"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 16 iulie 2017: Iubire regăsită – Mary Jo Putney

Kirkland înjură în gând. De obicei, putea face față la doi derbedei stângaci, fără prea mare efort, dar în momentul de față, îl putea doborî și o pisică vagaboandă. Chiar și așa, reflexele bine antrenate îi reveniră când o mână aspră îl apucă de braț și îl ridică în picioare pentru ca omul să-i poată scoată haina. Kirkland se eliberă dintr-o smucitură și îi trase atacatorului un șut în genunchi, făcându-l să se clatine.

– La dracu’! îl înjură omul. O să-ți pară rău pentru asta!

Se repeziră amândoi la el, mârâind printre dinți cele mai murdare înjurături posibile. Kirkland reuși să le dea câteva lovituri, dar fu doborât repede. Un picior încălțat într-o cizmă se repezi cu răutate înspre capul lui. Încercă să se rostogolească mai încolo, dar zidul îl împiedica să scape. Cizma îi atinse ușor capul și asupra lui se pogorî întunericul binecuvântat.

Programul infirmeriei pentru acea zi se terminase, și Laurel Herbert se bucura de liniștea binemeritată. Nu veniseră mulți oameni pentru tratament în acea după-amiază. Asta fusese un noroc, căci Daniel era plecat, și Laurel nu era doctor, cu toate că învățase o mulțime de lucruri lucrând la infirmerie de atâția ani.

Betsy Rivers, asistenta ei, se dusese să-și vadă mama suferindă, așa că Laurel avea întreaga casă la dispoziție în această noapte. Ce liniște încântătoare!

Își pregăti o ceașcă de ceai, desfăcându-și părul din panglica cu care era legat în timp ce fierbea apa. Când ceaiul fu gata, duse la etaj cana cu băutura aromată, în salonul de muzică, unde o aștepta pianul ei, un Broadwood magnific. O aștepta și motanul ei gri, Shadow. Se uită în sus la ea de pe scaunul unde moțăise, clipi din ochii săi aurii, apoi își vârî din nou nasul sub labe. Era o companie relaxantă, care se potrivea cu dispoziția ei.

Laurel se așeză pe banchetă și puse ceaiul deoparte să se mai răcească. Ce să cânte? Tocmai învăța o nouă piesă de Mozart, dar, pentru că era obosită, degetele îi atacară din obișnuință sonata preferată de Beethoven. Muzica era hrană pentru suflet, iar ei îi plăcea mult forța senină a piesei, chiar dacă îi evoca prea multe amintiri.

Tocmai terminase partea adagio când auzi ciocănelul bătând la ușa infirmeriei. Zâmbi cu tristețe și luă o înghițitură generoasă de ceai înainte să pună ceașca deoparte ca să coboare scările. Ar fi trebuit să știe că liniștea și pacea nu îi erau garantate. Infirmeria Herbert nu refuza niciodată pe nimeni și, dat fiind că locuia la etaj și era singura persoană de acolo în această seară, obligația era a ei.

De dragul unei aparențe demne, își legă părul lung la spate. Avea să iasă repede din panglică, dar, cât timp rămânea strâns, avea să pară mai matură și competentă.

Deschise ușa și văzu doi docheri din port care veneau la slujbă la capela fratelui ei. Duceau între ei un bărbat leșinat, purtând doar izmene și o cămașă ruptă, însângerată, iar brațele lui fără vlagă atârnau peste umerii lor.

– Scuze, domnișoară Herbert, spuse omul mai înalt, Potter. L-am găsit pe tipul ăsta bătut măr pe o alee și ne-am închipuit că o să-l îngrijiți.

– Așa o să și fac. Ați făcut bine că l-ați adus aici. Laurel se dădu un pic înapoi ca să poată trece pe lângă ea. Capul rănitului atârna și părul negru îi ascundea fața, dar părea zdravăn și în formă, ceea ce ajuta întotdeauna însănătoșirea.

Pe când îl duceau la cea mai apropiată sală de consultații, Larkin spuse, îngrijorat:

– Are febră, bietul de el. Nu e variolă, nu?

– Nu văd semne de variolă, spuse Laurel ca să-l liniștească. Febra are multe cauze.

Cabinetul avea lumină naturală bună și o masă mare, capitonată, pusă în mijlocul camerei. În dulăpioarele încastrate în pereți erau instrumente, bandaje, bucăți de pânză albă și alte materiale medicale.

Docherii îl puseră jos pe bărbat, cu o delicatețe surprinzătoare, și îl întoarseră pe spate. Laurel se încruntă când îl examină. Avea o mulțime de vânătăi și plăgi, dar nu sângera prea tare, nu părea să aibă oase rupte și respira normal.

De n-ar fi fost rana gravă de la cap… Își mută privirea la fața lui. Trăsături puternice, regulate, pomeți înalți… Laurel icni, fiind străbătută de un fior de gheață.


Cartea Iubire regăsită poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: