"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 07 septembrie 2017: Istoria romanțată a unui safari – Daniela Zeca

Porniră pe jos, de-a lungul stradelelor pline de forfotă și Darrielle încercă să pășească în urma ei. Zaouf era iute ca o albină. Se opri și cumpără ouă și un burduf cu brânză de capră, apoi știu că avea să treacă pe la Jabir, vopsitorul de lână. Îi spusese Raouf cât era de bogat și avar bătrânul evreu, care trăise în Djerba, dar venise în golf după o amantă. El, care o viață strânsese punga, vânduse tot ce avea pe insulă, strămutându-și afacerile, pentru niște ochi verzi și o piele ca spuma.

Femeia, mai tânără cu treizeci de ani, se îngrijise o vreme de cazanele de culori și învățase araba. Dar sângele proaspăt clocotitor îi urca în obraji ori de câte ori în vopsitorie intra un bărbat musulman care se ținea drept și nu avea părul rărit la tâmple.

Jabir o pândea din biroul lui și strângea din pumni. Nu avea de ales. Îi cumpăra zâmbetul cu cercei și brățări, el, care nu dăduse vreodată un bănuț unui cerșetor.

Într-o zi, ea își puse podoabele într-o cârpă și prădă seiful de toate bancnotele. N-o văzuse nimeni plecând. Gătise mâncarea pentru Jabir, lăsându-i pe masă, într-un pahar, niște maci roșii, tremurători, căci era prin mai.

Lanurile păreau spuzite cu flori și, probabil, ea fugise prin lan ca să-și piardă urma.

De atunci trecuse un an, și Jabir, fiindcă nu murise zăcând, își jurase să se răzbune. Afacerile îi mergeau iar, doar că era singur cu două calfe. Se făcuse din nou strângător. Se ducea la bancă în zori și stătea la ușă ca să fie primul. Nu-i plăcea ca lumea să afle cum își ține economiile, iar uneori își punea în cont și dinarii de pâine și de săpun. Începuse să pută și era slăbănog, dar visa să plătească un detectiv, care să i-o aducă pe femeia ingrată.

Zaouf mișcă ușa cu clopoțel și intră în vopsitorie. Tânăra calfă se înclină către Darrielle, gustând-o cu ochii; i-ar fi stat bine în roșu ori în verdele-Nil al Africii, dar se îmbrăca atât de nepăsător, ca toate europencele. Dintr-odată, în gând, o drapă în albastru, atârnându-i găteli care i-ar fi încovoiat gâtul și brațele atât de frumoase.

Se prefăcu atent la bătrână. Vorbea în arabă și, pentru că nu pricepea, Darrielle se distra cu ciucurii draperiei. Se plictisise.

Ucenicul era pierdut. Înghițea în sec și credea că leșină. Se duse în spate și aduse baloții gata vopsiți, dar își dădu seama că erau prea grei pentru ele două. Le va însoți pân’ acasă, cărându-le lâna într-un căruț.

O s-o vadă mergând, unduindu-și șoldurile, și îi va deprinde mirosul.

Nu se mai îndrăgostise vreodată de o fată în jeanși, căreia părul să nu i se reverse pe umeri ca o chemare. Ce îl apucase? În plus, bătrânul Jabir nu i-ar fi îngăduit să lipsească.

„Ce zic, tinere, ne ajuți până la mașină?”, îi vorbise ea, în franceză. „Ți-aș plăti, desigur, bunăvoința, doica nu mai are de mult putere pentru astfel de sarsanale…”

Vocea ei parcă îl trezise. Avea tonul femeilor amazoane, pe care le mai văzuse în golf. Știa despre ele că nu se mai bucură și, de aceea, sunt oricând pregătite să își devoreze iubiții. El era musulman, cu frică de legile lui Allah. Ea era străină și dulce, dar înșelătoare și otrăvită ca tămăduirile vracilor din deșert.

O văzuse apoi în cabina remorcii, depărtându-și genunchii, precum un soldat. O privise uimit cu o urcă pe doică, așezând-o în dreapta, ca pe o păpușă.

Și, cu toate astea, era vrăjit de felul în care făcea mișcările, lăsându-le parcă neterminate, de curajul de a i se uita fix în ochi celui care îi vorbea, de curbele desenate de corpul ei.

Părea somnambulă, o pană de lișiță scuturată din zbor. Când demară, parcă îi smulse inima.

Darrielle și Zaouf se duceau către casă pe drumul aproape golit. Bătrâna răsuflă ușurată când zări de departe acoperișul de țiglă și poarta pictată de Rhyme.

Doi copii se jucau în stradă cu puii de vrabie căzuți dintr-un cuib. Darrielle îi claxonă și tocmai atunci cineva îi strigă chemându-i în casă: „Amelie, Gustave!”.

Și băiatul, și fata erau arabi, dar vorbeau în franceză. Nu părură impresionați că o voce îi cheamă. Darrielle opri să îi vadă mai bine. Erau amândoi precum boabele de cafea. Doar părul mai deschis al copilei vorbea de o mamă europeană. Nu și-i amintea de pe l’Esplanade.

Rue de l’Esplanade era o cornișă pentru bogați. Avea maxim zece vile. Se înfunda, rotunjindu-se la un capăt, ca o potcoavă. Dincolo de curți era marea. Le intra în nări când dormeau. Pe timp de furtună, Mediterana umplea terasele, iar slujnicele o blestemau.

Nu-i știa decât pe copiii din bungalow-uri. Munceau de mici, strecurându-se printre ziduri. Plecau dimineața la școlile de pe lângă moschei, unde în octombrie era frig.

Vocea dinăuntru strigă din nou. Îi chema o voce tânără cu accent canadian. Darrielle și-o imagină. Nu greșise. Apăruse la poartă, chiar așa cum și-o desenase în cap: minionă și pistruiată, cu părul roșcat prins la spate.

Dar ceea ce o izbi nu era imaginea ei de mamă sportivă, ci ghirlandele de hârtie și staniol spânzurate la porți, alături de ramuri artificiale de brad și de pin.


Cartea Istoria romanțată a unui safari poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: