 – O, stăpâne, îi răspunse mieros pescarul, făcându-l pe Shasta să-și imagineze privirea lui lacomă, oare câți bani crezi că ar fi de-ajuns pentru ca umila slugă a domniei tale, săracă lipită cum e, să-şi vândă singurul fiu, sânge din sângele lui, ca pe un sclav? Căci, după cum spunea poetul, dragostea e mai îndestulătoare decât mâncarea, iar urmașii mai de preț decât orice nestemată.

 – Așa este, rosti sec oaspetele. Dar un alt poet a spus că cel care cutează să-l înșele pe omul drept își pune singur spinarea sub bici. Nu-mi turna braşoave acum, la bătrânețe. Se vede de la o poştă că băiatul nu-i fiul tău, de vreme ce tu ești la fel de negru ca mine în obraji, iar el e bălai și alb la față precum barbarii blestemați, dar frumoși, care trăiesc departe, spre miazănoapte.

 – Frumos sună vorba care spune că săbiile pot fi oprite cu scuturi, însă Ochiul Înțelepciunii străpunge orice apărare, glăsui pescarul. Te înștiințez, o, preaminunate oaspete, că din pricina sărăciei mele lucii nu m-am însurat şi n-am avut copil. Dar chiar în anul când Tisrocul (fie-i viața veşnică) și-a început augusta și binefăcătoarea domnie, într-o noapte cu lună plină, zeii nu m-au lăsat să adorm. Așa că m-am ridicat din pat, am ieșit din cocioaba asta și m-am îndreptat spre plajă să mă înviorez, uitându-mă la apă şi la lună și trăgând în piept aerul răcoros. Și am auzit pe dată dinspre mare un sunet ca de vâsle, iar pe urmă un scâncet slab. N-a trecut mult și valurile au adus la mal o bărcuță în care se afla un bărbat uscat de foame și de sete, care pesemne că murise cu doar câteva clipe mai-nainte (fiindcă avea trupul cald), iar lângă el un burduf gol și un copil care încă răsufla. „Fără-ndoială“, mi-am spus, „nefericiții scăpaseră de pe vreo corabie dintre cele mari aflată la ananghie, dar, prin frumoasele urzeli cereşti, bărbatul și-a luat de la gură pentru a-l ține în viață pe copil și a murit abia după ce a zărit țărmul.“ Amintindu-mi apoi că zeii nu uită niciodată să-i răsplătească pe cei care leagă prietenie cu nevoiașii și înduioşat din fire (pentru că sluga dumitale preaplecată e un om bun la suflet)…

 – Hai, lasă palavrele astea cu care te lauzi singur, îi tăie vorba Tarkaanul. Mi-e de-ajuns să știu c-ai luat copilul și că, așa cum vede oricine, ai scos de pe urma muncii lui înzecit pâinea pe care i-ai dat-o. Și-acum spune-mi repede cât vrei pe el, că m-am săturat de-atâta flecăreală.

 – Chiar dumneata ai avut înțelepciunea să spui că munca băiatului a fost de neprețuit, răspunse Arsheesh. Trebuie să ținem seama de asta când vorbim de bani, fiindcă, dacă o să-l vând pe băiat, fără-ndoială că o să fiu silit fie să cumpăr, fie să iau cu simbrie un altul care să muncească în locul lui.

 – Îți dau cincisprezece arginți pe el, zise Tarkaanul.

 

Cronicile din Narnia Vol.3 - Calul și băiatul

 


Cartea Cronicile din Narnia Vol.3: Calul și băiatul poate fi cumpărată de la:

 

 

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

 


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 

Fragmentul zilei – 25 decembrie 2020: Cronicile din Narnia Vol.3: Calul și băiatul – C.S. Lewis

Alte titluri Grupul Editorial Art.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii