"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 6 martie 2017: O Americă înfricoșătoare – Edward Behr

Este incontestabil că, în America, violurile şi violenţele de toate felurile, în privinţa femeilor, reprezintă un flagel major: statisticile demonstrează că rata lor e de departe superioară celei europene. În prea multe cazuri, femeile, victime ale violurilor şi actelor de violenţă, din pudoare, din teama de agresori sau de publicitatea care ar putea rezulta, refuză să depună plângere, ceea ce complică şi mai mult situaţia şi face cifrele aleatorii. Nu se pune problema, aici, să negăm frecvenţa sau să minimalizăm gravitatea unor asemenea acte. Respectivele infracţiuni sunt, de altminteri, atât de răspândite, încât nu ocupă prima pagină a ziarelor decât în cazurile cele mai spectaculoase: ucigaşi sadici în serie (serial killers), paşnici taţi de familie ori preoţi catolici care abuzează de copii lipsiţi de apărare sau implicarea unor celebrităţi ca, de curând, O.J. Simpson, acuzat că şi- ar fi asasinat soţia, Nicole. Ancheta avea să dovedească faptul că fostul fotbalist celebru, devenit star media, o agresase cu violenţă, în mai multe rânduri, fără ca justiţia, în ciuda apelurilor ei disperate, să intervină.

Nu contestă nimeni faptul că violul reprezintă o infracţiune mai prezentă în America decât în Europa, că el constituie pentru femei – şi, de asemenea, în mediile carcerale, de exemplu, pentru bărbaţi – un pericol permanent. New York Daily News şi New York Post prezintă zilnic istorii atroce, localizate mai ales în inner cities.

Dar, când sute de studente se adună ca să-și „ia noaptea înapoi“, în cursul unuia din acele happeninguri universitare, în campusurile colegiilor din „Ivy League“  – adevărate universuri închise şi excesiv de rafinate -, unde costul unui an şcolar depăşeşte, în general, 20 000 de dolari, ele nu manifestează în favoarea milioanelor de femei, în majoritate negre se sau hispanice, pentru care violul este o ameninţare cotidiană. Studentele se preocupă exclusiv de mediul lor privilegiat şi-și limitează analiza la experienţele personale, fără să-şi dea seama de propriul narcisism.

Atingem aici un fenomen relativ nou, straniu şi tipic american. Căci violul şi hărţuirea sexuală, cel puţin aşa cum sunt percepute în mediile universitare, ţin, în majoritatea cazurilor, de o adevărată isterie colectivă.

În America, unde ideologia politică a partidelor a avut întotdeauna puţin efect asupra publicului, orice nouă sensibilitate a conducătorilor influenţează modul de viaţă şi comportamentul cotidian al maselor. De la Herbert Hoover la Bill şi Hillary Clinton, trecând prin soţii Roosevelt, Kennedy şi Nixon, atitudinile, gusturile şi prejudecăţile locatarilor Casei Albe au avut o mare înrâurire asupra societăţii. Or, soţii Clinton nu şi-au ascuns niciodată predilecţia pentru anumite aspecte ale political correctness (câţiva dintre miniştrii lor sunt partizanii ei fanatici), chiar dacă acest fapt se traduce într-un mod indirect şi neoficial.

Există, între Europa şi America, un adevărat abis cultural.Orice observator european care ajunge să cunoască mai îndeaproape mediile universitare americane va avea numeroase motive de uimire, cum ar fi, de exemplu, contrastul surprinzător dintre importanţa acordată de profesori şi de studenţiilor acestei obsesii a violului şi hărţuirii sexuale în campusuri şi rata reală de producere a acestora.

În toate universităţile se consacră un timp apreciabil hărţuirii sexuale – seminarii, şedinţe de lucru (workshops) şi manifestaţii de protest de toate felurile; unul dintre rolurile esenţiale ale administraţiilor constă în mobilizarea spiritelor şi în sensibilizarea la maximum a studenţilor şi studentelor.

La Princeton şi în alte părţi, un hoinar nocturn este frapat de proliferarea becurilor albastre care luminează peluzele, curţile, locurile de promenadă, picnicuri şi recreere, strălucind cu putere de la căderea nopţii. Aceste surse de lumină, inexistente până în anii ’70, au fost instalate la cererea unor grupuri de militante care înţelegeau astfel să protejeze victimele (potenţiale) de violatorii (şi ei potenţiali) socotiţi ca dând târcoale neîncetat în căutarea prăzii. Prezenţa acestor lumini a avut ca efect perturbarea oamenilor de ştiinţă care frecventau observatorul universităţii, căci iluminarea nocturnă deranjează studierea aştrilor. În jurul observatorului uriaş, becurile sunt instalate acum la nivelul solului, unde efectul lor e mai slab.

La Universitatea din New Hampshire, un comitet de supraveghere împotriva violului şi a hărţuirii (SHARPP) a solicitat o totală „curăţare de vegetaţie“ a campusului, „pentru a împiedica violatorii să se ascundă în tufişuri“ şi o iluminare nocturnă intensă, care a fost, într-adevăr, instalată. Toate universităţile sau aproape toate sunt afectate, şi se agravează disputa dintre minorităţile studenţeşti aflate în acţiune şi autorităţi, extrem de sensibilizate totuşi, care le consideră uneori revendicările drept excesive.

Înţelegem cum s- a putut ajunge acolo când aflăm că obsesia a fost generată deliberat, cu bună ştiinţă. În majoritatea universităţilor, la momentul înscrierii în primul an, studentele primesc – în afară de un fluier de alarmă şi de câteva prezervative – o documentaţie impresionantă (broşuri, cărţi, casete video) care le avertizează asupra pericolelor violului şi hărţuirii sexuale, sugerându- le o conduită capabilă să limiteze flagelul (ca şi pe acela, mai real, al SIDA) şi posibilităţi la care să recurgă, adică denunţarea studenţilor sau profesorilor vinovaţi – sau consideraţi ca atare.

Ne-am crede reveniţi în secolul al XIX-lea, când puternice mişcări puritane încercau să mobilizeze spiritele împotriva introducerii reţelelor feroviare, sub pretextul că, la fiecare traversare a tunelurilor, aruncaţi în întunericul compartimentelor, călătorii de sex masculin şi-ar fi dat frâu liber instinctelor şi s-ar fi repezit cu sălbăticie asupra călătoarelor! Este adevărat că, în acea epocă, orice bărbat încarna violatorul potenţial, orice femeie, victima lipsită de apărare, pasivă şi infantilă, abandonată plăcerii masculine încă din adolescenţă. Subordonarea feminină care domneşte în unele ţări islamice – văl, interdicţia de a conduce automobilul, de a apărea singură în public – nu se explică în alt fel.

Dar putem fi uimiţi să regăsim o mentalitate analogă în America de astăzi. Când trecem, în campus, pe lângă fete în minişort, minijupă sau jeanşi mulaţi, experte în karate şi cu muşchii dezvoltaţi printr-un bodybuilding intens, alături de băieţi al căror fizic este – ca să nu spunem mai mult – uneori mai apropiat de acela al lui Woody Allen decât de cel al lui Arnold Schwarzenegger, ne punem obligatoriu întrebarea elementară: unde şi cine sunt acei obsedaţi sexual, acei  maniaci primejdioşi care merg până la a viola sau a hărţui sexual o studentă din patru – dacă nu din două – şi care îngrijorează atât de tare autorităţile universitare? Bărbaţii americani posedă oare o sexualitate pe cât de debordantă, pe atât de ascunsă, cu fantasme bine disimulate de viol şi agresiune sexuală?


Cartea O Americă înfricoșătoare poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: