/* */
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 28 decembrie 2017: Aventurile lui Pinocchio – Carlo Collodi

Și au mers, au mers, au mers, până când spre seară sosiră morți de oboseală la hanul “La Racul Roșu”.

– Să poposim nițel aici, zise Vulpoiul, să îmbucăm ceva și să ne odihnim oleacă.

Pe la miezul nopții ne așternem iarăși la drum și când s-or revărsa zorile ajungem tocmai bine în Câmpia Minunilor.

După ce au intrat în han, se așezară câteșitrei la masă: dar nici unul n-avea poftă de mâncare.

Cotoiul săracul simțindu-se rău la stomac nu putu să mănânce mai puțin de treizeci și cinci de pești făcuți în zeamă de pătlăgele roșii și patru talere de macaroane cu brânză și cum macaroanele i s-au părut cam uscate, mai ceru de vreo trei ori unt și brânză ca să le înmoaie.

Vulpoiul bucuros ar fi mestecat și el ceva: dar deoarece doctorul îl oprise, a trebuit să se mulțumească doar cu un iepure fraged și rumen, garnisit cu piepturi și picioare de pui îngrășați și de cocoși, care altă dată cântau așa de frumos.

După iepure, ca să mai schimbe bucatele, ceru să i se aducă o friptură de potârniche, de bibilică, de șopârlă și o porție de struguri. Altceva n-a mai cerut. Simțea atâta scârbă pentru mâncare, spunea dânsa, că nu mai putea să ia nimic în gură.

Cine a mâncat mai puțin din toți a fost Pinocchio. Ceru câteva nuci și un colț de pâine și nu le-a mâncat nici p-alea. Bietul băiat cu gândul tot mereu la Câmpia Minunilor, numai de mâncare nu-i mai ardea.

Când au sfârșit ospățul, Vulpoiul spuse hangiului:

– Pregătește două odăi: una pentru domnul Pinocchio și alta pentru mine și tovarășul meu. Înainte de plecare să-i tragem un pui de somn. Numai să ai grijă să ne scoli pe la miezul nopții ca s-o pornim iar la drum.

– Bine, domnule, răspunse hangiul, făcând cu ochiul Vulpoiului și Cotoiului, ca și cum le-ar fi spus: “N-aveți nici o teamă, am priceput cum stau lucrurile”.

De-abia Pinocchio se vârî în așternut, că adormi adânc și începu să viseze. În vis i se părea că se află în mijlocul unei câmpii și că această câmpie era plină de copăcei încărcați de ciorchini și că ciorchinii aceia erau plini cu bănuți de aur, care legănați de adierea vântului, făceau zing, zing, zing, ca și cum ar fi zis: “Cine ne vrea, să vină să ne ia”. Dar tocmai când visul era mai frumos, adică atunci când Pinocchio întinse mâna ca să culeagă toți ciorchinii cu bani de aur și să-i pună în buzunar, se pomeni deșteptat deodată cu trei bătăi puternice în ușa de la odaie.

Era hangiul care venise să-i spună că sunase miezul nopții.

– Tovarășii mei sunt gata? Îl întrebă păpușica.

– Oho! Și încă de când! Sunt două ceasuri de când au plecat!

– De ce așa degrabă?

– Cotoiul a primit veste că pisoiul lui cel mare, s-a îmbolnăvit de guturai și e pe moarte.

– Masa au plătit-o?

– Se poate una ca asta? Dumnealor sunt persoane prea bine crescute, ca să vă aducă asemenea jignire.

– Păcat! Jignirea asta mi-ar fi făcut multă plăcere! Răspunse Pinocchio scărpinându-se în cap.

Apoi îl întrebă:

– Și unde ți-au spus prietenii mei că mă așteaptă?

– În Câmpia Minunilor, mâine dimineață, cum s-o revărsa de ziuă.

Pinocchio dădu un ban de aur pentru ospățul lui și al celor doi prieteni și plecă.

Dar când ieși afară era un întuneric de nu vedeai la doi pași. În câmpia dimprejur nu se auzea nici foșnetul unei frunze. Numai câteva păsări de noapte trecând drumul dintr-un mărăciniș într-altul, fâlfâiau din aripi în nasul lui Pinocchio. Acesta de frică sărea îndărăt, strigând: Cine e acolo? Și ecoul dealurilor care-l înconjurau repeta în depărtare: Cine e acolo? Cine e acolo? Cine e acolo?

Pe când tot mergea înainte, văzu pe trunchiul unui arbore o gânganie micuță, care arunca o lumină slabă și nestrăvezie, ca o lumânare de noapte pusă într-un glob de porțelan.

– Cine ești tu? O întrebă Pinocchio.

– Sunt umbra Greierașului-vorbitor răspunse gângania cu o voce slabă și ciudată, care părea că vine de pe tărâmul celălalt.

– Ce vrei de la mine? Zise păpușica.

– Vreau să-ți dau o povață. Întoarce-te îndărăt și cei patru bănuți de aur ce ți-au rămas, du-i lui bietul tată al tău, care plânge și se vaită că nu te-a mai văzut de atâta vreme!

– Mâine tata o să fie boier mare, pentru că ăștia patru bănuți o să-mi facă două mii.

– Nu te lua, băiete dragă, după cei care-ți făgăduiesc să te facă bogat de azi pe mâine. De obicei ori sunt nebuni ori încurcă-lume. Ascultă-mă pe mine: întoarce-te acasă.

– Se poate, dar eu vreau să mă duc înainte.

– E târziu!

– Vreau să mă duc înainte.

– Noaptea e întunecoasă…

– Vreau să mă duc înainte.

– Drumul e primejdios…

– Vreau să mă duc înainte.

– Adu-ți aminte că cine n-ascultă și se încăpățânează, mai curând ori mai târziu, o să se căiască amar.

– Mereu aceeași poveste. Noapte bună, greiere.

– Noapte bună, Pinocchio și Dumnezeu să te ferească de rele și de tâlhari.

După ce rosti cuvintele acestea, Greierașul-vorbitor se stinse ca prin farmec, cum s-ar stinge o lumânare când sufli întrânsa, iar drumul rămase și mai în întuneric ca la început.

 

Aventurile Lui Pinocchio
 


Cartea Aventurile lui Pinocchio poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: