Fragmentul zilei – 1 august 2019: Decameronul – Giovanni Boccaccio

În timp ce doamnele vorbeau astfel, intrară în biserică trei tineri, dintre care niciunul nu avea mai puțin de douăzeci și cinci de ani, și cărora nici vitregia vremurilor, nici faptul că-și pierduseră prieteni și rude apropiate, nici teama pentru viața lor nu izbutiseră să le molcomească dragostea, necum să le-o și stingă. Unuia dintre ei îi zicea Pamfilo pe nume, celui de al doilea Filostrato și ultimului Dioneo, toți trei plăcuți la înfățișare și cu purtări alese, în toată învălmășeala aceea, tinerii noștri încercau spre mângâierea lor să-și vadă iubitele, care se aflau din întâmplare chiar printre doamnele de față și dintre care unele erau și rude cu băieții. Tinerii nu apucară să le zărească bine, că ele îi și văzură, drept care Pampinea prinse a grăi zâmbind:

 – Iată că soarta ni se arată de la început prielnică scoțându-ne în cale trei tineri vrednici și înțelepți, care vor primi cu bucurie să ne fie și slugi și călăuze, de-om vrea să-i luăm în slujba noastră.

Atunci Neifile, îmbujorându-se la față de rușine, căci era una din cele îndrăgite de unul dintre tineri, grăi:

 – Vai, Pampinea, pentru Dumnezeu, gândește-te ce spui! Eu sunt încredințată că pe fiecare dintre ei nu-i poți vorbi decât de bine și îi socot pe câteștrei vrednici de lucruri mult mai mari decât ar fi acesta; de asemenea socot că ar putea să țină tovărășie bună și preacinstită unor doamne cu mult mai plăcute și mai frumoașe decât noi, dar fiindcă toată lumea știe că sunt îndrăgostiți de unele dintre noi, mă tem să nu prilejuim vreo bănuială sau ocară dacă îi vom lua ca însoțitori, chiar fără nici o vină din partea noastră sau a lor.

La care Filomena zise:

 – Ei și? Ce înseamnă asta? Dacă eu una sunt cinstită și nu mă mustră cugetul cu nimic, zică oricine orișice, că mie tot nu-mi pasă: Dumnezeu și adevărul vor sări întru apărarea mea. Numai de ar vrea să vină, că atuncea într-adevăr, precum zicea și Pampinea, putem pe drept cuvânt să spunem că soarta se arată prielnică plecării noastre.

Celelalte doamne, auzind-o vorbind astfel, nu numai că tăcură fără a se împotrivi, dar, toate într-un glas, cerură ca tinerii să fie chemați, să li se arate ce aveau de gând să facă ele și apoi să li se ceară să aibă bunătatea de a le însoți la drum. Or, drept aceea, Pampinea, care era înrudită cu unul dintre ei, fără să mai lungească vorba, se ridică în picioare și, apropiindu-se de tinerii care ședeau pe loc și se uitau la ele, după ce ii salută cu fața zâmbitoare, le împărtăși ce aveau de gând și îi rugă din partea ei și a celorlalte doamne să se gătească a le însoți frățește și cu gând curat. Tinerii crezură la început că sunt luați în râs, dar după ce văzură că Pampinea nu glumește, răspuseră voioși că-s gata să le urmeze pretutindeni, și fără să mai zăbovească, până a nu se despărți, orânduiră între ei ce anume aveau de făcut. Apoi, după ce puseră pe slugi să pregătească cu bună rânduială tot ce făcea trebuință și le trimiseră din vreme la locul unde aveau să meargă, a doua zi de dimineață, adică într-o miercuri spre revărsat de zori, doamnele însoțite de câteva slujnice și cei trei tineri dimpreună cu cei trei slujitori ai lor, ieșind pe poarta orașului, se așternură la drum; și nu se depărtară mai mult ca două leghe, că și ajunseră la locul mai dinainte hotărât.

Se afla numitul loc pe un deal depărtișor de orice drum din cele care treceau pe acolo și plin de fel și fel de copăcei mărunți și tufe înverzite, plăcute la vedere.

Iară pe vârful acestui deal se afla un palat mândru cu o curte mare și frumoasă la mijloc, cu pridvoare, cu săli și cu odăi care de care mai frumoase și împodobite pretutindeni cu zugrăveli menite să înveselească ochii, înconjurat de poienițe și de grădini fermecătoare, cu puțuri cu apă rece ca gheața și pivnițe cu vinuri scumpe, lucruri, ce-i drept, mai potrivite cu băutori de soi decât cu niște doamne cuminți și cumpătate. Spre marea lor mulțumire, ceata de cavaleri și doamne găsi palatul pretutindeni curat și măturat, cu paturile așternute în odăi, și peste tot aflară flori, toate. Câte le dăruia anotimpul, și pardoselile așternute cu împletituri de trestie. Şi după ce, abia. Ajunși, se așezară jos, Dioneo, care n-avea pereche în lume de vesel și glumeț, grăi:

 – Doamnelor, iată-ne în sfârșit aicea unde ne-a adus mai degrabă istețimea dumneavoastră decât priceperea noastră; nu știu ce aveți de gând să faceți cu gândurile ce vă apasă, că eu unul pe ale mele le-am lăsat pe toate înapoia porții, în oraș, când am plecat împreună la drum mai adineaori. De aceea, ori vă pregătiți să râdeți, să petreceți și să cântați cu rnine (bunînțeles numai atât cât vă permite cinstea voastră), ori dacă nu, lăsați-mă să mă întorc la ele și să rămân pe mai departe în zbuciumatul nostru oraș.

Decameronul


Cartea Decameronul poate fi achiziționată de la:

  • elefant.ro
  • libris.ro
  • cărturești.ro

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

Fragmentul zilei – 1 august 2019: Decameronul – Giovanni Boccaccio

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.