"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 12 iunie 2017: Spirite-Animale vol.3: Legături de sânge – Garth Nix și Sean Williams

Tulpinile de bambus se înălțau sus deasupra lui Meilin, ascundeau soarele și umbreau răscrucea de cărări înguste de dedesubt. Meilin se opri și privi cu exasperare încă o bifurcație de drumuri a Marelui Labirint de Bambus. Încă o decizie de luat. Nu dorea să recunoască, nici măcar în sinea ei, că o luase pe un drum greșit undeva, cu câțiva kilometri în urmă, și că se rătăcise de-a binelea.

Când îi venise întâia oară în minte să ajungă în Zhong prin Labirint, ideea i se păruse atât de bună… Pădurea de bambus fusese crescută special pentru a apăra ținutul în zonele unde nu ajungea Zidul și numai anumiți mesageri și demnitari de frunte cunoșteau căile ascunse care traversau întinderea de kilometri întregi acoperită cu bambus înalt de cincisprezece metri. Tatăl lui Meilin, generalul Teng, cunoștea secretul, desigur, și îi spusese cu mult timp în urmă lui Meilin cum să străbată Labirintul pornind de la Intrarea de Nord.

– Cotește mereu la stânga la primele zece răscruci, șopti Meilin în sinea ei. Apoi de zece ori la dreapta, apoi la stânga, la dreapta, la stânga, stânga, stânga, stânga, dreapta, dreapta, dreapta.

Însă urmase instrucțiunile astea și totuși nu ajunsese la capătul labirintului. Mai rău, se bazase pe faptul că va traversa pădurea într-o singură zi. Butelca de piele pe care o umpluse cu apă la un pârâu de lângă intrare și cei doi biscuiți de orez ar fi trebuit să-i ajungă.

Era deja a treia zi, dimineața. Butelca era goală, iar biscuiții erau doar niște amintiri. Ca să nu mai zicem de călătoria lungă de-o săptămână pe care o făcuse pe corăbii și caravane de-a lungul întregului ținut Eura, ascunsă de obicei în lăzi prăfuite sau în cale năpădite de șobolani. Era dezamăgită de propriul eșec, flămândă și însetată. Numai vaga speranță că tatăl ei era, poate, în viață și că Meilin va supraviețui până când îl va găsi îi dădea putere și o împiedica să renunțe.

Meilin își izbi cu furie toiagul de cea mai apropiată tulpină de bambus, atât de puternic, încât lemnul gros de zece centimetri se crăpă. Tulpina se prăbuși printre semenele sale, dar erau atât de multe, încât nu conta una în plus sau în minus. În jurul ei vedea doar bambusul care parcă se înălța la infinit, cărarea îngustă și soarele sus pe cer.

Lui Meilin îi veni pentru întâia oară în gând că putea chiar să moară în Labirint. Fiica generalului Teng să moară de sete într-o pădure de bambus! Ar fi fost inacceptabil!

O senzație de mâncărime îi atrase atenția la propriul braț. Își suflecă mâneca și privi tatuajul cu un urs panda somnoros. O ținuse pe Jhi, spiritul ei animal, în stare pasivă pe parcursul drumului prin Labirint, de teamă ca ursul să nu-i îngreuneze înaintarea.

– Ei bine, haide! îi ordonă Meilin. Vino și fă și tu ceva util. Cine știe, poate o să mănânci bambusul și o să ne deschizi calea!

Deodată, liniștea fu întreruptă de o străfulgerare luminoasă și de mișcări bruște. Jhi își făcu apariția și se aplecă greoi asupra ei, îmbrâncind-o în tulpinile din apropiere, care se clătinară violent.

– Hei, ai grijă, se răsti Meilin.

Simți ceva pe față și, crezând că-i o insectă, încercă s-o dea la o parte, însă ceva i se așeză numaidecât și pe mână. Își înălță privirea și văzu că de sus, dinspre vârfurile tulpinilor, cădeau flori albe, delicate, ca niște fulgi de zăpadă micuți și calzi.

Flori de bambus.

Nu mai văzuse asemenea flori în viața ei. Știa că bambusul nu înflorea decât o dată la 50 sau 60, poate chiar la o sută de ani, și că apoi planta murea. Toate tulpinile înfloreau și mureau în același timp.

– Labirintul e pe moarte, șopti Meilin, privind îndelung vârfurile îndepărtate.

Oriunde își îndrepta ochii, vedea numai flori. În vreo două săptămâni, bambusul avea să se usuce, să crape și să se prăbușească. Însă mai întâi pământul avea să fie acoperit de flori, care vor atrage mulțimi imense de șobolani și alte animale venite să ia parte la acest festin așteptat de un secol.

Fără Labirint, ținutul Zhong avea să fie și mai vulnerabil. Cuceritorii îi invadaseră deja nefericita țară, reușind să treacă dincolo de Zid, iar acum și mijloacele secundare de apărare cedau. Poate și înflorirea acestor plante fusese cumva provocată de Devorator.

Jhi se așeză greoi și își întinse laba mare să o tragă pe Meilin înspre ea.

– Nu pot să stau! se răsti Meilin. Trebuie să găsesc ieșirea!

Dădu la o parte laba ursului panda și făcu câțiva pași pe cărarea din stânga. Ezită, se întoarse și păși pe calea din dreapta. Jhi fornăi încet.

– Râzi de mine? spuse Meilin furioasă. Nu-i de râs! Ne-am rătăcit. N-am nici mâncare, nici apă. Dacă mor aici?!

Jhi lovi ușor pământul de lângă ea, făcându-i semn să se așeze. Era un gest foarte uman și îi aminti de tatăl ei, care obișnuia s-o cheme așa la el când dorea să-i împărtășească din înțelepciunea sa. Ce n-ar fi dat să-i fie alături în aceste clipe…


Cartea Spirite-Animale vol.3: Legături de sânge poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: