"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 23 august 2017: Scrisori de dragoste pentru cei plecați – Ava Dellaira

Dragă Kurt Cobain,

Când doamna Buster ne-a cerut să predăm scrisorile la sfârșitul orei de azi, am aruncat o privire în caiet, acolo unde o scrisesem pe-a mea și l-am închis. În clipa în care a sunat de ieșire, m-am grăbit să-mi iau lucrurile și am plecat. Sunt anumite lucruri pe care nu le pot spune nimănui, cu excepția celor care nu mai sunt printre noi.

Prima dată când May mi-a pus muzica ta, eram în clasa a opta. Ea era într-a zecea. De când intrase la liceu, părea să se îndepărteze din ce în ce mai mult de mine. Mi-era dor de ea și de lumile pe care ni le închipuiam împreună. Dar în seara aceea în mașină, eram din nou doar noi două. Mi-a pus „Heart-Shaped Box” și mi s-a părut altfel decât orice ascultasem până atunci.

Când May și-a luat ochii de la drum și m-a întrebat „Îți place?”, a fost ca și când mi-ar fi deschis ușa spre noua ei lume și m-ar fi poftit înăuntru. Am dat din cap că da. Era o lume plină de senzații pe care încă nu puteam să le exprim în cuvinte.

În ultima vreme, am început din nou să te ascult. Pun In Utero, închid ușa, închid ochii și îl ascult pe tot, de o grămadă de ori. Și când sunt acolo, cu vocea ta, mi-e greu să-ți explic, dar parcă încep să simt că am și eu un rost pe lumea asta.

După ce May a murit în aprilie, a fost ca și cum mintea mi s-ar fi blocat. Nu știam cum să răspund la nici una dintre întrebările pe care mi le puneau părinții mei, așa că pur și simplu, pentru o scurtă perioadă de timp, am încetat să mai vorbesc. Și apoi am încetat cu toții să ne mai vorbim, cel puțin despre asta. Fiecare cu insula lui – tata în casă , mama în apartamentul în care se mutase de câțiva ani, iar eu pendulând între ei în tăcere, prea confuză ca să mai pot face față ultimelor luni de gimnaziu.

În cele din urmă, tata a început să se uite la meciurile de baseball cu volumul dat la maximum și s-a întors la lucru la Rhodes Construction, iar mama a plecat la o fermă în California două luni mai târziu. Poate că era supărată că n-am putut să-i spun ce s-a întâmplat. Dar nu pot să spun nimănui.

Toată vara n-am făcut nimic altceva decât să caut pe internet articole, fotografii sau o poveste care s-o înlocuiască pe cea din capul meu. Am dat peste un necrolog care spunea că May a fost o tânără frumoasă, o elevă foarte bună și o fiică iubită de familia ei; apoi, peste un scurt articol din ziar, „Moartea tragică a unei tinere localnice”, însoțit de o fotografie care înfățișează florile și obiectele pe care unii colegi de la fosta ei școală le-au lăsat pe pod, împreună cu fotografia ei din albumul de absolvire, în care May zâmbește, are părul strălucitor și se uită direct în ochii noștri.

Poate m-ai putea ajuta să-mi dau seama cum să găsesc iar o ușa spre o nouă lume. Încă nu mi-am făcut prieteni. De fapt, de o săptămână și jumătate de când sunt aici, aproape că n-am scos nici un cuvânt în afară de „prezent” când se strigă catalogul. și de indicațiile pe care i le cer secretarei ca să știu cum să ajung la sala de clasă. Dar e o fată, o colegă de la cursul de engleză, pe care o cheamă Natalie. Își desenează chestii pe brațe. Nu doar inimioare obișnuite, ci pajiști cu creaturi, fete și copaci care parcă sunt vii. Își poartă părul prins în două cozi împletite ce-i ajung până la talie și are pielea cafenie și perfect netedă. Ochii ei au culori diferit – unul e aproape negru, iar celălalt are o nuanță verzulie cețoasă. Ieri mi-a pasat un bilețel pe care era desenată doar o față zâmbitoare. Mă gândesc că aș putea încerca să mă așez lângă ea la masa de prânz să-i propun să mâncăm împreună.

Când stau toți la coadă să cumpere mâncare, pare că stau împreună. Nu pot să nu mă gândesc că aș vrea să fiu și eu lângă ei. Nu vreau să-l bat la cap pe tata cerându-i bani, fiindcă întotdeauna când o fac pare stresat, și nu pot să-i cer mătușii Amy – ea crede că-mi lac chiflele pe care mi le pregătește. Dar am început să strâng tot mărunțișul pe care-l găsesc – un bănuț pe jos, sau douăzeci și cinci de cenți în automatul de sucuri defect, și ieri am luat cincizeci de cenți din sertarul mătușii Amy. Mi-a părut rău. Totuși am strâns suficient ca să-mi cumpăr un pachet de Nutter Butters.

Mi-a plăcut la nebunie. Mi-a plăcut să stau la coadă cu toți ceilalți. Mi-a plăcut că fata din fața mea avea bucle roșcate lăsate pe spate, și se vedea că și le făcuse singură. Și mi-a plăcut foșnetul ușor al foliei când am deschis pachetul. Mi-a plăcut cum fiecare mușcătură scotea un alt tip de zgomot.

Și atunci s-a întâmplat – ciuguleam un Nutter Butter și mă uitam la Sky printre frunzele care cădeau. Aia a fost clipa în care m-a văzut. Se răsucise să vorbească cu cineva. Și-a încetinit mișcările. Ochii ni s-au întâlnit câteva momente, înainte ca ai mei să privească în altă parte. Am simțit cum mi se aprind scântei sub piele. Ideea e că, atunci când m-am uitat din nou, Sky încă mă privea. Ochii lui erau ca vocea ta – cheia potrivită pentru un loc din mine care ardea de nerăbdare să se deschidă.

A ta,

Laurel


Cartea Scrisori de dragoste pentru cei plecați poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: