Fragmentul zilei – 8 iunie 2020: Secret Elements. În mrejele pământului – Johanna Danninger

Valurile vuiau, rostogolindu-se peste mine cu o violență de nestăpânit. M-am lăsat în voia forțelor naturii fără să opun nicio rezistență. Mă trăgeau tot mai jos, purtându-mă în străfundurile ființei lor, spre sfera albastru-închis, strălucitoare, care le era izvor și origine. Am încremenit în fața energiei copleșitoare a forței concentrate în acel punct. Era mult prea puternică pentru ființa mea care, în comparație cu ea, părea de-a dreptul neputincioasă. Ce puteam eu să opun acestei puteri nesfârșite? Nimic. Eram cu totul la cheremul ei. Mi se părea că, dintr-odată, coșul pieptului îmi înțepenise. Am încercat disperată să respir, dar presiunea de pe coaste nu le permitea plămânilor să se umple cu oxigen. Urma să mă sufoc. Să mor. Țipătul grifonului demonic îmi răsuna în urechi, pătrunzându-mi până în străfunduri.

M-am ridicat cu o mișcare bruscă și m-am trezit, respirând cu greutate, în propriul pat, privind în jur amețită și uluită. Razele delicate ale soarelui de dimineață se strecurau pe fereastră și mii de particule de praf dansau prin lumină.

Mi-a luat ceva timp să scap de spaima visului și să-mi revin cât de cât. Mi-am dus mâinile la coșul pieptului și am simțit atingerea orinionului. M-a liniștit nespus să simt, sub materialul subțire al bluzei, contururile familiare ale amuletei.

Am oftat când am văzut dezastrul de la picioarele mele.

Iarăși?! Nu se poate!

Mi-am frecat fața, icnind, și am sărit din pat, trăgând de cearșaful ud leoarcă. Era a patra oară când îmi inundam patul în timpul somnului. Energia apei din visele mele devenea cumva autonomă și mi se revărsa din vârfurile picioarelor. Cel puțin, așa presupuneam, că de acolo ieșea apa, însă de văzut, nu văzusem nimic niciodată. Iar de înțeles fenomenul, oricum nu eram în stare. În orice caz, era imperios necesar să învăț să controlez forțele orinionului.

Când am trecut pentru prima oară prin această experiență, mă aflam încă în aripa spital a Agenției. A fost exclusiv meritul lui Ivan că nu mă dădusem de gol, cuprinsă de panică, și nu-mi periclitasem acoperirea de practicantă. Motanul bej cu accent rusesc mă păzise în fiecare noapte, încolăcit pe fotoliul de lângă patul meu din rezerva de spital, și tot el mă trezise atunci când din saltea începuse dintr-odată să se scurgă apă pe podea. În timp ce eu, complet răvășită, mă luptam cu pătura îmbibată cu apă, motanul îmi vorbea pe un ton liniștitor și, aducând de pe coridor unul din cărucioarele cu care se transporta lenjeria, am reușit, până la urmă, să înlăturăm toată mizeria fără să se prindă cineva. Partea bună a fost ca generalul Stanson se folosise de acest incident nocturn pentru a mă externa din spital.

Am scos lenjeria ude pat udă și am îndesat-o în coșul cu rufe murdare din dormitor, coș care se golea în fiecare zi ca prin farmec.

M-am privit gânditoare în oglinda mare de lângă pat. În lumina soarelui de dimineață, părul meu răvășit se aprindea în flăcări de un roșu intens.

Vedeam ceva schimbat la mine și nu reușeam să-mi dau seama ce. Poate că era fața nemachiată, cu care începusem să mă obișnuiesc. Ani de-a rândul mă ascunsesem îndărătul unei măști pe care mi-o confecționam cu eyeliner și fard de pleoape. Mă îmbrăcasem în negru pentru a-mi aduce viața într-un fel de ascunzătoare. Din păcate, nu funcționase cu adevărat. Oricât aș fi încercat să stau deoparte, până la urmă tot nimeream într-un conflict care de obicei se sfârșea în biroul directorului școlii pentru că vreun superdeștept credea că era o idee bună să se ia de mine. Nu eram făcută să nu sar în ochi.

Mi-am ridicat bluza de pijama și mi-am inspectat cicatricea din talie. Era minusculă, puțin mai mare decât un bold, și totuși această rană aproape că mă costase viața. Nu reușeam să uit focul toxic care mă cuprinsese. Durerile fuseseră insuportabile și, între timp, mi-am dat seama că abandonasem lupta împotriva otrăvii când leșinasem. Fără Lee, aș fi fost moartă. Talentul lui mă salvase. El mă salvase.

Ca întotdeauna când mă gândeam la lucrurile astea, mă simțeam cuprinsă de sentimente amestecate. Pe de o parte, îi eram infinit de recunoscătoare lui Lee și știam că-i datoram, practic, totul. Însă tocmai asta mă și tulbura. Știam ce credea despre mine și despre originea mea umană. Se observa ușor că nu era deloc convins că aș fi avut însușirile potrivite pentru a fi Purtătoarea orinionului. Avea față de mine o atitudine care chiar nu mă încuraja să-mi manifest recunoștința pentru ce făcuse. Până acum, nici măcar nu reușisem să-l abordez în legătură cu ce se întâmplase. Cu cât trecea mai mult timp, cu atât mă simțeam mai prost din cauza asta, dar pur și simplu nu reușeam să trec peste toate aceste sentimente contradictorii.

Am tras salteaua peste marginea patului ca să se usuce mai repede. Apoi am strâns pătura udă și am ieșit pe balcon pentru a o atârna la uscat peste balustradă.

In Mrejele Pamantului Secret Elements

 


Cartea Secret Elements. În mrejele pământului poate fi cumpărată de la:

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 8 iunie 2020: Secret Elements. În mrejele pământului – Johanna Danninger

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.