"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 5 decembrie 2019: Soldatul iernii – Daniel Mason

Mai aveau cinci ore până la Debrețin, oraș unguresc situat mai la est, când trenul opri în mijlocul câmpului.

Nu îl anunță nimeni nimic, nu auzi nici măcar un fluierat. Dacă nu ar fi fost tabla acoperită cu zăpadă, nu ar fi știut că a ajuns. Repede, pentru ca nu cumva să plece trenul pe neașteptate, își luă ranița, haina și sabia și începu să-și croiască drum printre bărbații de pe culoarul vagonului. Era singurul pasager care cobora aici. Mai încolo, câțiva hamali descărcară două lăzi, după care se urcară înapoi în tren, bătându-și palmele ca să le scuture de zăpadă și să le încălzească. Apoi, în zăngănit de lanțuri, vagoanele se puseră în mișcare, fluturându-i poalele mantalei și aruncându-i zăpadă pe genunchi.

Husarul îl aștepta în interiorul haltei; își adusese și caii acolo ca să-i scape de gerul năpraznic. Urechile lor atingeau tavanul scund, capetele le atârnau peste o bancă pe care stăteau trei țărănci, cu picioarele pe deasupra dușumelei și cu mâinile pe burți, aidoma unor bărbați grași, satisfăcuți de masa copioasă pe care tocmai au terminat-o. Femeie, cal, femeie, cal, femeie. Fără să rostească niciun cuvânt, husarul se ridică în picioare. La Viena, Lucius văzuse defilând regimente de husari și le admirase penele de la chipiuri și eșarfele colorate; însă bărbatul acesta purta un palton gros, cenușiu și o căciulă din blană, veche și peticită. îi făcu un semn lui Lucius și îi întinse frâul unuia dintre cai. După care îl conduse afară pe celălalt, care flutură din coadă pe sub nasul țărăncilor atunci când trecu pe sub acvila bicefală, simbol al Imperiului Austro-Ungar, de deasupra ușii.

Lucius trase de frâu, dar calul lui – o iapă, observă el – nici nu se clinti. O mângâie pe gât cu dosul palmei – de la mâna ruptă -, continuând să o tragă cu cealaltă.

 – Haide! îi șopti el, mai întâi în germană, apoi în poloneză, în timp ce copitele din spate ale iepei se desprinseră din bălegarul înghețat de pe jos.

Iar husarul de la ușă îi zise:

 – Ai avut mult de așteptat.

Atât a spus. Husarul își puse o mască din piele, cu orificii tăiate în dreptul ochilor și nărilor și se urcă în șa. Cu ranița pe umeri și străduindu-se să-și acopere fața cu eșarfa, Lucius încălecă și el. Din haltă, cele trei țărănci bătrâne îi urmăriră cu privirea până când husarul își întoarse calul și închise ușa. N-o să vă mai vedeți fiii, ar fi vrut Lucius să le spună. Sau nu o să-i mai vedeți în viață. Aproape că nu mai exista bărbat apt de luptă care să nu încerce să ridice asediul rusesc asupra fortăreței Przemysl.

Tot fără să rostească vreun cuvânt, husarul porni la trap înspre nord. își pusese pușca cu țeavă lungă de-a curmezișul șeii, dar își ținea sabia la centură. Lucius aruncă o privire în spate, către calea ferată, însă trenul plecase deja, iar ninsoarea acoperea din nou șinele.

Și merse în urma husarului. Copitele iepei răsunau pe solul înghețat. Cerul era cenușiu. În zare se vedeau munții acoperiți de nori și cețuri. Pe acolo pe undeva era satul Lemnowice și spitalul de campanie al Armatei a III-a, unde trebuia să ajungă.

Avea douăzeci și doi de ani, nu avea răbdare, nu-i plăceau șefii și abia aștepta să termine instrucția. Renunțase la trei ani din viață, ani pe care îi petrecuse singur, ca un pustnic, în biblioteci, unde studiase cărți întregi de medicină cu o strictețe monahală, până le subțiase într-atât de mult foile, că le făcuse străvezii. Văzuse diapozitive cu ravagiile făcute de tifos, scarlatină, lupus, ciumă. Memorase toate simptomele dependenței de cocaină și ale isteriei; știa că respirația persoanelor otrăvite cu cianură miroase a alune și mai știa că puteai să auzi în gâtul pacientului murmurul unei valve aortice îngustate. În ținută impecabilă, cu costum și cravată, petrecuse zilnic multe ore privind de la înălțimea amețitoare a galeriei pentru spectatori, de deasupra sălii de operații. Își lungea gâtul, și-l răsucea ca să poată vedea printre grupurile de colegi neastâmpărați, peste capetele îngrijit pieptănate ale studenților din anii mari, peste profesorii stagiari, asistentele chirurgului, dincolo de câmpul chirurgical, drept în incizie. Până să înceapă războiul, se visa în fiecare noapte în sala de operații: vise lungi, provocatoare, în care extirpa niște organe ireale – jumătate organ de om, iar cealaltă jumătate, organ de porc. (Pentru că făcea practică pe resturi primite de la măcelari.) Într-o noapte, în timpul unui vis cu o rezecție de vezică biliară, a avut senzația extrem de clară că ține în mână ficatul umed și greu și s-a trezit convins că ar putea să facă de unul singur respectiva operație.

Soldatul Iernii


Cartea Soldatul iernii poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,0 rating based on 4.925 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786064306357
Goodreads: 48719265

Author(s): Publisher: Editura Nemira, Colecția Babel
Published: 11/5/2019

Roman premiat cu Northern California Book Award

Best of 2018 pentru New York Times, Washington Post, San Francisco Chronicle, NPR

Viena, 1914. Lucius are 22 de ani și e student la medicină când Primul Război Mondial cuprinde Europa. Dintr-un eroism romanțios, se înrolează în armată și ajunge într-un spital improvizat, într-o vale din Carpați. Toți ceilalți doctori au fugit, a mai rămas doar misterioasa asistentă Margarete. De la ea, Lucius trebuie să învețe repede și brutal meseria de medic în cele mai neprielnice condiții.

Într-o zi, un soldat inconștient, având buzunarele pline cu desene stranii, e adus mai mult mort decât viu. Ca să-l salveze, Lucius va lua o decizie care va schimba pentru totdeauna viața doctorului, a pacientului și a asistentei.

O poveste de război care ajunge din sălile de bal ale Vienei imperiale în pădurile de pe Frontul de Est, din sălile de operație improvizate în sate până pe câmpurile de luptă călcate de copitele cavaleriei.

„Pe fundalul disoluției Europei atât de bine cercetat și atât de meticulos descris, Mason găsește câteva suflete pierdute și le ghidează spre o pace relativă.“
New York Times
 


Fragmentul zilei – 5 decembrie 2019: Soldatul iernii – Daniel Mason

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: