Cândva aveam trei frați.
Finlei era cel mai mare – cel curajos. Nimic nu îl înspăimânta; nici păianjenii, nici acele și nici loviturile bastonului lui Baba. Era cel mai iute dintre noi, cei patru copii, suficient de iute, încât să prindă o muscă doar cu degetul mare și un degetar. Dar atitudinea lui cutezătoare se împletea cu o poftă nebună de aventură. Finlei disprețuia îndatorirea de a munci în prăvălia noastră, croind rochii și cârpind cămăși cât era ziua de lungă. Și, pentru că nu era atent când folosea acul, avea degetele veșnic bandajate din cauza înțepăturilor, iar munca îi era distrusă de cusăturile inegale, pe care trebuia să le descos și să le refac așa cum trebuie ca să-l scap de dojenile lui Baba.
Finlei nu avea răbdarea necesară pentru a deveni croitor, precum Baba.
Sendo avea răbdare, dar nu pentru cusut. Cel de-al doilea frate al meu era poetul familiei, așadar singura țesătură pe care o iubea era cea din cuvinte, mai ales când era vorba despre ocean. Sendo spunea povești despre veșmintele desăvârșite pe care Baba le croia, folosindu-se de imagini atât de minunate, că toate doamnele din oraș se înghesuiau să le cumpere, doar ca să descopere mai apoi că aceste haine nici măcar nu existau.
Drept pedeapsă, Baba îl trimitea pe pontonul din spatele prăvăliei noastre să descurce firele de pe gogoșile viermilor de mătase. Adeseori, mă furișam și eu acolo ca să-i ascult poveștile despre ceea ce se afla dincolo de nemărginirea apelor.
– Ce culoare are oceanul? mă întreba Sendo.
– Oceanul este albastru, prostuțule! Cum altfel?
– Cum vei fi cel mai bun croitor din A’landi dacă nu cunoști culorile? insista Sendo, clătinând din cap și arătând spre apă. Privește din nou! Uită-te spre adâncul lui!
– Are culoarea safirului, spuneam eu, cercetând crestele domoale și adânciturile strălucitoare ale apei. Are culoarea safirului, precum pietrele prețioase pe care lady Tainak le poartă în jurul gâtului. Dar se distinge și o urmă de verde… un verde jad. Iar spuma strălucește ca perlele.
Sendo zâmbea.
– Acum e mai bine, spunea el în timp ce îmi cuprindea umerii cu un braț și mă strângea la piept. Într-o bună zi, noi doi vom naviga pe mări. Și vei vedea albastrul din toată lumea.
Datorită lui Sendo, albastru era culoarea mea preferată, culoarea care înviora albul pereților odăii când deschideam fereastra în fiecare dimineață și zăream oceanul strălucind în lumina soarelui. Safir sau ceruleu. Azur. Indigo. Sendo mă învăța cum să privesc, astfel încât să observ nuanțele, să disting cel mai tern maro, dar și cel mai strălucitor roz, remarcând cum lumina putea să preschimbe aceeași culoare într-o mie de feluri.
Sendo se simțea atras de ape, nu de croitorie, precum Baba.
Keton era cel de-al treilea frate al meu și cel mai apropiat de mine ca vârstă. Cântecele și glumele lui ne făceau pe toți să râdem, indiferent cât de sumbră ne-ar fi fost dispoziția. Keton dădea mereu de necaz, pentru că vopsea mătăsurile în verde în loc de violet, pentru că pășea nepăsător, cu sandalele murdare, pe rochiile proaspăt călcate, pentru că uita să ude duzii și pentru că niciodată nu răsucea firul îndeajuns de subțire ca Baba să-l tricoteze într-un pulover. Banii îi alunecau printre degete precum apa. Dar Baba îl iubea cel mai mult, chiar dacă Keton nu avea calitățile necesare pentru a deveni croitor.
Apoi, veneam eu, Maia. Fiica ascultătoare. Primele mele amintiri sunt legate de mama, alături de care stăteam mulțumită pe când lucra la roata de tors, în timp ce îi ascultam pe Finlei, Sendo și Keton, care se jucau afară. În timpul ăsta, Baba mă învăța să depăn firul tors de mama, ca să nu se încurce.
Îmi doream foarte mult să devin croitor: am învățat să bag ața în ac înainte de a face primii pași și să însăilez perfect înainte de a rosti primele cuvinte. Iubeam lucrul cu acul și eram fericită să deprind meseria lui Baba în loc să ies cu frații mei. Pe lângă toate acestea, când Finlei m-a învățat să lovesc cu pumnii și să trag cu arcul, întotdeauna ratam ținta. Chiar dacă eram captivată de basmele și de povestirile cu fantome ale lui Sendo, niciodată nu eram în stare să inventez ceva. Și mereu mă lăsam înșelată de farsele lui Keton, indiferent cât de des frații mei mai mari mă avertizau în privința acestora.
Baba îmi spunea cu mândrie că mă născusem cu acul într-o mână și cu foarfeca în cealaltă. Că, dacă nu m-aș fi născut fată, aș fi putut deveni cel mai apreciat croitor din A’landi, un meseriaș la mare căutare printre negustorii de pe o coastă pe cealaltă a continentului.
– Valoarea unui croitor nu se măsoară prin faima sa, ci prin fericirea pe care o aduce, spunea mama, observând cum mă dezamăgeau vorbele lui Baba. Tu vei păstra firele familiei noastre laolaltă. Maia. Niciun alt croitor din lume nu poate face asta.
Îmi amintesc că îi zâmbeam larg. Pe atunci, tot ce îmi doream era ca familia mea să fie fericită și completă – mereu.
Dar, mai apoi, mama a murit, și totul s-a schimbat.
Noi locuiam în Gangsun, un oraș important de-a lungul Marelui Drum al Mirodeniilor, iar prăvălia noastră ocupa jumătate de stradă. Tata era un meseriaș respectat, cunoscut peste tot prin partea de miazăzi a ținutului A’landi pentru priceperea sa la croitoria pentru femei. Dar vremuri grele s-au abătut asupra noastră, căci moartea mamei a scos la iveală prima fisură în voința de fier a lui Baba.
Acesta a început să bea fără măsură, un mod de a-și îneca amarul, spunea el, dar nu a durat mult, pentru că, în durerea lui, tata și-a înrăutățit starea sănătății până când nu a mai fost în stare să pună strop de alcool pe limbă. Curând, s-a întors la truda din prăvălie, dar nu a mai fost niciodată cel dinainte.
Mușteriii au observat de îndată o scădere a calității lucrurilor cusute de Baba și au vorbit despre asta cu frații mei, însă Finlei și Sendo nu i-au spus niciodată, pentru că nu au avut inimă să o facă. Dar, cu ceva vreme înainte de izbucnirea Războiului celor Cinci Ierni, când aveam vreo zece ani, Finlei l-a convins pe Baba să părăsim Gangsun și să ne mutăm într-o casă cu prăvălie în Port Kamalan, un oraș de coastă mic, care se înălța de-a lungul Marelui Drum al Mirodeniilor. Aerul proaspăt avea să-i facă bine lui Baba, insistase el.
Noul nostru cămin se afla la colțul străzilor Yanamer și Tongsa, vizavi de o prăvălie unde se făceau tăieței atât de lungi, că te puteai sătura doar cu unul, și o brutărie care vindea cele mai bune chifle pregătite la abur și pâinici cu lapte – cel puțin, așa le simțeam noi gustul, eu și frații mei, atunci când eram înfometați, ceea ce se întâmpla deseori. Dar ceea ce îmi plăcea cel mai mult era priveliștea pe care o oferea oceanul. Uneori, în timp ce urmăream valurile rostogolindu-se de-a lungul digurilor, mă rugam în secret ca apele sale să vindece inima frântă a lui Baba, așa cum, încet, încet, o vindeca pe a mea.
Afacerea mergea cel mai bine vara și iarna, când toate caravanele care se deplasau spre răsărit sau spre apus, pe Marele Drum al Mirodeniilor, se opreau în Port Kamalan să se bucure de clima noastră blândă. Prăvălioara lui Baba depindea de aprovizionarea constantă cu indigo, șofran și ocru, culori pentru vopselele noastre. Orașul era mic, așa că nu făceam numai haine, ci vindeam și țesături și ațe. Trecuse mult timp de când Baba nu mai croise o rochie demnă de o mare doamnă, iar când a început războiul, oricum, afacerea noastră nu prea mai mergea.
Ghinionul s-a ținut scai de noi în noul cămin. Port Kamalan era suficient de departe de capitală, încât îmi imaginam că frații mei nu aveau să fie niciodată recrutați pentru războiul civil care devastase A’landi. Însă ostilitățile dintre tânărul împărat Khanujin și Shansen, cel mai puternic războinic din țară, nu dădeau semne de calmare, iar suveranul avea nevoie de tot mai mulți oameni care să lupte în armata sa.
Cartea Urzeala zorilor. Vol.1 din seria: Sânge de stele poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,0 rating based on 59.513 ratings (all editions)
ISBN-10: 6069508025
ISBN-13: 9786069508022
Goodreads: 56378702
Author(s): Publisher: CorinTeens
Published: 12//2020
Pentru a-și salva regatul, o tânără ambițioasă și talentată trebuie să croiască trei rochii din ZÂMBETUL SOARELUI, LACRIMILE LUNII și SÂNGELE STELELOR…
Undeva, la marginile Marelui Drum al Mirodeniilor, Maia Tamarin lucrează din zori și până-n seară în prăvălia tatălui ei, odinioară un croitor respectat. Talentată și harnică, tânăra visează să devină, la rândul ei, maestru croitor, însă, în regatul A’landi, astfel de dorințe nu sunt pentru femei. Nici măcar pentru cele mai pline de har. Ca femeie, cel mai bun lucru la care poate spera Maia este să încheie o căsătorie avantajoasă.
Când un mesager imperial primește porunca de a-l aduce la palat pe maestrul croitor Tamarin, Maia decide să se deghizeze în bărbat și să îndeplinească sarcina primită în locul tatălui său, bolnav și incapabil să mai coasă. Este unica șansă a tinerei de a-și salva familia de sărăcie și de a scăpa de un mariaj pe care nu-l dorește. Lucrurile nu sunt însă atât de simple pe cât par: Maia este doar unul dintre cei doisprezece croitori siliți să se întreacă pentru a intra în slujba împăratului.
Competiția este acerbă, iar Lordul Vrăjitor, mâna dreaptă a suveranului, pare să își fi dat seama de minciuna tinerei. Totuși, nimic nu se compară cu provocarea finală: Maia trebuie să croiască trei rochii primejdios de încântătoare, care o vor duce până la capătul pământului…
Fragmentul zilei – 9 decembrie 2020: Urzeala zorilor. Vol.1 din seria: Sânge de stele – Elizabeth Lim
Alte titluri Corint.