"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 8 iulie 2017: Vipia amiezii – Doina Popescu

Fiindcă dispariția lui Laur îi paralizase orice inițiativă – „Cine știe pe unde umblă acum? Mă fac de râs alertând poliția de pomană, ba risc să mă trezesc și c-o amendă” -, a reînceput să citească, mai mult pe diagonală: „De la Anton Maria Del Chiaro Fiorentino, secretarul lui Constantin Brâncoveanu: «Era un foarte vechi obicei ca la banchetele solemne de la Curte, ca și la nunțile boierești, să nu se ridice farfuriile de pe masă când se schimbau felurile de mâncare, ci se puneau una peste alta, cât era masa de lungă, încât se făcea un edificiu de farfurii așa de înalt, că boierii comeseni, chiar stând în picioare cu prilejul închinărilor, nu se puteau vedea dintr-o parte în alta a mesei»”. „Nota mea”, precizase Laur: „Îmi pot imagina cu greu turnurile uriașe de farfurii, fiindcă la un ospăț brâncovenesc se puteau aduce la masă și până la patru sute de feluri de mâncare. Patru sute! Și numai mâncare gătită ad-hoc, nu fast-food, nu pizza, nu conserve din cutie, nu supe din plic. Mâncare preparată în marea cuhnie, sub privirile exigente ale Doamnei Marica, brava soție a principelui valah, și sub atenta supraveghere a Parșiveniei Sale Stolnicul Cantacuzino, care, în timp ce-i umplea Domnului trapeza cu savantlâcurile lui culinare, îi fura corespondența cu împărații succesivi ai Sfântului Imperiu și cu Sankt-Petersburgul lui Petru cel Mare și o trimitea printr-o capuchehaie blestemată la Țarigrad, adică în bătrânul Constantinopol, căruia turcii îi spuneau Istanbul. Nimeni un știa mai bine decât stolnicul ce conțin acele misive chiar de el întocmite, fiindcă Domnul, în credulitatea lui, lăsase în seama ticălosului toată răspunderea politicii externe a mândrei țări și toată corespondența diplomatică. Iar capuchehaia, turcită în rele, i-a înmânat direct sultanului Ahmed al III-lea scrisorile secrete ale principelui pământean. Hainul Ahmed, care a blagoslovit Moldova și Valahia cu lungi domnii fanariote, atât a așteptat ca să-l descăpățâneze pe domnul creștin și pe toți succesorii lui pe linie bărbătească. Și-a împlinit astfel pohta de-a trece în propria vistierie uriașele averi ale valahului, supranumit la Poartă Altîn-Bey, adică Prințul Aurului”.

A sărit câteva pagini și a citit mai departe: „Un trimis al Curții de la Viena a notat: «Bucatele au fost alese și vinurile de mare preț. […] După ce s-a sfârșit ospățul, Domnul s-a retras cu mine într-o odaie, unde, stând turcește pe perne, am vorbit de lucruri diferite, timp de două ceasuri cu cafea și tutun». Ah, ce vremuri! Mâncăruri adevărate. Băuturi de preț… Cafea… Tutun… Siestă… De m-aș putea întoarce cu trei sute de ani înapoi, la Brâncoveni m-aș duce. I-aș ține calea sinistrei capuchehăi, aș recupera corespondența și l-aș convinge pe principe să se lepede cât mai repede de stolnic și de tot neamul lui bizantin (deși unii Cantacuzini au fost de mare ispravă, eroi ai providenței, cum a fost și fratele diabolicului stolnic, marele vodă Șerban Cantacuzino, pe care, spun unii istorici, această eminență cenușie, acest Cain blestemat, l-a otrăvit cu propria mână). Să își adune Vodă Brâncoveanu în grabă cei patru fii și cele șapte fiice (pardon, șase, pentru că, între timp, pe frumoasa Maria a secerat-o ciuma, la Constantinopol, în culmea tinereții). L-aș sfătui să-și dea jos hlamidele, să îmbrace surtucele, să încarce doar câteva lucrușoare de maximă trebuință în trăsura jupâniței Marica și să fugă cu toții la Popești, la moșioara ei de fată, și acolo să rămână ascunși până ce scapă de stolnic și de fiul acestuia, Ștefan, pe care nemernicul tată urzește să-l urce pe tronul Valahiei”.

Doina și-a scos ochelarii și s-a frecat la ochi. A privit o vreme peretele din fața ei. Albul lui i-a amintit de biroul din Global City Business Park, hală și vitrină totodată. Apoi, a revăzut în minte cum l-a cunoscut pe Laur, pe care l-a remarcat tot într-o vitrină de sticlă, în building-ul de birouri cilindric, aflat vizavi de prisma din sticlă în care lucra ea. El, CEO, cum avea să afle, ocupa singur un birou aproape la fel de mare ca hala în care ea era doar team leader. Pe înserat, când se aprindeau luminile în toate blocurile de office-uri, îi vedea uneori silueta zveltă la geam, ca și cum tipul elegant de dincolo și-ar fi oferit câteva minute de meditație, privind în zare un apus grandios, din care, în biroul ei orientat spre răsărit, nu ajungea decât o lumină gălbui-cenușie ca leșia. Se ridica atunci de pe scaunul în care îi înțepenea mereu spinarea și făcea câțiva pași spre geam, trăgându-și umerii înapoi, de-i pârâiau omoplații și vertebrele. La un moment dat, el i-a observat silueta în vitrina de vizavi. Apoi, seri la rând s-au privit unul pe altul prin ferestrele care-i despărțeau. Spre iarnă, întâlnirile la geam deveniseră un fel de ritual. Un el și o ea, doi oameni încă tineri, obsedați de tasks și deadlines, cocoțați la ultimul etaj, în lumina rece a spoturilor, protejați unul de altul de câte un geam incasabil; doi corporates, unul cu poziție de top, altul doar aspirant, observându-se, când se aprindeau luminile, prin sticlele transparente, la nici douăzeci și cinci de metri distanță unul de altul. Așa că, într-o seară, inevitabilul s-a produs. El a fluturat vag mâna spre ea. Instinctiv, ea i-a răspuns cu un smile, desenat cu mâinile în aer. El nu i-a rămas dator, a zâmbit (ori așa i s-a părut) și a desenat, tot în aer, o inimă. Au continuat așa vreo lună – doi mimi din ce în ce mai experimentați și mai încântați de jocul lor. Absorbiți de tasks și deadlines, ar fi rămas în stadiul ăsta mult și bine, dacă, într-o seară geroasă, nu s-ar fi trezit întâmplător față în față, în parcare. Și-au vorbit atunci (pentru prima oară, de fapt) până le-au înțepenit maxilarele de frig, fiindcă niciunul nu se îndura să intre în propria mașină și să plece. Atunci au aflat că aveau abonamente la aceeași sală de fitness și la același bazin de înot, dar la ore diferite. Tot atunci au decis să-și sincronizeze programele.

 


Cartea Vipia amiezii poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: