"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 14 mai 2017: Bujor Nedelcovici – Conștiința de scriitor – Anastasia Dumitru

În demersul de sintetizare a receptării operei lui Bujor Nedelcovici, vom analiza cartea Culoarea timpului, București, Editura Allfa, 2014, volum ce conține cronici, recenzii și articole publicate în Occident și în România. Vom fi interesați de limbajul criticilor literari și vom compara abordările istoricilor și criticilor literari, referitoare la aceleași texte.

Ipoteza de la care pornim este că fenomenul literaturii este atât de complex, încât receptarea și înțelegerea acestuia presupune un orizont vast al cunoașterii, de tip interdisciplinar. Literatura este în strânsă legătură cu filosofia, teologia, sociologia, psihologia etc., așa cum era în antichitate, mai ales că literatura are mai multe funcții: morale, social-politice, cathartice, de cunoaștere, tranzitivă și reflexivă, funcția estetică, fiind cea prioritară. Tematica fenomenului literar este atât de vastă, încât scriitorii abordează o multitudine de teme, de aceea receptarea unidimensională nu poate acoperi întreaga arie de studiu. În deplină dezbatere privind evoluția fenomenului literar, trebuie să optăm pentru o cercetare interdisciplinară pentru a înțelege complexitatea literaturii, așa cum menționam și în lucrarea Critica literară și problema comprehensiunii, prezentată la Conferința Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, în iulie 2014, coordonată de Mircea Martin.

Clipa bilanțului. Opinia autorului privind propria operă. În Culoarea timpului, Bujor Nedelcovici își analizează astfel creația: „Romanele au fost bine primite de criticii și de istoricii literari și au obținut mai multe premii literare. Toate cărțile au fost publicate cu mult efort, dar m-am împotmolit din cauza unui film, Faleze de nisip, inspirat din romanul Zile de nisip, a unui roman Al doilea mesager și a volumului de nuvele Oratoriu pentru imprudență, interzise de cenzură… pentru că nu am acceptat inacceptabilul: Cenzura, interdicția de a gândi, a scrie și vorbi liber”

Anacronismul voluntar. Autorul, care a debutat, paradoxal, cu romanul Ultimii, nu respectă rețetele cultural-estetice și epistemice proprii timpului în care se produce opera. Bujor Nedelcovici susține că a acceptat anacronismul voluntar. „N-am fost niciodată sincronic cu timpul istoric în care am trăit, cum bine remarca Adrian Marino) și cu modele sau modelele literare (noul roman, onirismul, structuralismul, postmodernismul) și de aceea am fost considerat anacronic, atipic.” Receptarea prozei lui Bujor Nedelcovici rezistă mai multor grile de lectură. Scriitorul însuși recunoaște că după ce termină o carte încearcă să găsească o altă temă, alte mijloace formale, de stil și surse de inspirație, de aceea „strică jucăriile”. Ficțiunea sa acoperă o diversitate de tipuri de lectură: de la lectura în grilă balzaciană: tema moștenirii, a orfanului, originea socială, reconstituirea unei epoci, la cea de tip psihocritic sau de mitanaliză etc. Romanele din volumul 4, incluse în trilogia Somnul vameșului: Fără vâsle, Noaptea, Grădina Icoanei, publicate între 1970 și 1977, constituie o abatere de la moda epocii. În anii 60 erau preferate speciile epice scurte, când majoritatea scriitorilor obiectivau relația operă-context istoric-context ideologic-câmp literar. Unii au scris urmând linia trasată de partid, așa se explică romanele proletcultiste ale realismului socialist. Nu ne propunem o abordare dinamic-contextuală, amintim că puțini prozatori au găsit calea de evadare din registrele impuse. Puțini scriitori au preferat fantasticul, debutând în preajma anului 1960 ca nuveliști: D.R. Popescu, Fănuș Neagu, Șt. Bănulescu. Aceștia au descoperit apoi profunzimea universului romanesc, romanul frescă sau cronica de familie. În prefața volumului 4, din Opere complete, Nicolae Manolescu observă importanța debutului ca romancier a lui Bujor Nedelcovici, „într-un fel, i-a precedat, căci în 1972, când publica Fără vâsle, avea deja ideea unei cronici de familie.” Chiar dacă nu este de acord cu autorul, că această carte ar fi un roman-mozaic, totuși găsește interesantă perspectiva scriitorului de a-și teoretiza romanul, „desen în mișcare”, multiplicarea perspectivelor, criticul considerându-l și un fel de Bildungsroman, o cronică de familie, când tânărul Iustin Arghir pornește în căutarea trecutului familiei.

Citind cronicile literare și recenziile din Culoarea timpului, vom descoperi atât modul de receptate a universului literar al lui Bujor Nedelcovici, cât și profilul scriitorului, reperele lui biobibliografice, devenite emblematice pentru evoluția autorului.

Între colții exilului sau despre variațiile criticilor occidentali pe marginile prozei lui Bujor Nedelcovici. În timp ce în țara de origine autorul era interzis de cenzură, în țara de adopție exilatului îi este recunoscută valoarea literară. În Le Monde, 25 aprilie 1986, este publicată recenzia: Premiul libertății 1986 pentru Bujor Nedelcovici și Gustaw Herling. În articolul amintit, subintitulat O alegorie în tradiția lui Huxley și Orwell, se prezintă tema ineditului roman Al doilea mesager (Ed. Albin Michel), „distins în domeniul drepturilor omului și al libertății de expresie”, menționându-se că eroul, Raynal, a ajuns jucăria unui angrenaj necruțător. Critica occidentală nu uită să amintească de marea răspundere morală a intelectualului în vremurile tulburi: „Și totuși, aceste pagini, fremătând de viață, sunt mai mult decât o reflecție, care s-ar adăuga la multe altele, despre răspunderea morală și despre intelectual în vremea noastră încolțită de primejdii. Dincolo de metamorfoza care ne duce cu gândul la Huxley, Orwell sau Platonov, acest text, venit din România, ne oferă o panoramă bogată, culori proaspete, miresmele vechilor târguri, aerul tare al munților și boarea mării.”

Liberation, 9 aprilie 1985, scrie despre Variații românești pe tema miracolului, a infernului și a coșmarului. Autoarea recenziei, Veronique Soule, susține că „Pe lângă Al doilea mesager, 1984 este o carte de benzi desenate, iar Orwell – un debutant. Și asta pentru că Bujor Nedelcovici are ca materie primă realitatea. El nu își închipuie lumea totalitară viitoare, ci descrie, bazându-se pe referințe explicite, o țară dominată – Belle-Ile. (…) Român din România, Bujor Nedelcovici nu a trebuit să-și caute prea departe inspirația.”

Toți criticii observă curajul pe care l-a avut autorul de a crea un roman în care să critice regimul. Revista La Croix, 13 iunie 1985, deși semnalează o structurare „stângace”, apreciază meritul autorului de a renunța de bună voie la celebritatea din țară și de a crea o „carte-eveniment”, un roman „tăios”, scris împotriva totalitarismului. Cella Minart observă abilitatea lui Bujor Nedelcovici de a descrie „cetățenii-marionete, mașinării comandate de un guvernator atotputernic care nu mai are nevoie de aci încolo decât de două curele de transmisie: prima și a doua ligă.”


Cartea Bujor Nedelcovici – Conștiința de scriitor poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: