Din secretariat iese o altă elevă. Îmi amintesc de ea, fusese o participantă a concursului de limba română. Și ea, la fel ca mine, este aici pentru întrunirea din biroul directorului unde ni se vor acorda diplome pentru rezultatele speciale și ne vom preface că lor le pasă de abilitățile noastre, de faptul că aducem beneficii colegiului, datorită premiilor, și că sunt încântați la maximum de ideea de a lăuda munca unui elev. Se apropie de mine, zâmbindu-mi timid. Îi reîntorc zâmbetul mai forțat decât speram, cu toate că vina nu-i a ei. Pur și simplu, mă dezgustă toate încercările de a conserva o atitudine rigidă și corectă, când adevărul nu e nici pe aproape. Minutele ce trec sunt ascunse de vacarmul creat de profi și îmi dau seama, judecând după modul în care tipa de lângă mine bate din picior, că e la fel de nemulțumită de cererea de a fi punctuale care se aplică numai în cazul nostru. Prin agitație își face loc profesoara de română. Părul ei e prima caracteristică ce îmi sare în ochi, părul ei roșu. În mâini ține un dosar gros, iar chipul îi trădează lipsa de somn. Trece de ceilalți profesori cu greu, îmbulzindu-se, și ajunge la noi respirând apăsat, cu broboane de transpirație pe frunte.
Mutându-și dosarul dintr-o mână în alta, doamna ne face semn să intrăm în biroul directorului. Ușa masivă, îmbrăcată în piele, mereu deschisă, acum îmi produce oroare. Directorul, un bărbat încă bine la cei șaizeci de ani ai săi, cu stomacul revărsându-i-se peste costumul de stofă, negru și scump, ne poftește în birou cu o veselie falsă. Se vede treaba că preferă să fie în altă parte și nu aici, cu niște țânci. Să nu-și facă griji, am aceleași sentimente. Într-un scaun confortabil de piele, răsfoind un teanc cu diplome, stă diriginta mea. Ooo, exact ce lipsea! Un ghimpe în coastă! După atenția ce ne-o acordă, adică deloc, aș presupune că prezența noastră nu o interesează și îndrăznesc să vă asigur că presupunerea mea e întru-totul corectă. Decid să nu-mi bat capul cu ea și să rezist cu stoicism până la acordarea diplomelor.
Directorul intră în detalii protocolare, parcurgând dosarul înmânat de profesoara de română, dar eu mă deconectez un pic de la discursul lui, cât să nu sesizeze nimeni neatenția mea, și îmi fixez ochii în fruntea bărbatului. Așa, pare că sunt atentă la ceea ce bălmăjește, lucru de care ține cont și îl apreciază, însă rămân la stadiul de a fi nestresată de cele rostite. Cutele de pe fruntea lui capătă alte dimensiuni când schițează un zâmbet de admirație. Sceneta aceasta nu mă impresionează, din simplul motiv că nu îl interesează câtuși de puțin să ne aprecieze cu adevărat meritele.
– Vă mulțumim că vă enumerați printre elevele ce contribuie la bunul renume al acestui colegiu minunat, încheie directorul discursul, inoculându-și optimism în voce.
Un costum roșu, un sac și o mulțime de acadele de-ar fi avut și tot nu ar fi arătat destul de convingător.
Semnează diplomele și le ștampilează pe rând, apoi, mișcându-se în reluare, ni le înmânează. Profesoara de română, transformată în bibelou între timp, ne felicită și se așează pe scaunul de lângă dirigintă. Convinsă că nimeni nu va mai avea nimic de adăugat, dau să ies din birou, însă diriginta pune teancul de diplome pe birou cu o bufnitură și se întoarce spre noi.
– Felicitări pentru rezultate!
Vocea ei sună de parcă ne-ar spune „Odihniți-vă în pace”, nu „Felicitări”. Ochii ei mă analizează și mi-e clar că nu mă suportă. De ce? Răspunsul la această întrebare nu-l am nici în ziua de azi. Nu sunt un copil problemă și nici nu am de gând să devin, chiar dacă ale mele convingeri v-ar putea face să credeți contrariul. N-am jignit-o vreodată, nici pe ea, nici pe alți profesori, dar intuiesc că persoana mea îi repugnă din motive personale. Se prea poate ca eu să-i aduc aminte de cineva din trecut, de cineva care a încet s-o omoare, altfel nu-mi explic bariera pe care-a ridicat-o între mine și ea. Nu e ca și cum mi-aș dori să fie confidenta mea, personalitatea ei stranie reprezintă un impediment colosal, dar mi-ar fi plăcut ca viața de liceană să nu devină și mai sumbră din cauza unei diriginte ce are, la propriu, un dinte împotriva mea.
Dau din cap, în semn de mulțumesc, le urez o zi bună, apoi părăsesc încăperea. Pe hol, dau de profa de psihologie.
– Bună ziua!
– Sorina, bine că am dat de tine. am citit materialul pe care mi l-ai trimis pentru Școala Altfel și e foarte bun. Am modificat anumite exprimări, îl verifici și tu, să-mi spui cum ți se pare.
Doamna Ivanov scotocește prin geantă, apoi scoate de acolo un dosar mare.
– Materialul e aici. Ți-am mai adus ceva. Tocmai a venit în vizită un fost elev. Am mai corespondat cu el, băiat deștept, și a realizat un fel de studiu de caz despre Emil Grigorescu. Este extrem de bine realizat; aș vrea să îl citești și să îl prezinți împreună cu materialul tău. Studiul se axează pe ceea ce exprimă proza autorului, în special, pe temperamentele conturate în romane. E interesant și îți este folositor ca exemplu în prezentarea despre temperament.
– Mulțumesc mult, zic, știind că oricum mai trebuia să mă documentez pentru prezentarea respectivă; iubesc psihologia datorită complexității, dar, câteodată, îmi vine să o dau naiba cu toți termenii ei. Este bine dacă vă trimit un mail cu ceea e aș vrea să selectez? Trebuie să coroborez informațiile de aici cu cele din proiectul meu.
– Da, da, tu îmi trimiți și eu îți explic la ce mai trebuie lucrat.
– Doamna, sper să nu am probleme că studiez dosarul acesta. Poate băiatului îi este necesar undeva sau vrea să îl publice… eu știu?
– Nu, stai liniștită. Așa nu ți-l mai dădeam. Aaa, și spune-le și colegilor tăi să pregătească măcar un referat pentru activitățile de atunci. Numai tu muncești.
Îmi reprim impulsul de a izbucni în râs. Cine să muncească? Leneșii ăia răsfățați? Le pică mâna ălora.
– Le voi transmite.
– Mulțumesc, aștept să îmi trimiți mail.
– Sigur, mulțumesc de asemenea.
– O zi bună!
– O zi bună!
Când doamna Ivanov se îndreaptă spre secretariat, ies și eu din școală. Constat că vremea e tot urâcioasă. Trag de poarta din fier ca să ies din liceu, și zumzetul infernal al mașinilor mă lovește din plin.
Cartea Felinare stinse poate fi achiziționată de la: