Fragmentul zilei – xx.xx.xxxx: Am fost cândva golan – Adrian Petrișor

Muzica era la maxim în micuţa garsoniera confort doi pe care o cumpărasem din banii făcuţi în străinătate, bineînţeles, nu prin muncă cinstită ci prin combinaţii din care ieşea banul rapid. Viaţa îmi surâdea. Cutreierasem Germania de la un capăt la celălalt. Pe atunci regulile nu erau atât de stricte la ei.
Încrederea în noi, cei din „cealaltă lume” era mare. Profităm de bunătatea lor în cele mai josnice moduri. Ne primeau bieţii oameni în casele lor luxoase, ne ospătau bine, ne ofereau un loc cald de dormit, uneori un loc de muncă, uneori bani de buzunar până ne puneam pe picioare. Drept răsplată îi furăm pe din dos sau îi băteam până ne dădeau bunurile de valoare. Alte ori profităm de nevestele lor sau de feţele lor neîncepute, le luăm cu forţa cuprinşi de euforia libertăţii şi a alcoolului consumat în cantităţi mari. După aceea dispăream fără urmă. Scăpăm cu bine de fiecare dată. Romanii se adaptează la orice situaţie ca să scape nepedepsiţi pentru moment. Eram ca o turmă de sălbateci care nu cunoşteau bunul simţ al civilizaţiei.
Aceste ticăloşii, care ni se păreau normale, au luat sfârşit în toiul unei spargeri. Poliţiştii ne-au ridicat sub ameninţarea pistoalelor. Era să facem pe noi de frică. Legea şi metodele de aplicare a acesteia erau altele în ţările vestice. Un cuvânt dacă suflam sau dacă făceam un singur gest ni se zbura capul. Câţiva amici care au încercat experienta au fost trimişi de urgenţă la SF PETRU. I-au transformat saci plini de plumb şi i-au trimis acasă. Pe noi trei ne-au băgat la închisoare. După două luni de trăi pe picior mare-caci puşcăria acolo era cam ca o staţiune penru noi-ne-au trimis în ţară. Pe paşaport ne-au pus interdicţie pentru Germania. Ţara lor nu mai era pentru noi o destinaţie de produs bani. Oricum mai târziu lucrurile s-au stricat rău acolo. Romanii noştri au găsit alte destinaţii profitabile. Eu însă am rămas în ţară. După ce am stat la răcoare două săptămâni câţiva dolari miau scos şi eram un om liber.
Odat ieşit din încurcătură am început să fac afaceri pe cont propriu, cu maşini la mâna a doua”, bişniţa” cu dolari şi mărci, haine din străinătate şi orice lucru care aducea bani la buzunar. După o perioadă de afaceri stradale m-am hotărât să deschid un bar select destinat celor cu bani.
Am realizat acest proiect destul de repede. Poarta a fost deschisă şi odată cu ea şi poarta către o nouă etapă a vieţi mele. Banii curgeau fără încetare. Din păcate, ce câştigăm, prea puţin reinvesteam. Femeile, băutura şi anturajul în care am intrat m-au terminat în doi ani de zile. Am ajuns falit şi fără prieteni. Singur. Plus de asta am mai căpătat şi un alt „hobby” de care nu mai puteam să scap: drogurile. La început fumăm câte o ţigară de marijuana, apoi am vrut ceva mai tare. Cocaină a fost cea care mi-a deschis drumul spre pierzanie. Când s-au împuţinat banii am băgat în vena heroină. Strădaniile mele nu au fost în zadar căci dependenta nu s-a lăsat aşteptată.
Am vândut tot ce aveam de valoare. Spirit afacerist, ca să pot duce acest sport mai departe am devenit dealer şi îmi ieşea o părticică bună din activitatea aceasta.
Lângă mine Doru, Giani şi târfa de Susana stau lungiţi şi „terminaţi”. Efectul heroinei a fost pentru ei devastator. Deşi erau tineri, trupurile le erau şubrede că lemnul mâncat de carii. Eu încă mă ţineam bine.
De undeva din alt apartament cineva strigă să dau muzica mai încet. Prea greu fiindcă mă simţeam ca un soldat de plumb. O lăsăm să se audă infernal. În fond, acel bloc era plin de nebuni: beţivi, curve, hoţi, puşcăriaşi care nu rezistau în libertate mai mult de o lună, o mulţime de suflete păcătoase adunate la un loc.
Efectul heroinei mă cuprindea… Mă simţeam mult mai bine.
O mahmureală mă făcea să mă simt ca dracu’. Ceilalţi doi puştani plecaseră între timp. A rămas doar Susana care se uită la mine cu nişte ochi mari şi roşii de parcă ar fi stat cu privirea în flacără de sudură o zi întreagă.
— Ce te holbezi la mine? – îi spun în sictir.
— Ca să întrebi tu!
— Deja te-am întrebat idioato!
— Tâmpit eşti tu! dă-mi mai bine un pahar de vodka!
— Poţi să-ţi iei şi singură că nu-s chelner!
— Tipic bărbătesc! – încheie turnându-şi singură.
— Aşa sunteţi toate.
— Sigur!
Paharul plin până-n buza l-a date peste cap că o adevărată profesionistă. Nu a strâmbat mutra nici o clipă. O băuse că pe apă.
— Văd că eşti însetată.
— Sunt!
— Altă dată vii cu sticluţa de acasă! Aici nu este bar pe gratis pentru beţivii oraşului!
— Du-te dracului!
Tupeul ei mă enerva. Palma mea s-a lipit de faţa ei palidă ca lămâia care a devenit o portocală coaptă instanteneu. Urmele degetelor mele persistau comic pe faţa ei mică şi rotundă.
— Mai du-te dracului încă o dată! – a venit riposta.
— Taci! – i-am urlat enervat la culme de insistenţele ei. Te pot pocni la nesfârşit târfă ordinară!
— Drogatule!
— Târfa de doi bani!
— Drogat infect ce eşti! Trăieşti ca un şobolan!
— Cel puţin am un acoperiş! Tu ai?
— Eşti cel mai mare rahat de câine!
La fel de nervoasă se ridică şi se plimbă de-a lungul şi de-a latul camerei. Începea să tremure. Avea nevoie de încă o doză dar nu spunea nimic. Voia să fie mândră. Ştiam că până la urma nevoia de droguri bate orice sentiment de mândrie. O lăsăm să ceară ca să mă amuz.
— Dă-mi o doză! – spuse cu ochii în lacrimi.
— Nu pot. Abia te-ai trezit.
— Dă-mi naibii o doză!
— Nu.
— Dă-mi! – apoi se repezi asupra mea cu un torent de palme zdravene.
— Uşor târfă ieftină şi proastă!
— Nu vezi că vreau o doză?! – continua să ţipe cu tonul tot mai ridicat. Simt că explodez!
— Dacă nu-i dai tu doza i-o dăm noi! – se auzi o voce groasă de bărbat din apartamentul vecin.
— Să i-o dai lu’ târfa de nevastă-ta! – i-am răspuns ştiind că vecinul, Ţinta, tine la glumă.
Tăcu după asta şi am rămas cu Susana care plângea şi transpira.
— Te-ai hotărât? întrebă mult mai calmă.
— Scoate banul!
— N-am. Îţi dau după ce vin de la produs.
— Atunci vei primi şi doza.
— Te rog!
— Nu. Ţi-am date deja două gratis. Este suficient. Nimănui nu dau pe gratis. Ce naiba crezi că-s farmacie şi dau reţete gratuite?
— Una!
S-a aşezat în genunchi în faţa mea ca un om care nu poate trăi o secundă în plus fără medicament.
Era dezbrăcată complet. Cei doi puştani cu siguranţă profitaseră de ea. Nu cred că şi-a date seama de acest lucru fiindcă la cât de terminată era nu putea ţine o geană deschisă. Până atunci nu o observasem atât de bine. Sedus de sânii mici şi rotunzi, cu sfârcuri mari şi ţuguiate de culoarea vişinei coapte am început să-i mângâi cu o poftă greu de descris. Nu era rea de trântit la pat. O doream.
— Ce faci? Eşti un pervers! – riposta fără a-mi îndepărta mâna.
— Scumpo, afacerile sunt afaceri: dai – primeşti. Nu dai-nu primeşti dcat o cană de apă ca să te răcoreşti! Eu dau marfă pe marfă!
— Nu am făcut-o niciodată cu tine!
— Şi ce, crezi că sunt diferit faţă de ceilalţi?
Cuprinsă de nevoia acută de medicament femeia cântărea situaţia. Asta era mai mult de faţadă fiindcă pentru a-şi injecta doza era în stare să se culce cu jumătate de pluton. Când eşti în ultimul hal eşti în stare să-ţi vinzi şi părinţii că să simţi lumea care ţi se deschide în faţă pentru o clipă.
Transpiraţia i se prelingea pe corp. Devenise din nou palidă şi tremura ca un bolnav de malarie.
— Aştept un răspuns! – am spus fluturându-i plicul în faţa ochilor. Nu pot sta după fundul tău o zi întreagă! Ciripeşte!
Îşi aruncă privirile spre mâna mea. Părea că înăuntrul ei se duce o luptă. Voia să pară dura. Nevoie de droguri aveam şi eu dar le luăm cu mai multă atenţie. Aşa îmi puteam păstra şi statutul de dealer. Eu trebuia să conduc afacerea!
Susana cu ochii la momeala se dezbină complet. Se ridică privindu-mă fără a clipi măcar o dată. Aşa puteam să o observ mai bine. Formele trupului erau încă proeminente pentru felul în care slăbise. Dacă nu o priveai la mutra jurai că e manechin. Avea toate şansele să facă o carieră în domeniu. Ratase şansă.
— Dă-mi doza! – spuse ea cu repeziciune încercând să mi-o smucească cu repeziciune.
— Să înţeleg că accepţi!
— Întâi dă-mi plicul!
Bucuros că voi avea parte de o mică aventură cu o târfă de doi bani, dar care, după noile mele standarde arata demenţial, m-am dezbrăcat la urgenţă. Abia atunci i-am înmânat mâncarea ei prefereta. A înşfăcat-o ca un câine flămând mirosind carnea. Cu multă stângăcie din cauza tremuratului şi-a preparat praful injectându-l în venă. Greşisem. În câteva secunde efectul drogului se instală în mintea Susanei care plecă în lumea viselor.
Cheful de sex se dusese pe apa sâmbetei. O priveam cum stătea întinsă pe pat lipsită de inhibiţii, lipsită de orice sens în viaţă. Îmi părea rău pentru ea fiindcă din spusele ei nu avea decât douăzeci de ani. Încă o cauză pierdută. – mi-am spus oftând în timp ce mă jucam cu sfârcurile ei întărite.
Astfel de clipe erau rare pentru mine. Când mintea nu-mi era prea plină de heroină reuşeam să gândesc limpede, dar asta era pentru puţin timp. Eram asemenea unui alcoolic care nu îşi recunoaşte problema. Un alcoolic ce îşi jură dimineaţa că nu mai bea dar care, odată ce trece pe lângă crâşmă nu ezită să intre. Aşa eram şi eu: un drogat nenorocit care a văzut multe la viaţa lui, care supravieţuia că distribuitor doar fiindcă îşi dezvoltase un instinct animalic şi mirosea ticăloşii de la distanţă.
După o jumătate de oră de gândit la nemurirea sufletului altora m-am pomenit jucându-mă cu maimuţica păroasă şi neagră a Susanei care dormea dusă. Îmi reveni cheful de sex. Aveam la dispoziţie toate ingredientele unei partide reuşite cu o femeie gonflabilă. Să o fac de unul singur eram obişnuit. Câte târfe trecuseră prin patul meu, mai mult de nouăzeci la sută au fost în starea asta. Moment propice pentru un ticălos ca mine.
Fără a mai sta pe gânduri am început să o călăresc cu o poftă anormală simtimd plăcere adevărată după ceva timp. Susana avea ceva aparte. Era mai strâmtă şi asta mă făcea să o doresc şi mai mult şi să termin mai repede. La fix pentru că efectul heroinei începea să dispară.
Începu să mârâie deschizând ochii albaştri spălăciţi, care păstrau doar o urmă din vechea lor intenitate. Nu trebuia să ştie că profitasem de ea.
— Cum este? – am întrebat-o ambiguu, mai mult pentru a i-o luă înainte cu remarcile.
— Ce să fie? Aşa am rămas, dezbrăcată? – intreba căutând cu disperare o bucată de pătura să se învelească. Din păcate pentru ea, aşa ceva nu aveam. Cu atâtea „plăceri” la îndemână nu aveam nevoie de nimic altceva.
— Sunt o ticăloasă!
— Nu eşti decât o victimă. A propriei tale minţi… Ştii, aşa sunt şi eu dar nu mă plâng aşa ca tine!
— Parşivule! Cred că te-ai holbat la mine din toate părţile!
— Da… mă pot înscrie liniştit la medicină!
— Eşti un.
— Uşurel! Nu am făcut nimic! Am făcut şi eu curat prin casă. Am spălat vasele.
— Sigur! Şi eu sunt Maria Magdalena devenită sfântă!
— Ce dracu’ crezi că sunt de piatră? Normal că te-am privit şi m-am jucat cu accesoriile tale!
— Perversule!
— Drăguţă, încă sunt normal! Nu sunt pe invers ca să stau indiferent la bucile şi ţâţele tale.
— Am plecat idiotule!
— Între noi fie vorba, cine pune laba pe tine noaptea nu are nimic de pierdut.
— Cum? Ai profitat de mine! N-ai suflet în tine?
— În meseria asta crezi că este loc de sentimentalisme? Dacă nu ştii să joci o păţeşti rău de tot. Ţi se atârnă boaşele de ceasul primăriei ca să le mănânce ciorile. Nu-i atât de simplu.
Pe neaşteptate Susana îmi trânti o palmă zdravănă peste faţa cât să mi se umezească ochii. A date cu putere târfă.
— Eşti dură!
Între timp se îmbraca gata de plecare. Era supărată. Eu eram vesel ca un adolescent care a făcut sex pentru prima oară. Mă durea în cot de părerea ei. Scopul propus fusese atins.
— Am plecat dementule!
— Mai vii şi mâine dimineaţă? Îţi pregătesc un ceai cald! Vei avea nevoie de odihnă! Ha! Ha! Ha!… am terminat într-un râs în cascade, parşiv, insuportabil de care răsună tot apartamentul.
Răspunsul a rămas în suspensie. Susana ieşi pe uşă ca o furtună.
— Va veni. Sunt sigur. Câinele nu-şi părăseşte stăpânul. Aici are mâncare şi un loc de dormit. Mi-am spus oprindu-mă brusc din râsul grotesc, căzut pe gânduri.
Afară o ploaie de toamnă se instală nemilos. Era anotimpul poeţilor. Noaptea se apropia. Din holul blocului răzbăteau nişte strigăte de femeie aflată sub palmele şi pumnii unui bărbat. Asta era la ordinea zilei.
Plictisit am dat drumul la televizor unde o gargară politică plictisea lumea. M-am aşezat pe patul răvăşit depanând câteva amintiri ce s-au petrecut cu câţiva ani în urmă. Toate imaginile păreau vechi, mucegăite, de vârsta unui secol. Din păcate nu puteam face difrenta între viaţă de atunci şi cea de acum. Existenţa îşi urmează cursul firesc. Destinul meu era acesta. Mă lamentam că săracul care visează bani şi mâncare trăind cu speranţa că că într-o zi DUMNEZEU îşi va întoarce faţa către el. Mintea mustea de atâtea droguri. Drumul ales inconştient mă ţinea într-o astfel de realitate distorsionată. Plictisit mi-am răsucit o ţigară. Pentru mine acestea erau slabe. Trecusem de multă vreme de stadiul începătorului. Nu mai râdeam prosteşte ca alţii. Rămâneam doar cu un rânjet prostesc desenat pe mutra acră ca lămâia. Bucuria cea mai mare era când simtam acul penetrandu-mi pielea injectând lichidul simţit că o fierbinţeală teribil de plăcută. În rest, când nu-mi luăm porţia, lumea pentru mine era un munte imens de rahat.
La un moment date două bătăi uşoare în uşa urmate de una puternică m-au adus la realitate.

 


Cartea XXX poate fi cumpărată de la:

  • elefant.ro
  • libris.ro
  • cărturești.ro
  • Librăria Delfin

Citate, Fragment, Fragmentul zilei, carte, cărți, literatură, fragmente, fragmente cărți, fragmente din cărți, citat, citatul zilei, citate din cărți,

 

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

 


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 

Fragmentul zilei – xx.xx.xxxx: Am fost cândva golan – Adrian Petrișor

Alte titluri XXXXXX.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.