"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 28 martie 2017: Rezistență – Alina Purcaru

o formă de grație

dacă tot ce poate fi mai brutal și mai tandru

real: asigurările,

rezoluțiile, promisiunile,

mângâierile – palma pe omoplat, dunga

din jurul degetului ars de soare,

apoi

cutiile mici și goale,

neasemuit de frumoase, nimicurile

primite în dar de la prietene,

– cutii pentru inele din trecut –

în filigran

e o linie care nu mai ține de cuvinte –

o linie a epuizării.

am alergat către ea ca o maratonistă fanatică,

noaptea,

pe lângă case părăsite,

prin curți în care miroase a subsol,

dimineața,

când nimic nu-și mai face efectul.

am alunecat cu ochii închiși,

amețită

am ocolit grațios

marginea platourilor decorate cu grijă,

în atâtea după-amiezi de duminică.

în capul meu, citeam un sul japonez,

un soi de poem nebunesc –

transă suprarealistă,

(„haos pur”)

poetic era să nu pricep nimic –

poetic era să nu mă opresc.

în capul meu,

exersam grația, experimentam fără rost

în forme extreme, pentru sfinte sexy,

damaged.

cruzimea se arată în forme

pe care le recunoști din ce în ce

mai puțin

și în asta nu e nimic nou.

elementele

calcule atente spun

că între lună și pământ s-ar putea alinia toate planetele

din sistemul nostru

și, în plus, am văzut clar muchiile de grafit

ale unui meteorit colțuros –

densitate de antracit desenată pe un ecran fără margini,

cu megalopolis în fundal.

mi-am imaginat distanțele și n-a fost greu,

apoi am răspuns în ordine la fiecare mail.

am închis, până la urmă, cartea despre frumusețe

și am strâns cu latul palmei resturile, într-o oarecare ordine:

antimoniu,

malahit,

extract de stirax,

tot ce nu s-a putut împărți

exact.

soldați

vă vorbesc strict despre acele secvențe

intervalul exact în care orașul se contractă

ca într-un accident

când urmele frânelor care-i mânjesc asfaltul

arată totul despre toți

noi suntem aici ca să înregistrăm automat

intermitența sunetelor în regim de alarmă

pâlpâitul neoanelor

ne spunem nu e nimic păstrați-vă calmul

e doar ce știm de atâta vreme

corul girofarelor
participăm prin urmare

invizibili

fără încetare participăm

lamele fierbinți ne-au pătruns în carne

suflul acestor mici explozii

șrapnele urbane

au ajuns vedeți până la noi

nu întoarceți capul luați aminte

urcăm și coborâm scările rulante

străbatem gâfâind culoarele

toate culoarele

 

căutăm

locurile în care transportul continuă

ne orientăm după halourile de fosfor
le emană ca niște heringi uriași

fantastici abia uciși

ca niște veterani tăcuți

ne purtăm în mușchi șrapnele

piercing-urile unice ale acestui trib

moșteniri de familie scufundate

în sistemul de circulație

știm foarte bine că ele pot să ne ucidă oricând

știm foarte bine

la ani buni distanță

unul de altul

 

umbre

lasă-mă

să-ți povestesc despre seara în care am purtat

cu mine

două umbrele,

pe drumul către casă.
corectasem un text despre un bărbat

care scria cu două stilouri:

cu unul despre el, cu altul despre ceilalți,
la număr nu am putut să schimb nimic.
umbrelele mele mă incomodează,

numai una mă ajută,

cealaltă atârnă în geantă,

între lucruri personale

și alte obiecte cu mici

defecte.

niciunul nu-mi amintește de tine,

poate doar umbrela asta, a doua – un baston

cu mâner de lemn crud,

finisat frumos, pentru neputință,

pentru ca noi să ne putem păstra

la orice oră

demnitatea.

fără un cuvânt,

am transportat oboseala, stilourile unui bărbat

străin, o umbrelă

fără rost,

în geanta veche, udă ca o piele nouă.


Cartea Rezistență poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: