Fragmentul zilei – 31 ianuarie 2021: It’s a Match! – Ella Sparks

  1. CUM AM AJUNS SĂ FOLOSESC  TINDER

Aveam o viață aproape perfectă! Trăiam într-o capitală culturală, eram cuplată cu un IT-st și doar ce ne mutaserăm împreună în penthouse-ul visurilor mele, în care mă și vedeam crescându-mi copiii. Relație lungă, potrivire perfectă, mai lipsea doar întrebarea magică și inelul, două lucruri esențiale, care nu mai veneau odată, să intru și eu în rândul lumii și să mă pun pe făcut copii. Ceea ce nu știam la vremea aia era că nu or să mai vină vreodată. După ani de relație, ne-am mutat împreună, dar conviețuirea în paradisul conjugal avea să dureze doar trei ani.

Nu știu dacă ai citi cartea Dragostea durează trei ani, dar să faci bine să o citești. Fix așa e: în primul an, cumperi mobila, în al doilea o muți, iar în al treilea an o împarți. Bine că am avut minte și nu am băgat bani în mobilă, raționamentul de atunci fiind unul bun, de altfel, că nu am numele pe niciun act și, în caz de ceva, ar fi fost mult mai complicată împărțeala. Sătulă de chirii peste chirii și de mutat ca țiganul cu cortul, dădusem de o oarecare stabilitate și siguranță. Îmi plăcea senzația la nebunie! Dar, pe atunci, nu știam că siguranța și stabilitatea, la fel ca și fericirea, ți le poți oferi doar tu, în niciun caz cel de lângă tine.

Toate bune și frumoase o perioadă, dar, când am văzut că lucrurile nu evoluează nicicum, că inelul nu mai vine, mi-a dat de gândit și am purtat o discuție serioasă. Se ivise ocazia să-mi cumpăr și eu apartament, nu penthouse, dar destul de central, iar când am adus în discuție subiectul, s-a dezlănțuit potopul. În mijlocul acelei furtuni, îl aud dintr-o dată zicând:

 – Ina, noi doi nu o să ne căsătorim niciodată!

 – Niciodată?

Și cu asta mi-a închis gura. Era clar ce aveam de făcut, deși, la momentul ăla, nu voiam să accept. Ne-am cuplat  într-o toamnă, ne-am despărțit într-o toamnă. Eram în stare de șoc. Nu îmi venea să cred că totul se năruia în jurul meu. Iar chirie, iar mutat. Dar știi cum e, there are decades when nothing happens and there are days when decades happen. Cam așa a și fost. Bine, nu m-a dat afară ca pe un câine, cum, probabil, aș fi făcut eu. Am avut timp să-mi caut chirie. Dar ghici ce? Era octombrie și Sibiul colcăia de studențimea vâlceană. Nu găseai nimic modic ori decent. Erau disponibile fie toate scumpătățurile, fie toate căzăturile. Cum voiam apartamentul, normal că am ales să stau un an și jumătate într-o căzătură de garsonieră, aproape de birou. Eram conștientă că o să am nevoie de bani pentru viitoarea locuință și eram convinsă că nu o să mai trăiesc din nou până nu mă mut la casa mea. Total greșit!

Cum credeam că viața mea se sfârșise, am ales căzătura, care rea fix aceeași garsonieră din care plecasem cu trei ani în urmă, să încerc traiul în cuplu. Atunci, „palatul” arăta decent, iar când fostul proprietar mi-a zis că este liber și că va fi aceeași chirie, nici nu am stat pe gânduri și am acceptat oferta. Știam cum o lăsasem și mă gândeam că ce se poate schimba în trei ani. Well, gues again! Am văzut viitoarea locuință după ce am dat garanția, chiria și am semnat contractul. Mare prostie.

Știam că nu era lux, dar nu-mi imaginam că poate să fie o așa cocină. Când am intrat și am văzut pereții plini de jeg, termopanele lipsă, mirosul de canal insuportabil și vreo trei goange care dădeau chef în baie, am izbucnit în plâns. Reality check: bine ai venit Ina, de la cinci stele la sub o margaretă. A durat vreo săptămână până am făcut-o locuibilă. Nici porcii nu puteau sta acolo la ce dărăpănătură era, iar eu aveam de stat un an și jumătate. Tot o săptămână a durat până mi-am cărat toate cele, că, în timpul conviețuirii am cumpărat o grămadă de chestii în ideea că de acolo nu o să plec. Well, guess again1

O săptămână am cărat cutii și saci pe scări, până la etajul patru, de m-au găsit dracii… Deh, bloc vechi, cartier muncitoresc. Am supraviețuit, deși credeam atunci că o să fiu tristă toată viața. Nu este chiar așa în realitate. Oamenii au în ei tot felul de mecanisme de adaptare și nu sunt conștienți de ele până în momentul când sunt puși în situațiile limită respective. La mine a fost mai nasol, că ne mai vedeam și în fiecare zi la birou. Hilar, dar asta era situația.

Pe cât de praf eram psihic, pe atât de bine îmi mergea profesional și material. Era o toamnă ploioasă și bătea vântul schimbării pe toate planurile. Primisem un post nou, cu program normal, îmi schimbasem mașina, locuința, eram singură și urma să-mi iau apartament la zece minute de mers de centrul Sibiului. Nu toate drumurile din Teleorman duc la capitală, unele mai duc și la o capitală culturală. O grămadă de realizări pe care nu le vedeam atunci. O prietenă cu care discutam în perioada aia îmi tot zicea: „Ina, altu’ moare și-așa n-are”. De fapt, nu vedeam altceva decât că viața mea se terminase. Ideea era că de-abia atunci începusem să trăiesc. Câteodată, trebuie să te doară un pic sufletul, să simți că trăiești.

Instalată în „confortul” garsonierei de sub o margaretă, trebuia să fac ceva să-mi umplu timpul și, mai ales, serile. Ziua eram la job, pierzându-mă în câte aveam de învățat – și asta era bine -, dar seara era foarte trist. Mergeam prin magazine, nu cu un scop anume sau să cumpăr ceva, ci, mai ales, să fiu printre oameni și să pierd timpul. Uram să stau singură, deși înainte nu avusesem vreo problemă cu asta. Ieșeam în oraș cu fetele, care nu știu până în ziua de azi cum de mi-au suportat starea de tristețe și cum de mi-au ascultat lăturile povestite și repovestite. Dacă stau și mă gândesc acum, chiar le apreciez răbdarea și încurajările. Ajunsesem, din omul vesel, jovial și extrovertit, o persoană ștearsă, tristă, care nu știa ce face cu viața ei. Slăbisem foarte mult, de ajunsesem o umbră, și e cam trist să fii o umbră de om la 1,75m. Singura masă decentă pe care o aveam era cea de la birou, unde aproape că mă târau colegii în bucătărie să mănânc. Oricât de mult aș fi încercat să ascund toate astea, mă trădau ochii triști și zâmbetul forțat. Niciodată nu am fost o actriță bună și, oricât aș fi încercat să par că sunt bine, se vedea cu ochiul liber că nu eram. Mi se citea totul pe față. Trebuia să fii orb să nu vezi cât sufeream și nu puteam să fac nimic pentru a îndrepta lucrurile. Nici în ziua de azi nu pot să joc teatru și nici nu-mi place, iar dacă ești un observator fin, o să-ți dai seama că nu sunt așa greu de citit. Prin urmare, am rămas adepta principiului – honesty – the best policy!

 – Ina, ești frumoasă, ești deșteaptă, ai un job mișto și un simț al umorului dezvoltat. Părerea mea e că trebuie să povestești cu bărbați. Oricât am încerca, noi, fetele, să te încurajăm, să ieși din starea asta și orice ți-am spune, tu nu o să-ți revii. Perspectiva bărbaților este total diferită și te va ajuta să vezi altfel lucrurile.


Cartea It’s a Match! poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

3,0 rating based on 2 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786069036051
Goodreads: 56140248

Author(s):Publisher: Editura Berg
Published: //2020

Swipe left sau swipe right?
Mr. Handsome este chiar cel pe care îl cauţi? L-ai găsit în sfârșit pe cel alături de care aerul devine mai respirabil și viața un șir de experiențe minunate?
Dar… hey!, nu ai de unde ști până nu încerci.
Hello, Tinder, here I come!

„Treceam printr‑o despărţire groaznică. Partea cea mai nasoală era că, după ani de relaţie, mai trebuia să‑l văd every fucking day la job. Avea biroul la cinci metri de‑al meu. Părea că soarta îşi bătea joc de mine în cel mai amuzant mod cu putinţă. Făcând abstracţie de problemele vieţii reale, dilema mea existenţială din perioada aia era unde dracu’ să cunosc bărbaţi. Eram aşa de varză, încât ziceai că ieşisem din beci şi arătam aşa de groaznic, că nici eu nu m‑aş fi uitat la mine. Slăbisem vreo şapte kile într‑o lună şi eram ca o stafie. Totul era nou pentru mine. Dar, da, oamenii ies în oraş, se distrează şi se cuplează. Nu este cazul aici. Nu poţi să ieşi într‑un bar, să te duci la un tip şi să‑l întrebi dacă vrea să te ardă şi apoi să te ia de nevastă. Nu merg lucrurile chiar aşa. Auzisem cu ceva timp în urmă de o aplicaţie care „revoluţiona” peisajul întâlnirilor online. Daaa, era Tinder. Ce nu ştiam pe atunci era că aplicaţia asta este pentru sex şi socializare, nu pentru relaţii sau măritiş. Totuşi, la insistenţele unei prietene, am instalat‑o pe telefon şi am pus câteva poze în care eram o aşa bunăciune, de până şi eu m‑aş fi ars. Am început să trag stânga sau dreapta în căutarea lui Mr Right sau măcar a lui Mr Left and drag the idiot to the right. Era subţire la capitolul bărbaţi. Totuşi eram în Sibiu, nu în New York.”
 


Fragmentul zilei – 31 ianuarie 2021: It’s a Match! – Ella Sparks

Alte titluri Berg.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii