Fragmentul zilei – 1 februarie 2021: Viața e în altă parte – Milan Kundera

Când mama poetului se întreba unde anume fusese conceput poetul, doar trei posibilități intrau în vederile ei: o noapte pe o bancă într-un parc public, o după-amiază în apartamentul unui prieten al tatei poetului sau o dimineață într-un colț romantic din împrejurimile Pragăi.

Când aceeași întrebare și-o punea tatăl poetului, acesta ajungea la concluzia că poetul fusese zămislit în apartamentul prietenului său, căci în ziua aceea toate îi merseseră anapoda. Mama poetului refuzase cu încăpățânare să meargă în apartamentul prietenului, de două ori se certaseră din această pricină și tot de atâtea ori se împăcaseră, – în timp ce făceau amor, în broasca ușii apartamentului vecin se auzi un scârțâit de cheie, mama poetului se sperie, câteva clipe rămaseră nemișcați, după care începură din nou să se iubească, încheind amândoi actul amoros într-o stare de tensiune nervoasă, căreia tatăl îi atribuia conceperea poetului.

În schimb, mama poetului nu accepta nici o clipă că poetul fusese conceput într-un apartament de împrumut (domnea acolo o dezordine de celibatar, și mama cercetase cu un sentiment de repulsie cearșaful patului răvășit, pe care zăcea pijamaua mototolită a necunoscutului), și respinse, deopotrivă, posibilitatea ca poetul să fi fost conceput pe o bancă într-un parc, unde ea se lăsase convinsă să facă dragoste călcându-și pe inimă și fără să fi simțit vreo plăcere, socotind, cu dezgust, că numai prostituatele fac amor în felul acesta pe băncile din parcurile publice. În consecință, era ferm încredințată că poetul nu putuse fi conceput decât în timpul unei dimineți însorite de vară, la adăpostul unei stânci înalte ce se ridica patetic printre alte stânci, într-o vâlcea unde praghezii se duceau să se plimbe duminica. Decorul acesta e convenabil din mai multe motive ca loc al zămislirii poetului: luminat de soarele amiezii, e un decor nu de obscuritate, ci de strălucire, de zi, nu de noapte; e un loc aflat în mijlocul unui spațiu natural deschis, cu alte cuvinte – un loc anume făcut pentru zborurile înaripate; și, în sfârșit, fără a fi prea departe de ultimele clădiri ale orașului, e un peisaj romantic, presărat de stânci ce țâșnesc dintr-un pământ răscolit cu sălbăticie. Toate acestea i se păreau o imagine expresivă a celor trăite și simțite de ea în acele clipe, căci nu fusese, oare, marea ei iubire pentru tatăl poetului o revoltă romantică împotriva platitudinii și vieții așezate a părinților ei? Nu existase, oare, o tainică asemănare între curajul de care dăduse dovadă ea, fiica unor comercianți înstăriți, alegând un inginer fără un sfanț în buzunar, ce abia își terminase studiile, și acest peisaj sălbatic?

Mama poetului trăia atunci marea ei iubire și decepția ce-i urmase vreme de câteva săptămâni frumoasei dimineți, petrecute la poalele stâncii amintite, n-avusese darul s-o schimbe cu nimic. Cu toate acestea, când se duse să-și anunțe iubitul, cu o însuflețită bucurie, că indispoziția intimă care-i tulbura sfârșitul fiecărei luni a vieții sale se lasă așteptată de mai multe zile, inginerul i-a replicat, cu o indiferență revoltătoare (nouă însă, ni s-a părut prefăcută și stânjenită), că nu putea fi vorba decât de o perturbare banală a ciclului vital, ce-și va regăsi, fără îndoială, ritmul său binefăcător. Mama și-a dat seama că iubitul ei refuza să împărtășească speranțele și bucuriile ei, se simți rănită și nu-i mai adresă o vorbă până în ziua în care medicul îi aduse la cunoștință că era însărcinată. Tatăl poetului îi spuse că știa un ginecolog care i-ar descotorosi cu discreție de toate necazurile, iar mama izbucni într-un hohot de plâns nestăvilit.

Mișcătoare motive de revoltă. Mai întâi se revoltase împotriva propriilor ei părinți din pricina unui tânăr inginer, ca apoi să alerge la ei cu sufletul la gură, cerându-le sprijin împotriva lui. Iar părinții n-o dezamăgiră: se duseră numaidecât să discute cu inginerul, îi vorbiră deschis, iar acesta, înțelegând că nu exista nici o posibilitate de scăpare, căzu de acord asupra unei căsătorii frumoase, și acceptă, fără să protesteze, o zestre considerabilă, ce avea să-i permită deschiderea unei întreprinderi de construcții proprii; după care își transportă modesta avere, două valize mari și late, în vila unde tânăra mireasă locuia cu părinții ei din ziua în care se născuse.

Totuși, capitularea grabnică a inginerului nu-i putea ascunde mamei poetului faptul că aventura în care ea se avântase nebunește, cu un elan pe care-l socotise sublim, nu era împărtășirea marii iubiri asupra căreia credea că dispunea de un drept de proprietate absolut. Tatăl ei era proprietarul a două drogherii înfloritoare, iar fiica profesa morala socotelilor echilibrate; din moment ce investise totul în dragoste (nu ezitase să-și trădeze propriii părinți și să părăsească tihna căminului lor liniștit), voia, la rândul ei, ca partenerul să depună în casa comună, o contribuție egală de sentimente. Vrând să repare această nedreptate, se străduia să retragă din casa comună a afecțiunii ceea ce depusese, oferindu-i soțului ei, după încheierea căsătoriei, o înfățișare trufașă și plină de asprime.

Sora mamei poetului părăsise nu de mult vila familială (se măritase și închiriase un apartament în centrul Pragăi), astfel că bătrânul comerciant și soția acestuia rămăseseră în camerele de la parter, iar inginerul și fiica lor se instalaseră în cele trei încăperi de sus – două mari și una mai mică – al căror aranjament rămăsese așa cum fusese stabilit, în urmă cu douăzeci de ani, de tatăl tinerei măritate, atunci când construise vila. Dobândirea unui cămin, gata amenajat, era mai curând un câștig al inginerului, căci, în afara conținutului celor două valize amintite, nu mai poseda absolut nimic. Cu toate acestea, socoti cu cale să sugereze câteva modificări mărunte, menite să schimbe un pic aspectul încăperilor. Dar mama poetului nu putea să admită ca bărbatul, care voise s-o trimită sub cuțitul ginecologului, să aibă cutezanța de a răsturna vechea rânduială a interiorului în care sălășluia spiritul părinților ei – douăzeci de ani de dulci și plăcute obiceiuri, de reciprocă intimitate și de perfectă siguranță.

Tânărul inginer capitulă și de data asta, fără nici o împotrivire, îngăduindu-și doar un slab protest, pe care ținem să-l menționăm: în camera soților se afla o măsuță mică al cărei picior robust susținea o placă rotundă din marmură grea, cenușie, pe care era așezată o statuetă înfățișând un nud de bărbat ținând în mâna stângă o liră sprijinită pe rotunjimea robustă a șoldului său. Mâna dreaptă a bărbatului se curba într-un gest patetic, de parcă în clipa aceea degetele sale apucau să atingă strunele; piciorul drept împins înainte, capul ușor înclinat într-o parte, iar ochii ațintiți spre cer. Să mai adăugăm la toate acestea că bărbatul avea o față nespus de frumoasă, părul cârlionțat, și că albeața alabastrului în care era sculptată statueta împrumuta personajului ceva din duioșia feminină sau din divinitatea virginală; de altfel, nu întâmplător am folosit cuvântul divinitate: potrivit inscripției gravate în soclul statuetei, bărbatul cu lira nu era nimeni altul decât însuși zeul grec Apollo.

Rareori însă mama poetului se uita la bărbatul cu lira fără să scrâșnească din dinți. Mai tot timpul acesta oferea privirilor partea sa posterioară: o dată servea de agățătoare pentru pălăria inginerului, altă dată capul delicat era acoperit de o gheată a inginerului, iar uneori era îmbrăcat chiar cu câte un ciorap urât mirositor al acestuia, lucru considerat de mama poetului drept o profanare ultra odioasă a stăpânului Muzelor.

Dacă mama poetului privea toate astea cu nervozitate și nerăbdare, de vină nu era doar slabul ei simț al umorului: de fapt ea intuise foarte exact că, așezând câte un ciorap pe trupul lui Apollo, soțul ei îi dădea a înțelege, prin această bufonerie, ce anume disimula el prin tăcerea sa: că, de fapt, respingea cu desăvârșire universul ei, iar capitularea lui în fața ei nu avea decât un caracter foarte provizoriu.

 

Viața e în altă parte

 


Cartea Viața e în altă parte poate fi cumpărată de la:

 

 

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

 


Average Rating:

4,0 rating based on 15.659 ratings (all editions)

ISBN-10: 606779733X
ISBN-13: 9786067797336
Goodreads: 56236192

Author(s):Publisher: Humanitas Fiction
Published: 12//2020

Alegând lozinca insurgenților Sorbonei din mai 1968 drept titlu al romanului său, Milan Kundera așază destinul unei întregi generații sub semnul eșecului. Eroul său nu este însă un tânăr al acelor locuri și vremuri, ci unul care-și trăiește dureroasa maturizare în epoca instaurării regimului comunist în Cehoslovacia. Adolescent vulnerabil, bântuit de teama de ridicol, dar de o extremă puritate, poetul Jaromil se simte atras de ideologia marxistă, care-i promite o iluzorie revanșă împotriva unei lumi ce nu-l poate cuprinde. Treptat, el devine prizonierul unui sistem care îi cere să renunțe la tot ce venerase în chipul cel mai curat cu putință și să intre în concertul platitudinilor care se dau drept singura literatură adevărată.

Puritatea lui ultragiată se transformă atunci de-a dreptul în abjecție, odată cu denunțul prin care Jaromil își trimite prietena la închisoare. Și dacă, așa cum se spune, viața poetului este exponențială, căderea lui Jaromil, pusă de autor față în față cu căderile atâtor mari poeți ai lumii, vorbește despre căderea tuturor celor prinși în vâltoarea istoriei. Iată de ce romanul său n-a putut apărea decât în afara granițelor Cehoslovaciei, în 1973, mai întâi în Franța, unde a primit Prix Médicis étranger.
 

Fragmentul zilei – 1 februarie 2021: Viața e în altă parte – Milan Kundera

Alte titluri Humanitas.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii