Zmeură și levănțică
Mi-am scos echipamentul din dulapul cu levănțică, am aerisit sacul de dormit, am curățat rucsacul cel mare și ghetele, aceleași ghete Lowa, am pus baterii în lanterna frontală și am făcut inventarul a ceea ce aveam, dar, mai ales, a ceea ce-mi lipsea. O pereche de pantaloni nu mă mai încăpea, îmi mai trebuia un rucsac mic (pe celălalt mi-l furaseră în autogară la Pitești), aveam nevoie de câteva bluze noi și de ciorapi, medicamentele din trusa medicală de prim-ajutor expiraseră… Până la urmă m-am întors tot în Himalaya, dar în magazinul de echipament al lui David Neacșu, unde omul ne-a dat, mie și lui M., tot ce mai aveam nevoie: „haine create cu grijă față de mediul înconjurător, fără substanțe interzise, cu un consum redus de energie”, ciorapi eco-friendly, chiloți Icebreaker® pe eticheta cărora era citat Albert Einstein în trei limbi: „Look deep into nature and you will understand everything better!”. David Neacșu ne-a oferit inclusiv câteva contacte din Peru, a cărui hartă a desenat-o din memorie în fața noastră pe o foaie de hârtie, pentru a ne explica mai bine traseul ales de noi, la care, firește, a venit cu câteva sugestii.
Și asta a fost. Toate pregătirile au durat aproape două luni și am ales, nu din superstiție, să plecăm tot în luna mai. Știam prea puține despre Peru: scriitorii Vargas Llosa, Vallejo și Echenique, Anzi, incași și Machu Picchu, Titicaca, Nazca, Amazon. Câteva nopți de surfing pe Internet m-au ajutat să mă decid asupra unor obiective interesante și, pe cât posibil, mai puțin turistice. În primul rând Machu Picchu, pentru care însă am ales cel mai lung și mai dificil traseu: nu Salcantay sau Inca Trail, de care Internetul era plin; ci drumul mai ocolit prin Choquequirao, despre care toată lumea spunea că e neatractiv pentru turismul de masă. În al doilea rând, dar, poate, cel mai important: Nevado Mismi (5597 m), muntele unde se află izvorul Amazonului. Alte locuri de pe traseul nostru: Valea Sacră și Canionul Colca (3517 m, al doilea ca adâncime din lume, de două ori și ceva mai adânc decât Marele Canion din Colorado) și, pentru că voiam să ne și relaxăm, eventual luând lecții de surfing după cele trei săptămâni andine, coasta Pacificului, în nord, aproape de granița cu Ecuador.
Ca și data trecută, am lăsat telefonul mobil acasă. O altă decizie importantă pe care am luat-o împreună cu M. (de fapt, eu doar am consimțit) a fost să evităm agențiile de turism și să plecăm pe cont propriu, urmând să ne descurcăm singuri, să negociem și să improvizăm la fața locului. Am fi putut foarte bine să contactăm online una dintre sutele de agenții să ne organizeze fiecare dintre trasee cu tot ce presupun acestea (bilete de autobuz, cazare, mâncare, permise, ghizi), dar știam că, odată ajunși la Lima, costurile vor fi mai mici decât pe Internet (unde găsești prețuri ca pentru străini – gringos), iar la Cuzco vom plăti încă și mai aproape de costul real. Nu era vorba de zgârcenie, dar amândoi știam (căci și M. urcase pe Himalaya) cum e să plătești agenției o sumă de bani din care șerpașii să primească doar a zecea parte. Preferam să dăm banii direct localnicilor, nu intermediarilor din spatele unui birou cu aer condiționat. Cum M. vorbește perfect spaniola, deci nu riscam să fim tratați ca niște gringos, ne-am gândit că nu poate fi chiar atât de greu să urmăm pe munți traseul stabilit acasă fără să avem nimic asigurat dinainte. „Nu vrei tu aventură?!”, mi-a zis M. Voiam, cum să nu fi vrut!
Părinților le-am spus doar că plec o lună în America de Sud: „Mă duc să mai scriu o carte.” „În ce țară?”, m-a întrebat tata. „Peru”, am zis. „Să ne dai un semn când ajungi.”
În dimineața în care am plecat din București ploua și orașul își făcea o siestă prelungită, revenindu-și greu după zilele de Paște, care căzuse pe 1 Mai. Ultimul cântec auzit la radio înainte să ies din casă a fost „Raspberry Beret”, un cântec despre prima experiență sexuală a lui Prince, care murise de puțin timp. Întâmplător aceasta fusese și piesa cu care, puștan fiind, îl descoperisem pe micuțul Prince, urmărind videoclipul pe MTV. Un cântec legat de începuturi – l-am luat ca pe un semn de bun augur.
Cartea Trei săptămâni în Anzi poate fi achiziționată de la: