Lui Chris Christie i-a atras atenția un articol din New York Times – așa a început totul. Guvernatorul de New Jersey s-a retras din cursa prezidențială în februarie 2016 și i-a oferit tot sprijinul de care dispunea lui Donald Trump. La sfârșitul lui aprilie, el a văzut articolul. Descria întâlnirile dintre reprezentanții candidaților încă rămași în cursă – Trump, John Kasich, Ted Cruz, Hillary Clinton și Bernie Sanders – și Casa Albă a lui Obama. Oricine care încă mai avea o urmă de șansă să devină președinte al Statelor Unite aparent trebuia să înceapă pregătirea pentru conducerea guvernului federal. Tipul pe care l-a trimis Trump la întâlnire era, potrivit aprecierilor lui Christie, comic de incompetent. Christie l-a sunat pe directorul de campanie al lui Trump, Corey Lewandowsky, să întrebe de ce această treabă importantă nu a fost încredințată cuiva care chiar știa ceva despre guvern. „Nu avem pe nimeni!”, i-a răspuns Lewandowsky.
Christie s-a oferit singur pentru slujbă: șeful echipei prezidențiale de tranziție a lui Trump. „Este următoarea treabă importantă după a fi președinte, le spunea prietenilor. Trebuie să pregătești președenția”. S-a dus să discute cu Trump pe acest subiect. Trump i-a spus că nu dorea o echipă prezidențială de tranziție. Pentru ce ar trebui cineva să plănuiască indiferent ce înainte de a deveni, de fapt, președinte? Așa cere legea, îi răspunde Christie. Trump l-a întrebat de unde urmau să vină banii cu care să plătească pentru această echipă de tranziție. Christie i-a explicat că Trump putea fie să-și plătească el însuși, fie să ia din fondurile pentru campanie. Trump nu dorea să plătească el însuși. Nu dorea nici să ia din fondurile pentru campanie, dar a fost de acord, mârâind, să-l lase pe Christie să înființeze un fond separat pentru finanțarea echipei sale de tranziție. „Dar nu prea mult!” spuse el.
Și astfel, Christie a început să se pregătească pentru eventualitatea, improbabilă, ca Donald Trump să devină, într-o bună zi, președinte al Statelor Unite. Nu toată lumea din echipa de campanie era mulțumită să-l vadă în această poziție. În iunie, Christie a primit un telefon de la consilierul lui Trump, Paul Manafort. „Băiatul este paranoic în legătură cu tine”, îi spuse Manafort. Băiatul era Jared Kushner, ginerele lui Trump. În 2005, pe când era procuror al districtului New Jersey, Christie îl acuzase și îl trimisese la închisoare pe tatăl lui Kushner, Charles, pentru fraudă fiscală. Investigația lui Christie dezvăluise, în urma unei înțelegeri, că Charles Kushner angajase o prostituată pentru a-l seduce pe propriul său cumnat, pe care îl suspecta de colaborare cu Christie, înregistrase întâlnirea sexuală și trimisese caseta surorii lui. Kushner părea că își ia foarte în serios ranchiunele și Christie simțea că Jared încă are ceva împotriva lui. Pe de altă parte, lui Trump, pe care Christie îl considera aproape un prieten, nu-i păsa deloc. El îl invită pe Christie la căsătoria lui cu Melania și apoi insistă pe lângă Christie să participe la nunta fiicei lui, Ivanka, cu Jared Kushner. Ar fi foarte ciudat! îi spuse Christie. Eu plătesc pentru nuntă și nu dau doi bani pe asta, îi răspunse Donald.
Christie îl considera pe Jared ca fiind unul dintre acei oameni care cred că, doar pentru că sunt bogați, înseamnă că sunt și deștepți. Totuși avea o acnumită viclenie. Și Christie se trezi, curând, nevoit să raporteze unui „comitet executiv” tot ceea ce făcea pentru pregătirea administrației Trump. Comitetul era compus din Jared, Ivanka Trump, Donald Trump jr., Eric Trump, Paul Manafort, Steve Mnuchin și Jeff Sessions. „Mă simt ca bătrânul de la biserică, nevoit să numere de două ori, în fiecare duminică, farfuriile pentru preot”, spunea Sessions care părea să fie jenat de întreaga situație. Slujba bătrânului de la biserică a devenit și mai complicată în 2016, când Trump a fost numit, în mod oficial, candidatul republican. Echipa de tranziție se mută într-un birou din Washington și începu să caute oameni care să ocupe primele cinci sute de posturi din guvernul federal. Trebuiau să ocupe toate posturile din cabinet, desigur, dar și o mulțime de alte poziții despre care nimeni din echipa de campanie a lui Trump nu știa măcar că există. Nu era foarte evident cum avea să fie numit viitorul secretar de stat și chiar mau puțin evident viitorul secretar al transporturilor – ca să nu mai pomenim despre cine va lua loc în comitetul director al Burselor Barry Goldwater și al Fundației pentru educație.
Până în august, 130 de oameni veneau zilnic la muncă și alte sute lucrau cu jumătate de normă la sediul echipei de tranziție a lui Trump, de la intersecția Seventeenth Street cu Pennsylvania Avenue. Echipa de tranziție a întocmit liste cu potențialii candidați pentru toate cele cinci sute de posturi, plus alte liste cu oameni pregătiți care să intre în diversele agenții federale în ziua imediat următoare alegerilor, pentru a fi informați în legătură cu orice activitate desfășurau respectivele agenții. Adunau numele pentru aceste liste călătorind prin țară și discutând cu diferiți oameni: republicani care serviseră în guvern, consilieri apropiați ai lui Trump, ocupanți recenți ai posturilor care trebuiau completate. Începură să investigheze potențialii candidați pentru defecte evidente, secrete stânjenitoare sau conflicte de interese. La finalul fiecărei săptămâni, Christie întocmea dosare cu liste de oameni care-și puteau îndeplini bine sarcinile și le dădea lui Jared, Donald, Eric și celorlalți. „Au verificat totul, spunea un oficial important din echipa de tranziție. <<Cine este persoana? De unde vine persoana?>> Nu au respins decât o singură persoană: secretara lui Paul Manafort.”
Cartea Al cincilea risc poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
Fragmentul zilei – 28 februarie 2020: Al cincilea risc – Michael Lewis