"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 9 noiembrie 2019: Varșava – Ana Donțu

Unchiului meu îi plăceau balenele, dansurile populare grecești, muzica irlandeză, vinurile seci și istoriile fantasy. Îi plăcea să fotografieze câte un lucru special din fiecare loc nou vizitat; acesta putea fi un hotel, o cafenea, o cerșetoare adolescentă cu părul încâlcit, un fel de mâncare, un ghiveci cu flori căzut pe asfalt. Îi plăceau stridiile Belon, la cuptor sau crude, cu lămâie și sare; uneori, când se întorcea dintr-o călătorie, zdrăngănea de dimineață cratițele, până mă trezeam și veneam în bucătărie; atunci, îl vedeam curățându-le cu peria în chiuvetă, apoi le apăsa cu palma pe tocător și le desfăcea valvele cu un cuțit, tăia o lămâie pe jumătate și o storcea deasupra scoicii, îi presăra sare și mi-o întindea mulțumit. Aspectul lor gelatinos și izul de baltă îmi făceau greață, dar o mâncam așa. Nu prea făceam mofturi cu el.

De altfel, stridiile și alele erau singurele produse de mare care îi plăceau. Unchiul avea foarte clar delimitate chestiile care îi plac și cele pe care le detestă. Pentru el, existau doar astea două categorii. Lucrurile de care nu îi păsa erau foarte puține – de exemplu, fotbalul și eclipsele. Restul se încadra fie în lucrurile plăcute, fie în cele detestabile. Categoria în care mă încadram eu îmi era neclară.

Unchiul avea diverse nume de care habar n-avea, le știam numai eu, fiecare cu subînțelesul lui. Preferatul meu era Ihti, de la Ihtihandru; nu era cel mai inspirat, dar era printre primele inventate, care mie îmi dădea o satisfacție aparte, pentru că unchi-miu nu suporta peștele. În lista cu lucruri detestabile, peștele era printre primele. Aspectul solzos, mirosul, gura care se cască după apă, zbaterea agonică, ochii fără pleoape erau o priveliște înfiorătoare pentru el.

Ihti e fratele tatei. Tata mi-a povesti că unchiu’, pe care în realitate îl cheamă Alex, suferea de o boală mai rară de când era mic. Avea oasele extrem de casabile. Era suficient să se împiedice și să cadă sau să se lovească din neatenție cu piciorul de dulap, ca să-și frângă osul. A avut o copilărie cumplită, petrecută toată în ghips. Bunicii îl îndopau cu pește, ca fosforul și calciul din el să îi întărească oasele. Chestia asta i-a provocat nu numai dezgust, dar și o groază irațională, pe care o avea față de orice detaliu care îi putea aminti de aceste ființe.

Pentru lecțiile de artă plastică, atunci când aveam ca temă pentru acasă un mozaic, alcătuiam compoziții cu sâmburi de pepene sau solzi de brad, dispuse frumos în silueta unui biban sau a unei plătici. Chiar și un mozaic era capabil să-i producă repulsie. Ihti mereu îmi verifica temele când era acasă.

Părinții mă lăsau de multe ori în grija lui, căci aveau obiceiul să-și petreacă weekendurile sau vacanțele departe de casă. Adevărul e că nu prea le păsa de mine, deși mențineau aparența unor părinți iubitori, ceea ce era dezgustător pentru mine, așa cum era peștele pentru Ihti. Nici el nu avea tot timpul din lume, dar se ocupa de mine. Nu din milă și nici din obligație. Avea cui să dea ordine, pe cine să educe și pe cine să umilească.

În timpul școlii, mult timp nu am avut prieteni. Nici eu nu eram prea de treabă și nici colegii mei. Mai ales că majoritatea nu erau nici buni, nici răi cu adevărat, ci undeva pe la mijloc. Erau ipocriți, bârfitori, lași, scorneau minciuni, puneau la cale intrigi. Nu erau nici ca Baban dintr-a zecea, care nu se murdărea cu prostioare dintr-astea ieftine. Dacă nu-i plăcea de tine, venea direct și îți dădea un pumn în nas. Nu făcea deosebire între băieți și fete, mari sau mici, toată lumea nu era decât terenul lui de distracție și tot ce exista în ea îi aparținea. Îi înșfăca pe puștii din primare, îi întorcea cu capul în jos și îi scutura până le cădea totul din buzunare, apoi alegea banii, iar mașinuțele și roboțeii îi strivea sub bocanci. Odată, am ieșit de la lecții, mi-am luat o plăcintă de la cantină, am pornit spre casă și, când am dat colțul școlii, m-am ciocnit de el. Baban mi-a smuls plăcinta din mână și și-a îndesat-o pe toată în gură. Molfăia ca o combină sub privirile mele șocate, după care m-a împins plictisit în zăpadă și s-a dus.

Colegii mei erau niște lichele. Pe băieți i-am caftit de când eram mici, de fiecare dată când mă apucau de cosițe, așa că mai târziu nici nu se apropiau de mine să să mă tragă de elasticul sutienului, cum făceau cu celelalte. Fetele, în schimb, mă urau pentru rochiile frumoase și parfumurile scumpe pe care mi le aducea unchiul din străinătate, pe când ele se mânjeau cu pomezi ieftine din piață. Aveam uneori probleme cu profesorii pentru că veneam îmbrăcată așa, dar nu-i băgam în seamă. Atunci era moda cu chematul părinților la școală pentru orice abatere, lecție neînvățată sau obrăznicie. Eu veneam cu unchiul, care juca teatru de față cu ei și după aceea, când ne întorceam acasă, făceam mișto împreună de balcoanele directoarei și de curul gras al dirigintei. Alte motive să-mi cheme părinții nu aveau, pentru că învățam și citeam pe rupte de frica lui Ihti. Până să ajungă tema de acasă în fața profului, trecea de câteva ori prin mâinile unchiului și mâncam bătaie pentru orice problemă rezolvată greșit sau vreo compunere scrisă cu lehamite. După ce făceam tema pentru acasă astfel încât să fie de zece, Ihti mă punea să citesc cărți. Îmi dădea cărți grele, nu cele obișnuite pentru vârsta mea. Nici vorbă să mă prefac că citesc, căci dup-aia mă verifica ce am înțeles. Și nu mergea doar să-i povestesc subiectul, trebuia să reflectez la ea. Asta pentru că Ihti nu suferea femeile neîngrijite și inculte. Femeia, în viziunea lui, trebuia să fie în orice împrejurare elegantă, machiată cu gust și deșteaptă; câtă frumusețe avea de la natură nu mai conta atunci.

Varsava


Cartea Varșava poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4.0 rating based on 22 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786064306104
Goodreads: 48611876

Author(s): Publisher: Editura Nemira
Published: 10/24/2019

Ororile pe care le vei întâlni în acest volum – fie că este vorba despre o fetiță superbă și malefică, care-și înfige un cuțit în corp, fie că asiști la un bal care se transformă într-o sinucidere colectivă ori la descoperirea unui cadavru pe malul unui lac – nu sunt gratuite și nici întâmplătoare. Ele construiesc un univers aparte, cumplit, născocit de un singur personaj, care capătă diverse identități de-a lungul cărții. Povestire cu povestire, Varșava te conduce prin cele mai întunecate cotloane ale minții umane.

„Cele opt povestiri care alcătuiesc volumul compun o atmosferă de coșmar lucid și poetic, ca într-un Lynch mai intelectualizat, dar cu tropisme afective basarabene. Sunt proze stranii, cum le-ar fi numit Alexandru George, sau povestiri crude și insolite, cu vorba lui Villiers de l’Isle Adam, obsedate toate de conjuncția dintre alienare și frumusețe. Stimmung-ul prozei Anei Donțu se coagulează dintr-o mulțime de stranietăți crude, iar vocea care povestește toate grozăviile e mereu liniștită, joasă sau, poate, extenuată. Tensiunea prozei ei, care te ține de la prima povestire până la ultima, rezultă din contrapunctul dintre intensitatea a ceea ce se întâmplă și neutralitatea felului în care e redat epicul. Doar natura de prozator adevărat o putea determina să susțină vocea aceasta blank și să o facă întru totul credibilă. Cu Varșava, Ana Donțu se reinventează ca prozatoare.“
Radu Vancu

„Ana Donțu e o poetă care scrie proză, dar e valabilă în ambele ipostaze. Ca poetă, tendința ei merge adesea spre epic, ca prozatoare, se îndreaptă adesea spre poematic, ceea ce face intuibilă predilecția ei pentru structuri hibride și o stilistică pe măsură. În aceasta constă noutatea și prospețimea ei. Și mai există ceva care o individualizează: un instinct psihologic aparte de a căuta nuanțele mereu neliniștitoare ale minții omenești.“
Ruxandra Cesereanu

„În debutul ei în proză, Ana Donțu vine cu o forță incredibilă. Schizoidia personajelor, viziunile lor asupra vieții și a morții, atmosfera sumbră, apăsătoare, întâmplările bizare, traumele care dezechilibrează complet o ființă umană, tonul egal, capacitatea de a imagina și de a sonda o lume nebună, pierdută în propriile ițe, granița fină dintre realitate și coșmar, infuzia poetică – toate acestea (și multe altele) fac din Varșava un volum inedit, irepetabil, de neuitat. Unul nemilos.
Pășește în universul Varșavei, te va cutremura.“
Eli Bădică,
coordonatoarea colecției n’autor
 


Fragmentul zilei – 9 noiembrie 2019: Varșava – Ana Donțu

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: