Fragmentul zilei – 5 aprilie 2020: Apicultorul din Alep – Christy Lefteri

Mi‑e teamă de ochii soţiei mele. Nu vede nimic în jur, iar ceea ce se petrece înlăuntrul ei e un mister pe care nu pot să‑l descifrez. Uite, sunt ca nişte pietre, nişte pietre gri, pietre de mare. Uită‑te la ea. Uite cum stă pe marginea patului, cu cămaşa de noapte pe jos, învârtind bila lui Mohammed între degete şi aşteptând să o îmbrac. Nu mă grăbesc deloc să‑mi iau cămaşa şi pantalonii pe mine, tare m‑am săturat s‑o îmbrac. Uită‑te la faldurile burții ei, de culoarea mierii, care devine mai închisă la cute, şi la liniile acelea atât de fine, argintii, de pe pielea sânilor, şi la vârfurile dege­telor ei cu unghiile tăiate scurt, unghii cu denivelări, care au fost cândva vopsite în albastru sau galben, sau roşu. Cândva, râsul ei era de aur, puteai să‑l vezi, nu doar să‑l auzi. Uită‑te bine la ea, pentru că am impresia că e pe cale să dispară.

 -Am avut tot felul de vise răzleţe azi‑noapte, îmi spune ea. Au umplut încăperea.

Ochii ei stau fixaţi pe un punct de la stânga mea. Simt că mi se face rău.

 – Şi ce înseamnă asta?

 – Erau frânte visele mele, spulberate. Împrăştiate peste tot. Şi nu ştiam dacă sunt trează sau dorm. Erau atât de multe vise… ca nişte albine într‑o încăpere, ca şi cum încăperea era năpădită de albine. Şi nu puteam respira. Şi m‑am trezit cu gândul: te rog, nu mă lăsa să‑mi fie foame.

I‑am privit, nedumerit, chipul. Tot aşa e, lipsit de orice expresie. Nu‑i spun că, în ultima vreme, visez doar crima, acelaşi vis mereu: eu şi bărbatul acela, eu ţin o bâtă în mâna care‑mi sângerează. Ceilalţi nu‑mi apar în vis; el e pe jos, deasupra lui sunt copaci, îmi spune ceva, dar nu înţeleg.

 – Şi mă doare, spune ea.

 – Unde?

 – În spatele ochilor. O durere foarte ascuţită.

Îngenunchez în faţa ei şi o privesc în ochi. Sunt goi, pustii, lipsiţi de expresie, şi asta mă îngrozeşte. Scot telefonul din buzunar, pornesc lanterna şi o îndrept înspre ei. Pupilele i se dilată.

 – Nu vezi absolut nimic? o întreb.

 – Nu.

 – Nici măcar o umbră, o diferenţă de nuanţă sau culoare?

 – Nu, doar negru.

Îmi pun telefonul înapoi în buzunar şi mă înde­părtez de ea. Starea i s‑a înrăutăţit de când am venit aici. E ca şi cum i se destramă sufletul.

 – Ai putea să mă duci la doctor? întreabă ea. Pentru că durerea e insuportabilă.

 – Sigur, îi spun. Curând.

 – Când?

 – De îndată ce primim actele.

Mă bucur că Afra nu poate vedea locul ăsta. I‑ar plăcea, totuşi, pescărușii, felul lor ciudat de a zbura. În Alep eram departe de mare. Sunt convins că i‑ar plăcea să vadă păsările acestea, poate chiar şi ţărmul, pentru că ea a crescut lângă mare, în timp ce eu sunt din par­tea de est, acolo unde oraşul Alep întâlneşte deşertul.

După ce ne‑am căsătorit, iar ea a venit să locu­iască cu mine, Afrei i‑a fost atât de dor de mare, încât a început să picteze apa oriunde o întâlnea. Pe tot cuprinsul regiunii de podiş arid din Siria sunt oaze, şi pâraie, şi râuri care se varsă în mlaştini şi lacuri mici. Înainte de a se naşte Sami, obişnuiam să ne plimbăm de‑a lungul vreunei ape, iar ea o picta în ulei. Mi‑ar plăcea tare mult să mai văd o dată tabloul acela al ei cu râul Queiq. L‑a pictat în aşa fel încât seamănă cu o apă învolburată de furtună, care se scurge prin parcul oraşului. Afra avea talentul acesta, de a vedea adevărul în orice peisaj. Tabloul în care a pictat amărâtul acela de râu mă face să mă gândesc la lupta pentru supra­vieţuire. La vreo treizeci de kilometri la sud de Alep, râul renunţă la zbuciumul din aspra stepă siriană şi dispare în mlaştini.

Mi‑e teamă de ochii ei. Dar pereţii ăştia plini de igrasie şi cablurile din tavan şi panourile – nu ştiu cum ar putea face faţă la toate astea, dacă le‑ar vedea. Pe panoul de afară scrie că suntem prea mulţi, că insula va ceda sub greutatea noastră. Mă bucur că e oarbă. Ştiu cum sună afirmaţia asta! Dacă aş putea să‑i dau o cheie care să deschidă o uşă spre o altă lume, atunci mi‑aş dori să‑şi recapete vederea. Dar ar trebui să fie o lume foarte diferită de aceasta. O lume în care soarele tocmai răsare, mângâind zidurile din jurul anticului oraş şi, dincolo de acele ziduri, locuinţele mici ca nişte celule, şi casele, şi apartamentele, şi hotelurile, şi aleile înguste, şi piaţa în aer liber, unde o mie de coliere care atârnă strălucesc în cele dintâi raze şi, în depărtare, dincolo de deşert, aur pe aur şi roşu pe roşu.

Şi Sami ar fi acolo, zâmbind şi alergând pe alei, încălţat în tenişii aceia ai lui, roşi de atâta purtat, cu ceva mă­runţiş în mână, mergând la magazin să cumpere lapte. Încerc să nu mă gândesc la Sami. Dar Mohammed? Încă aştept să găsească scrisoarea şi banii pe care i le‑am lăsat sub borcanul de Nutella. Cred că, într‑o bună dimineaţă, o să aud o bătaie în uşă şi, când o s‑o deschid, o să‑l văd pe el şi o să‑l întreb: „Dar cum ai reuşit să vii până aici, Mohammed? De unde ai ştiut unde ne găseşti?“

Ieri, în oglinda aburită din baia comună, am văzut un băiat. Era îmbrăcat într‑un tricou negru, dar când m‑am întors, mi‑am dat seama că de fapt era bărbatul din Maroc, care stătea pe toaletă și urina. „Ar trebui să încui uşa“, zise el, în propria lui arabă.

Nu mai ţin minte cum îl cheamă, dar ştiu că e dintr‑un sat de lângă Taza, la poalele munţilor Rif. Mi‑a spus aseară că s‑ar putea să‑l trimită la centrul de detenţie pentru imigranţi, un loc numit Yarl’s Wood – asistenta socială i‑a spus că, după părerea ei, e posibil. E rândul meu să mă întâlnesc cu ea în după‑amiaza aceasta. Marocanul zice că‑i foarte frumoasă, că arată ca o dansatoare din Paris cu care a făcut el, cândva, dragoste într‑un hotel din Rabat, cu mult timp înainte de a se căsători. M‑a întrebat cum e viaţa în Siria. I‑am povestit despre stupii din Alep.

 

Apicultorul Din Alep


Cartea Apicultorul din Alep poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,2 rating based on 32.106 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786063348761
Goodreads: 52551285

Author(s): Publisher: Litera
Published: 3//2020

Nuri este apicultor, iar Afra, soția sa, este artistă. Dimineața, Nuri se trezește odată cu prima chemare la rugăciune, apoi se duce la stupii săi aflați într-un încântător peisaj rural. Afra își vinde în piața orașului picturile în culori paradiziace. Trăiesc o viață simplă, dăruită cu bucuria familiei și a prietenilor, pe dealurile frumosului oraș sirian Alep, până când tragedia îi lovește. Când tot ce iubesc este distrus de război, Nuri știe că nu au de ales decât să ia drumul refugiului. Dar scăparea din Siria apocaliptică nu va fi ușoară.

Călătoria spre Turcia, apoi, prin Grecia, către Marea Britanie este o trecere prin infern – prin infernul evocării continue a trecutului recent și prin infernul condiției actuale de refugiat. Ceea ce îi dă putere lui Nuri este gândul că, la capătul drumului, îl așteaptă vărul său, Mustafa, cu care va reconstrui, din ceea ce le-a rămas, viața tihnită de altădată, pe meleaguri străine.

„Apicultorul din Alep” este un roman de o actualitate acută, care ne solicită din plin empatia. Totodată, este un avertisment că nimic nu este pe veci garantat, că într-o clipă, viața cea mai pașnică și mai obișnuită poate fi zdruncinată din temelii.

„Christy Lefteri demonstrează cu sensibilitate ce se întâmplă atunci când războiul ajunge până la tine și avertizează asupra efectelor subtile ale traumei și doliului. Nuri și Afra nu sunt portretizați în mod schematic ca victime, ci fiecare face față în felul său specific și complicat sindromului de stres posttraumatic... Prin crearea unor personaje cu o viață interioară atât de bogată și de complexă, Lefteri sugerează că, pentru a oferi compasiune unor milioane de oameni, te ajută dacă începi cu unul singur.“ Time

„Evocând brutalitatea realității cotidiene ca și licăririle ei de frumusețe, acest roman umanizează poveștile cutremurătoare ale refugiaților despre care auzim la știri. Lefteri explorează nevoia de încredere și demonstrează efectele traumei și ale pierderii asupra oamenilor și a relațiilor dintre ei... O frumoasă meditație asupra realității din fața noastră, cu bune și cu rele.“ The Boston Globe

CHRISTY LEFTERI s-a născut în Londra, în anul 1980, în familia unor refugiați ciprioți de etnie greacă, siliți să-și părăsească țara în timpul invaziei turcești din 1974. A absolvit studii de limbă și literatură engleză și un masterat de scriere creativă la Brunel University din Londra. A predat limba engleză pentru studenții străini, apoi a devenit profesoară de liceu, înainte de a se dedica pregătirii doctoratului și scrisului. În același timp, este în curs de a deveni psihoterapeut. În anul 2011, a publicat romanul A Watermelon, a Fish and a Bible, inspirat din episodul istoric al invaziei turcești în Cipru. Apicultorul din Alep (The Beekeeper of Aleppo, 2019) s-a născut în urma experienței sale ca voluntar la centrul UNICEF pentru refugiați din Atena.
 


Fragmentul zilei – 5 aprilie 2020: Apicultorul din Alep – Christy Lefteri

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.