"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 21 decembrie 2016: Alexandru cel Mare – Hans-Joachim Gehrke

„Cititorul are posibilitatea de judeca în ce măsură autorul acestei cărți poate sau putea omite o anumită perspectivă. În orice caz însă, tocmai datorită acestor premise, este mai important decât de obicei faptul că el își prezintă punctul de plecare și demersul personal. În acest cadru aș dori – citând parțial din cartea despre Alexandru cel Mare a lui Robin Lane Fox, care poate inspira foarte mult, dar este totodată destul de superficială – să evidențiez mai ales Iliada lui Homer și lucrarea istorică a lui Arrian. Cercetările mele despre Alexandru încep cu acestea. Tocmai Iliada poate deschide accesul către lumea interioară a imaginației și către mentalitatea regelui și astfel conduce la o mai bună înțelegere a impulsurilor sale, pe când Arrian este baza reconstrucției istoriei faptelor. O interpretare care pornește de la acești autori, se raportează la orizontul imaginar antic și nu trebuie să se sprijine pe explicații moderniste, deci, anacronice. Aceasta este completată prin analizarea anumitor acte simbolic-ritualice, pentru care Alexandru avea o deosebită predilecție.

De ce însă Iliada a apărut cu secole înaintea de perioada în care a trăit Alexandru, iar Anabasis a lui Arrian a fost scrisă aproape cu o jumătate de mileniu după moartea acestuia? Lectura epopeelor homerice era un element central al educației grecești, fiind preluată și de către macedoneni. Ideile și valorile, percepțiile și sentimentele prezentate acolo rămâneau întipărite în tot și în toate pentru mentalitatea grecilor: „Să fii totdeauna cel mai bun și să îi depășești pe ceilalți“, acest ideal al eroilor Iliadei era principiul călăuzitor al comportamentului și în vremuri ulterioare, ca expresie a gândirii concurențiale. Competiția punea în joc, înainte de orice, rang și prestigiu, autoritate și influență. Din Homer se puteau învăța multe despre tensiunea dintre individ și comunitate, despre regulile privind primirea sau acceptarea unor lucruri, despre prietenie și dușmănie, nedreptate și răzbunare. Ce-i drept, societatea grecească din timpurile homerice (secolele VIII-VII î.H.) s-a dezvoltat continuu și, prin legarea individului de granițele polisului, și-a schimbat imaginea, dar principiile au rămas, în mod fundamental, aceleași. Cu siguranță, ele trebuie să fi fost luate în considerare pentru buna funcționare a societății într-o zonă în care condițiile erau asemănătoare celor homerice, și anume în patria lui Alexandru, Macedonia. Fără îndoială, se poate presupune că ele au avut efectul respectiv asupra unui tânăr crescut în acest mediu.

Tradiția istoriografică privitoare la Alexandru prezintă o problemă deosebită. Relatările care ilustrează activitățile sale, acelea care s-au păstrat integral, provin de-abia dintr-o perioadă mai târzie: versiunea prescurtată a lui Diodor, în a 17-a carte a Bibliotecii istorice, aparține mijlocului primului secol î.H. Historiae Alexandri Magni, scrisă în latină de Curtius Rufus, a apărut cu peste 100 de ani mai târziu, iar în primele decade ale secolului al II-lea d.H. era noastră au fost scrise biografia lui Alexandru de către Plutarh și Anabasis Alexandrou de către Arrian. Toți s-au sprijinit pe autori mai vechi, însă literatura cuprinzătoare care a apărut în timpul vieții lui Alexandru și imediat după moartea sa, s-a pierdut pentru noi aproape în întregime. Din ea fac parte lucrări foarte importante, ca cea a lui Calistene, care a participat, ca raportor oficial, la expediția persană a lui Alexandru, și cea a lui Cleitarchos care, după cercetări intense în rândul participanților la expediții, a redactat o prezentare scrisă cu nerv, citită și utilizată în mod frecvent. Câțiva înalți ofițeri, cum ar fi comandantul flotei, Nearchos, și viitorul rege Ptolemeu, unul dintre cei mai apropiai camarazi de arme ai lui Alexandru, au discutat și ei – parțial sub formă de memorii – despre epoca lui Alexandru.

O altă lacună a tradiției istorice este că în multe dintre aceste lucrări timpurii s-au subliniat, încă de la început, elementele supraomenești și miraculoase în acțiunile și aparițiile lui Alexandru. Astfel, linia principală a tradiției alexandrine (vorbim despre Vulgata), care pornește de la Cleitarchos și stă, în principal, la baza scrierilor lui Diodor, Curtius Rufus și Plutarh, a accentuat tocmai fabulosul. Pe de altă parte, autori ca Ptolemeu și mai ales Aristobulos, participant și el la campaniile de cucerire, au preferat o viziune diferită, mai lucidă. Tocmai pe aceasta se sprijină Arrian care, în stilul timpului său, a ales perspectiva lucidă și clară. Totuși, informațiile care provin de la el nu sunt neapărat mai bune. Oricum, analiza critică individuală a sursei demonstrează în foarte mare măsură seriozitatea lui Arrian în raport cu celelalte tradiții. Aceasta, având în vedere și verdictul celor mai recente cercetări individuale, poate fi utilizată în continuare. Desigur, și lucrarea lui Arrian trebuie modificată pe alocuri și, mai ales, completată cu informații din alte surse.”

Cartea Alexandru cel Mare poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: