Am apreciat de fiecare dată eleganța rară a acelor oameni care nu au vorbit de rău pe nimeni niciodată, găsind, dimpotrivă, partea frumoasă a fiecăruia. Cred că este o superioritate fină, de tip aristocratic, să-ți stăpânești demonii ființei tale de așa manieră încât să știi, fără urmă de resentiment, fără răutate, să vorbești calm și (de)spre cei care îți sunt potrivnici. Mie, la drept mărturisind, nu îmi reușește de fiecare dată performanța de a rămâne, în ciuda oricăror mefiențe, imperturbabil.
De un timp încoace, când am de ales între a avea dreptate și a avea liniște, aleg, fără ezitare, liniștea. Îmi reamintesc, fără un efort prea mare, Glossa lui Eminescu și îndemnul lui Kazantzakis, acela de a nu aștepta nimic, de a rămâne, în schimb, mereu liber. Pornirea insațiabilă de a avea dreptate cu orice preț, de a demonta, cu rafală argumentativă, orice opinie contrară nu poate fi însemn al înțelepciunii. Există, firește, excepții notabile. Cunoscând „de ce-ul” propriei existențe, vorba lui Frankl, omul poate îndura mai ușor asperitățile vieții. Un om puternic își arată măreția nu pedepsind, nu vorbindu-i pe alții de rău, nu sfidând sclipirile adamante ale inimii și nici prin încordarea pieptului, ci prin calitatea formidabilă de a nu fi răzbunător atunci când nimic altceva nu pare mai la îndemână, virtutea, altfel zis, de a rămâne bun prin exercițiul răbdării. Nu este decădere să înduri o nedreptate, decăderea constă în a voi să învingi, renunțând la onestitate. Datoria cea mai înaltă a omului este, finalmente, simplă: a lumina viața altora, dându-i o semnificație, cu viața care i s-a dat.
Avem, am înțeles târziu asta, multe libertăți și resurse. Una dintre libertățile fundamentale ale omului, după pierderea succesivă a tuturor celorlalte este libertatea salutară de a-și alege propria atitudine, propriul mod de a fi chiar și în cele mai aspre condiții. Remarcați, vă rog, faptul că una dintre cele mai tulburătoare cărți, „Jurnalul Annei Frank”, definitorie pentru literatura sec. XX, este povestea unei fetițe de 13 ani care își salvează spiritul, apărându-și seninătatea, în condițiile unui Amsterdam ocupat de naziști în perioada ’42-’44. Citând acest exemplu, deși sunt multe alte experiențe și mărturii relevante, o fac doar în sprijinul unei idei, și anume, aceea, că noi, ființe aparent plăpânde, avem o alcătuire psihică uluitor de puternică.
Dacă nu aș fi avut bunici, dacă nu aș fi avut exemplul lor, dacă nu i-aș fi văzut de atâtea ori epuizați și osteniți, îndoiți de spate, cu mâinile aspre, cu ochii traversați de cea mai frumoasă lumină, mi-ar fi fost greu să cred în victoria seninătății. Dar bunicii mei și nu doar ei, toți sunt la fel, au îndurat nedreptăți cât pentru trei secole, dar au știut să rămână buni, păstrându-și interiorul ființei lor mereu cald. În copilăria mea mi-am imaginat eroii purtând pelerine, fiind înalți și foarte puternici, dar acum eroii mei, așa cum mi-i reprezint, când închid ochii, îi văd purtând o năframă legată sub bărbie, cu spatele aplecat, dar în gândul meu, Doamne, cât de puternici au rămas.
Dacă vrei să ajungi sus, citeam asta undeva, cred că în aforismele lui Nietzsche, folosește picioarele tale. Nu te lăsa purtat, nu te cățăra pe spinarea altora. Este atât de tentant să fentezi, să câștigi, prin simulacru de sudoare, fără să muncești, să ajungi la țintă, ocolind orice obstacol, să câștigi fără asumarea niciunui risc, însă în viață, dacă o trăiești asumat, demn și frumos, nu este despre a câștiga tot timpul, despre a împlini orice vis, ci de a ști ce să faci cu propriile înfrângeri, despre a ști să dansezi în mijlocul ploii, așteptând cu bucurie soarele. Faptul că primăvara nu este permanentă, nu asta este grav, ci faptul de a nu te bucura de ea atunci când este vremea împlinirii ei.
Dacă mă gândesc bine nu este o tragedie să rămâi cu o parte din visuri nerealizate, este infinit mai tragic să nu fi avut niciodată niciun vis. În ce constă, în fond, bucuria vieții dacă nu în acel simplu și minunat fapt de a-i savura palpitul, fără rest, prin toți porii, cu toate papilele gustative, cu inima ta, de atâtea ori făcută țăndări și totuși, întreagă până la capăt.
Cartea Viața la 40 de ani poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
Fragmentul zilei 30 septembrie 2020: Viața la 40 de ani – Cosmin Neidoni