Fragmentul zilei – 3 mai 2020: Viața după Auschwitz – Eva Schloss, Karen Bartlett

 – Sunt convins că Eva va dori să spună câteva cuvinte.

La auzul vorbelor ce răsunau amețitor în sala imensă, o spaimă cumplită mi s-a cuibărit în suflet.

Eram o femeie tăcută, între două vârste, căsătorită cu un bancher de investiții, mamă a trei fiice, acum adulte. Cuvintele îi aparțineau lui Ken Livingstone, pe atunci încă liderul Consiliului Municipal al Marii Londre, ce avea să fie în curând desființat, și un spin de temut în coasta prim-ministrului Margaret Thatcher.

Ne întâlniserăm ceva mai devreme în ziua aceea și nu avea de unde să știe că acele câteva cuvinte rostite aveau să stârnească o adevărată furtună în sufletul meu. Nici eu nu știam că acesta avea să fie începutul unei lungi călătorii la capătul căreia aveam să accept evenimentele înspăimântătoare ale copilăriei mele.

Aveam cincisprezece ani când, împreună cu alți mii de oameni, după un drum anevoios cu un tren de vite, întunecat și înțesat până la refuz, am ajuns în fața porților lagărului de concentrare Auschwitz-Birkenau. Trecuseră mai bine de patruzeci de ani de atunci, dar clipa în care Ken Livingstone m-a rugat să vorbesc, o spaimă covârșitoare a pus stăpânire pe mine. Îmi venea să mă ascund sub masă.

Era o zi de primăvară din 1986 și ne aflam la deschiderea Expoziției “Anne Frank Travelling Exhibit” de la Mall Galleries, din apropierea Institutului de Arte Contemporane din Londra. Peste trei milioane de oameni din întreaga lume au văzut până acum expoziția, dar la vremea aceea abia începeam sa spunem povestea Holocaustului unei noi generații prin intermediul jurnalului lui Anne, al fotografiilor ei și familiei sale.

Aceste fotografii au creat o legătură strânsă între mine si Anne, o legătură pe care niciuna dintre noi nu și-a imaginat-o vreodată, pe vremea când ne jucam împreună pe străzile din Amsterdam. Aveam firi cu totul diferite, dar Anne mi-a fost prietenă.

După război, Otto Frank, tatăl lui Anne, s-a întors în Olanda, unde a avut o relație extrem de apropiată cu mama mea, izvorâta din pierderile și suferințele îndurate laolaltă. S-au căsătorit în 1953, iar Otto a devenit tatăl meu vitreg. Mi-a dăruit aparatul de fotografiat Leica, pe care îl folosise în trecut ca să le facă poze lui Anne și surorii ei, Margot, sperând că astfel îmi voi găsi propriul drum în viață și voi ajunge fotograf. Am făcut multe fotografii cu el de-a lungul anilor și îl am încă și astăzi.

Povestea lui Anne este cea a unei fetițe care a reușit să impresioneze o lume întreagă prin simpla ei omenie descrisă în paginile jurnalului său. Povestea mea este cu totul diferită. Și eu am căzut victimă persecuțiilor naziste si am ajuns într-un lagăr de concentrare – dar, spre deosebire de Anne, eu am supraviețuit.

În primăvara anului 1986, locuiam la Londra de aproape patruzeci de ani si, în tot acest răstimp, capitala Angliei devenise de nerecunoscut, preschimbându-se, dintr-un oraș sărac și distrus de bombardamente, într-o metropolă înfloritoare și multiculturală. Mi-aș dori să spun că suferisem și eu aceleași transformări.

Îmi refăcusem viața și aveam o familie minunată alături de soțul și de copiii mei extraordinari, care reprezentau întregul meu univers. Aveam chiar și propria afacere. Dar îmi lipsea ceva. Nu reușeam să mă regăsesc. Fetița sociabilă de odinioară, care mergea pe bicicletă, stătea în mâini și sporovăia fără încetare, părea să fi rămas prizonieră într-un loc unde nu mai puteam să ajung.

Noaptea visam că mă prăbușesc într-un hău imens și întunecat. Când nepoții mă întrebau ce reprezintă tatuajul înfierat pe braț la Auschwitz, le răspundeam că era numărul meu de telefon. Nu vorbeam niciodată despre trecut.

Cu toate acestea, nu puteam să refuz invitația de a lua cuvântul la deschiderea Expoziției “Anne Frank” – cu atât mai mult cu cât era vorba de munca de-o viață a mamei mele si a lui Otto.

La insistențele lui Ken Livingsotne, m-am ridicat în picioare si am început să vorbesc cu glas șovăielnic. Spre disperarea celor din public, care sperau, probabil, să audă o introducere scurtă, am descoperit că, odată ce-am început să vorbesc, nu mă mai puteam opri. Cuvintele mi se revărsau în cascadă, dezvăluindu-le spectatorilor toate experiențele dureroase și traumatizante prin care trecusem. Eram amețită și înspăimântată; nu-mi amintesc nimic din tot ce-am spus.

“Era o situație realmente dramatică”, susține fiica mea Jacky, care îmi asculta atunci discursul. “Nu știam nimic despre experiențele mamei, astfel că, în momentul în care am văzut-o izbucnind în lacrimi în fața unei săli întregi, depănându-și amintirile cu glas frânt, am rămas fără grai.”

Poate că povestea mea a fost cu totul lipsită de coerență pentru cei prezenți, dar pentru mine a reprezentat un moment uluitor. Căci o regăseam pe fetița de odinioară.

În ciuda unui început atât de lipsit de speranță, după acest eveniment, tot mai mulți oameni m-au rugat să vorbesc despre întâmplările petrecute în timpul războiului. La început, îl rugam pe soțul meu să-mi conceapă discursurile, pe care apoi le citeam în fața publicului – șovăitoare și împleticită la vorbă. Încetul cu încetul însă, mi-am descoperit propria voce și am învățat să-mi deapăn povestea.

Viata Dupa Auschwitz


Cartea Viața după Auschwitz poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,4 rating based on 2.542 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786060062707
Goodreads: 48650789

Author(s): Publisher: Editura RAO
Published: //2019

„Viața după Auschwitz” este o relatare uimitoare a vieții Evei Schloss, începând cu anii de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial, apoi supraviețuirea la Auschwitz și mai târziu munca ei cu Fundația "Anne Frank". Admirabil de sinceră și teribil de șocantă, cartea dezvăluie tragediile pe care Schloss le-a îndurat și cum a reușit să-și recapete viața după aceea. Călătoria ei este o lecție de speranță și perseverență, chiar și în cele mai întunecate ore.
 


Fragmentul zilei – 3 mai 2020: Viața după Auschwitz – Eva Schloss, Karen Bartlett

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.