„Se întâmpla în toamnă… pe când soarele căzuse pe asfalturi – tot soarele.
Era dimineață… și m-am trezit în cămașa lui. Cred că m-a îmbrăcat seara în ea când m-am cuibărit în brațele lui și i-am spus că mi-e frig. M-am luptat să înfrâng lenea dulce, să mă ridic din pat, iar după… m-am făcut comodă la geam, purtând cămașa lui…
Cămașă albă, șifonată, largă, pe care se încâlcea parfumul lui și parfumul meu (pe care insistă întotdeauna să îl port) într-un deliciu olfactiv – cămașa noastră.
Pe sub cămașa lui înfloresc și se îmbujorează vârfurile sânilor pe care i-a sărutat și pe care a adormit de mii de ori, sânii pe care își culca obosit capul și buzele sale nășteau viitorul nostru atât de detaliat descris, atât de viu, atât de real. Pe vârfurile alea trandafirii s-au odihnit toate: și prăbușirile și visurile sale.
Pe sub cămașa lui sunt și visurile mele, visurile pe care le protejează el de viață, de ghinion și de supărările mele, când mai că le-aș da cu piciorul – și atunci vine el, îmi îmbrățișează gleznele, mi le sărută și îmi șoptește: „Mai rabdă…” … Mă cuprind jucăușă, îi strâng și mai mult cămașa de pielea mea și îi aud vocea în cap: „Mai rabdă…”.
Pe sub cămașa lui nu doare, pe sub cămașa lui găsesc răspunsuri, pe sub cămașa lui subțire e atât de cald, că te tot gândești că n-a mai rămas nici o frunză pe copaci, afară… Pe sub cămașa lui piele mea îi strigă numele, și tot ce e mai bun în mine crește doar pe sub cămașa lui: speranța, grija, iubirea, dăruirea de sine, fiindcă doar sub ea sufletul meu se simte în siguranță.
… și nu cred că există o femeie mai frumoasă decât cea care dimineața se alintă, se dezmiardă, înflorește, prinde viață în cămașa bărbatului său.”
Cartea Cămașa lui poate fi achiziționată de la: