"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 27 octombie 2017: Moarte în familie – Charlaine Harris

Urmele de dinți erau abia perceptibile, deși pielea încă nu era prea netedă și avea o nuanță vizibil mai ștearsă decât cea din jur. Fără o uriașă doză de sânge de vampir, cicatricea ar fi arătat ca o mușcătură de rechin.

Amelia își coborî privirea, apoi și-o întoarse în grabă, ca și cum nu ar fi putut suporta să vadă dovezile atacului.

 – Nu de altceva, dar Octavia îmi tot trimite e-mailuri, spunându-mi că trebuie să vin acasă și să-mi primesc judecata din partea sfatului vrăjitoarelor, îmi zise ea, zorită. Și trebuie să supraveghez toate reparațiile la casa mea. Și, din moment ce au apărut iar câțiva turiști, iar lumea se întoarce și reconstruiește, magazinul de magie s-a redeschis. Pot să lucrez acolo cu program redus. În plus, oricât de mult aș ține la tine și cât de tare mi-ar plăcea să stau aici, de când a murit Tray…

 – Crede-mă, te înțeleg, i-am zis.

Mai trecuserăm prin toată discuția asta de câteva ori.

 – Nu e că te-aș învinovăți, insistă Amelia, străduindu-se să-mi întâlnească privirea.

Ea chiar nu mă învinovățea. Din moment ce puteam să-i citesc gândurile, știam că-mi spunea adevărul.

Nici măcar eu nu mă învinovățeam în totalitate, oarecum spre surprinderea mea.

Era adevărat că Tray Dawson, iubitul Ameliei și vârcolac pe deasupra, fusese omorât în timp ce făcea pe bodyguardul meu. La fel de adevărat era că solicitasem un bodyguard din partea haitei locale de vârcolaci, fiindcă membrii ei îmi erau datori cu un serviciu, iar viața mea avea nevoie să fie păzită. Totuși, fusesem prezentă la dispariția lui Tray Dawson. Murise de mâinile unei zâne-spadasine și știam cine purta toată răspunderea.

Așadar, nu mă simțeam vinovată, nu tocmai.Dar mă durea inima pentru moartea lui Tray, pe deasupra celorlalte orori. Verișoara mea Claudine, o zână pursânge, murise și ea în războiul zânelor și, din moment ce-mi fusese veritabila, adevărata nașă, îmi lipsea din multe puncte de vedere. Și mai fusese și însărcinată.

Înduram multă suferință și regrete de toate felurile, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. În timp ce Amelia tot cobora cu brațele pline de haine, am rămas în dormitorul ei, adunându-mi gândurile. Pe urmă, mi-am încordat umerii și am săltat o cutie cu mărunțișuri din baie. Am coborât scara cu prudență, încet, după care am ieșit din casă și m-am îndreptat spre mașina ei. Și-a întors fața spre mine, uitând pentru o clipă de aranjarea hainelor peste cutiile deja stivuite în portbagaj.

 – N-ar trebui să faci asta! îmi zise, încordată de îngrijorare. Încă nu ești vindecată.

 – Mă simt perfect.

 – Nici pe departe. Mereu sari ca arsă când intră cineva în cameră și te ia prin surprindere, iar încheieturile știu și eu cât te dor, îmi zise, după ce înhăță cutia și-o strecură pe bancheta din spate. Trebuie încă să-ți menajezi piciorul stâng și tot te mai doare când plouă. Cu tot sângele ăla de vampir.

 – Asta cu săritul ca arsă o să se amelioreze. Pe măsură ce trece timpul, n-o să-mi mai fie atât de proaspătă amintirea și atât de prezentă în minte, i-am zis Ameliei. (Dacă învățasem ceva de pe urma telepatiei, era că oamenii puteau să-și îngroape și cele mai grave și mai dureroase amintiri, numai să le oferi timp și distracții suficiente.) Doar sângele nu e al unui vampir oarecare. E sângele lui Eric. E puternic. Iar încheieturile merg spre bine.

N-am mai pomenit și că toți nervii din ele mi se zvârcoleau ca șerpii în călduri, chiar în clipa asta, ca urmare a faptului că-mi fuseseră legate strâns una de alta timp de câteva ore. Doctorița Ludwig, medicul supranaturalilor, îmi spusese că nervii – și încheieturile – aveau să-și revină la normal, în cele din urmă.

 – Mda, fiindcă veni vorba de sânge…

Amelia inspiră adânc și se încordă, pregătindu-se să spună un lucru care știa că n-o să-mi placă. Dar, auzindu-l înainte să-l rostească în realitate, am fost în măsură să mă pregătesc.

 – Te-ai gândit cumva… Sookie, știu că nu mi-ai cerut părerea, dar cred c-ar fi mai bine să nu mai iei sânge de la Eric. Adică, știu că e partenerul tău, dar trebuie să te gândești și la consecințe. Uneori, oamenii ajung să se schimbe cu totul, accidental. Nu e ca o ecuație matematică.

Deși îi eram recunoscătoare Ameliei pentru grija ei,  aici îmi încălca un teritoriu privat.

 – Nu facem schimb, i-am zis.

Nu prea mult.

 – Doar ia câte o sorbitură din mine în… știi tu… momentul fericit.

Zilele acestea, Eric avea cu mult mai multe momente fericite decât mine, din nefericire. Eu tot speram că magia din dormitor se va întoarce; dacă exista vreun mascul capabil de tămăduire sexuală, atunci acela Eric ar fi trebuit să fie.

Amelia zâmbi, ceea ce și intenționasem.

 – Cel puțin…

Îmi întoarse spatele fără să-și sfârșească propoziția, dar știu că gândea: Măcar ai chef de sex.

Nu aveam chiar atâta chef de sex pe cât mă gândeam că ar trebui, dar categoric n-aș fi vrut să discut despre asta. Talentul meu de a mă abandona plăcerii, ceea ce reprezintă cheia succesului în sex, mi se destrămase pe timpul torturii. Fusesem absolut neajutorată. Nu puteam decât să sper că-mi voi reveni și în această privință. Știam că Eric era capabil să-și dea seama că nu izbuteam să ajung marea clipă. Mă întrebase de câteva ori dacă eram sigură că vreau o partidă de sex. Aproape de fiecare dată, spusesem că da, mizând pe teoria mersului pe bicicletă. Dar căzusem. Dar eram mereu dispusă să încerc încă o dată s-o încalec.


Cartea Moarte în familie poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: