"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 27 august 2017: Bal mascat – Melissa De La Cruz

Pe oricare altă fată, această combinație jerpelită ar arăta ca ținuta unui vagabond cu hainele aruncate la întâmplare, dar pe Schuyler era sinonimă cu vița nobilă și îi scotea în evidență și mai bine trăsăturile delicate. Cu tenul ei alb ca fildeșul, ochii adânci, de un albastru intens, și părul negru cu irizații albăstrii, era o ființă uluitoare, incredibil de adorabilă. Frumusețea îi era subliniată și mai mult atunci când zâmbea, deși nu erau prea multe șanse să se întâmple așa ceva în dimineața aceasta.

 – Hai, înveselește-te, zise Oliver Hazard-Perry, ducând o ceșcuță de espresso la buze. Orice s-ar întâmpla, sau nu s-ar întâmpla, cel puțin am luat și noi o minivacanță. și nu-i așa că orașul este splendid? Haide, trebuie să recunoști că este de preferat să fii blocat în Veneția decât în laboratorul de chimie!

Oliver era prietenul lui Schuyler încă din copilărie – un tânăr frumos, cu părul ondulat, cu zâmbet atrăgător și ochi migdalați și blânzi. El era confidentul și acolitul ei, și, după cum aflase recent, era și Conduitul ei uman – conform tradiției, asistentul și mâna dreaptă a unui vampir, o funcție de servitute oficială. Olvier fusese cel care reușise să aranjeze călătoria a Veneția într-un timp atât de scurt. Își convinsese tatăl să le dea și lor voie să vină cu el în călătoria de afaceri pe care o întreprindea în Europa.

În ciuda cuvintelor de încurajare ale lui Oliver, Schuyler era posomorâtă. Era ultima lor zi la Veneția și nu descoperiseră nimic. Mâine urmau să zboare înapoi spre New York cu mâna goală, iar această călătorie avea să fie un eșec total.

Începu să dezlipească eticheta de pe sticla de Pellegrino, cu grijă, fără a o rupe, așa că rămase într-un final în mână cu o bucată de hârtie lungă și verde. Nu voia să renunțe așa curând.

Cu aproape două luni în urmă, bunica lui Schuyler, Cordelia Van Alen, fusese atacată de un Sânge Argintiu, dușmanii de moarte ai vampirilor cu sânge albastru. Schuyler aflase de la Cordelia că, la fel ca și cei cu Sânge Albastru, vampirii cu Sânge Argintiu, erau îngeri căzuți, blestemați să-și trăiască viața eternă pe pământ. Oricum, spre deosebire de cei cu Sânge Albastru, vampirii cu Sânge Argintiu îi juraseră supunere Prințului Răului, lui Lucifer însuși, și refuzaseră să se conformeze Codului Vampirilor, un set de reguli stricte de etică, despre care cei cu Sânge Albastru credeau că îi va ajuta să se întoarcă în Paradis.

Cordelia fusese tutorele legal al lui Schuyler, care nu își cunoscuse niciodată părinții: tatăl ei murise înainte de a se naște ea, ar mama intrase în comă imediat ce îi dăduse naștere. De-a lungul întregii copilării a lui Schuyler, Cordelia fusese rezervată și distantă, dar ea era singura familie pe care o avea pe lume și, oricum ar fi stat lucrurile, își iubise bunica.

 – Era sigură că va fi aici, zise Schuyler, aruncând firimituri de pâine porumbeilor adunați sub masa lor. Asta tot repeta de când ajunseseră la Veneția. Atacul acelui Sânge Argintiu o lăsase pe Cordelia slăbită, dar chiar înainte ca bunica ei să treacă în starea pasivă (vampirii cu Sânge Albastru sunt ființe nemuritoare care se reîncarnează perpetuu), o îndemnase pe Schuyler să-și găsească bunicul pierdut, pe Lawrence Van Alen, despre care ea credea că deținea cheia înfrângerii celor cu Sânge Argintiu. Cu ultima suflare, Cordelia o sfătuise pe Schuyler să plece la Veneția și să străbată străduțele și canalele șerpuitoare în căutarea lui.

 – Dar am căutat peste tot. Nimeni nici măcar nu a auzit de Lawrence Van Alen sau de doctorul John Carver, oftă Oliver, adăugând că deja întrebaseră de zeci de ori pe la universitate, la Harry’s Bar de la Cipriani, și la fiecare hotel, vilă și pensiune. John Carver fusese un nume pe care Lawrence și-l luase pe perioada constituirii coloniei Plymouth.

 – Știu, încep să cred că nu a existat vreodată, zise Schuyler.

 – Poate s-a înșelat – era prea slăbită, dezorientată și confuză atunci când te-a trimis aici, sugeră Oliver. S-ar putea să umblăm după potcoave de cai morți.

Schuyler cugetă la această posibilitate. Poate Cordelia se înșelase și poate Charles Force, liderul celor cu Sânge Albastru, până la urmă avea dreptate. Dar pierderea bunicii ei o afectase teribil și Schuyler era hotărâtă să îndeplinească ultima dorință a Cordeliei.

 – Nu pot gândi așa, Ollie. Dacă fac asta, atunci înseamnă că renunț. Trebuie să îl găsesc. Trebuie să-mi găsesc bunicul. Mă doare foarte rău să mă gândesc la ce a zis Charles Force…

 – Ce a zis? întrebă Oliver.

Schuyler îi amintise de o conversație pe care o avusese cu Charles Force înainte de a pleca, dar nu-i dăduse prea multe detalii.

 – A zis…, Schuyler închise ochii și își aduse aminte de întâlnirea tensionată.


Cartea Bal mascat poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: