"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 15 iulie 2017: Casa de vacanță – Jorn Lier Horst

Casa era o cabană mică de lemn vopsită în roșu, neizolată și deteriorată de mucegai, atunci când o cumpărase familia sa, cu aproape 20 de ani în urmă. Când a avut destui bani, a demolat întreaga structură și a reconstruit-o, exact pe aceeași fundație. Treptat, el și soția lui și-au creat acolo micul lor paradis. Încă din primii ani și-a dedicat tot timpul liber lucrărilor de construcție, iar locul acesta a devenit colțul său de liniște, unde putea respira în voie și se putea relaxa, un spațiu în care timpul se oprea în loc și unde orele erau măsurate de capriciile vremii, de bătaia vântului și de micile plăceri ale vieții.

A lăsat plasele de cumpărături jos, pe lespezi, și a scos cheile din buzunar. Raza farului a luminat în direcția casei și Ove Bakkerud a înțepenit, cu respirația tăiată. A strâns și mai tare cheile în mână, simțindu-și gura uscată. Apoi a simțit cum îl trec fiorii de la ceafă până în vârful degetelor.

Raza puternică a farului a străpuns iarăși întunericul, confirmând că ușa era întredeschisă, tocurile fărâmate și încuietoarea aruncată pe jos.

S-a uitat împrejur, dar n-a văzut nimic în beznă. Undeva, departe, în mărăciniș, s-a auzit o ramură care s-a rupt. Undeva, la distanță, lătra un câine. Nimic nu se mai auzea, cu excepția vântului care trecea printre frunzele tomnatice și a valurilor care se spărgeau de țărm.

Ove Bakkerud a mai făcut câțiva pași în față, a prins marginea de sus a ușii și a deschis-o. A bâjbâit în întuneric după întrerupător și a aprins becul de afară și pe cel din hol.

El și soția sa discutaseră despre faptul că așa ceva se poate întâmpla. Citiseră în presă despre cazuri în care găști de tineri au spart case de vacanță pentru a distruge mobilierul, precum și despre infractori profesioniști care au jefuit șiruri întregi de case de vacanță căutând bunuri de valoare. Totuși, nu-și putea crede ochilor că tocmai casa lor fusese spartă.

Camera de zi fusese răvășită cel mai tare: sertarele și dulapurile erau deschise, lucrurile împrăștiate pe podea, ferestrele și vesela sparte, pernele canapelelor erau aruncate peste tot prin cameră. Tot ce avea o oarecare valoare dispăruse: noul televizor plat, sistemul stereo și radioul portabil. Vitrina în care țineau vinurile și băuturile spirtoase era golită complet; mai rămăsese o sticlă de coniac pe jumătate goală. Era ca și cum locul lor special fusese violat.

A ridicat de jos vaporul ornamental din sticlă, al cărui loc era de obicei pe poliță, dar care fusese aruncat pe podea, cu o spărtură mare. Două dintre catargele vaporului se rupseseră. Și-a amintit de nenumăratele ore în care privise cum degetele bătătorite ale bunicului său transformau micile fragmente într-o navă complet echipată. În momentul în care nava a fost vârâtă în sticlă, bunicul său a tras de fire pentru a-i ridica velele.

Cu vocea tremurândă, a sunat la poliție și s-a prezentat.

– Când ați fost ultima dată la cabană? a întrebat operatorul.

– Acum două săptămâni.

– Deci spargerea a avut loc după data de 19 septembrie?

Ove Bakkerud s-a simțit brusc sleit de puteri.

– Știți dacă au fost sparte și alte case? a întrebat ofițerul de poliție.

– Nu, a răspuns Ove Bakkerud, privind pe fereastră și observând o lumină la casa lui Thomas Rønningen din depărtare. Tocmai am ajuns.

– Putem trimite mâine-dimineață o patrulă să verifice, a continuat operatorul poliției. Între timp ar fi bine să nu deranjați prea mult lucrurile.

– Mâine? Dar…

– Vă vom găsi la acest număr? Așa, vă putem suna când avem o mașină disponibilă.

Ove Bakkerud a dat să protesteze și să ceară imediat un echipaj de poliție cu câini și criminaliști, dar a tăcut. A înghițit în sec, a murmurat un mulțumesc și a încheiat conversația.

De unde ar trebui să înceapă? S-a dus în bucătărie ca să ia fărașul și mătura, dar pe urmă și-a amintit avertismentul polițistului de a lăsa locul faptei intact. În schimb, a aruncat o privire spre fereastra de la camera de zi a vecinului său.

S-a întrebat de ce era lumina aprinsă acolo, din moment ce Thomas Rønningen rareori venea pe timp de toamnă, având multă treabă cu show-ul său de succes de vineri seara. Cu toate astea, își luase liber pentru a sărbători seara deschiderii sezonului în august, stând lângă Ove Bakkerud la locul amenajat pentru grătar, bând coniac și povestind despre evenimentele din culise dinaintea, din timpul și de după fiecare emisie.

O umbră s-a prefigurat în lumina ferestrelor de la casa din depărtare. Poate că hoții dăduseră o spargere și acolo și poate că erau încă în zonă. A ieșit repede din casă și și-a luat lanterna de la locul ei obișnuit. Poate că poliția s-ar implica mai repede, dacă ar auzi că și casa lui Thomas Rønningen a fost spartă.

Aleea ce cobora spre mare șerpuia printre mărăcinișuri dese și crengile de nepătruns ale pinilor încovoiați. Lumina cu lanterna înspre rădăcinile alunecoase ale copacilor și spre pietriș, dar asta nu-l ferea de zgârieturile crengilor și ale acelor de pin.

Se observa lumină de la ferestrele albe, dar pe una dintre laturile casei geamurile erau prea înalte ca să poți vedea înăuntru.

A plimbat lumina lanternei de-a lungul drumului, apoi a urcat treptele de la intrarea principală. Vântul a izbit ușa cu putere de balustrada de pe verandă și Ove a simțit cum îl cuprinde o intensă senzație de neliniște, care i-a dat fiori pe șira spinării. Și-a dat seama că nu avea asupra sa niciun obiect cu care să se apere.

Lumina lanternei a căzut pe tocul ușii, unde erau exact aceleași semne de spargere ca la casa lui, dar parcă aici era ceva diferit.

Pe marginea ușii erau stropi de sânge.


Cartea Casa de vacanță poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: