"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 1 noiembrie 2019: Deborah – Cătălin Mihuleac

Aurelian Leon a crescut en gros în mijlocul unei duzine frățești, fără urmă de soră. Gloata filială a fost pentru tată – un învățător pacifist – tactica potrivită de‐a scăpa de Primul Răz­boi Mondial. Țara l‐a luat deoparte și i‐a șoptit:

 – Prepară matale cât mai multe porții de carne de tun pen­tru războiul viitor, că de ăsta te‐oi scuti!

Cea păgubită era mama eroină, care se deșela cu fiecare sarcină. Adevăru‐i că nimeni, în afara blajinului ei soț, n‐ar fi descoperit la ea vreo chemare sexuală, oricât ar fi cotrobăit. Poate doar popa Afteni, cealaltă vedetă locală, care și el își însă­mânța muierea cu o frenezie de nebănuit la un sat de cumințenia Cucuteniului.

12 bucăți avea învățătorul Leon; 11 bucăți – preotul, cu men­țiunea că în gestiunea acestuia se ilustra sexul frumos, dacă îi putem categorisi astfel fetele, ușor de rătăcit printre orătăniile din ogradă. Ai fi zis că între cei doi se statornicise o competiție reproductivă, ca o destindere după efortul intelectual și spiritual cerut de activitățile lor profesionale.

În această emulație procreativă, gândul conducător al fraților Leon se învârtea în jurul venirii copiilor pe lume. De unde apăreau? Ce ființă misterioasă o închidea pe moașă cu mama și c‐un lighean în odaie, pentru a‐i înmâna după câteva ceasuri învățătorului un godăcel zgomotos?

Vasile – cel mai mare, tartorul – a prins la școală un fir, a investigat și i‐a luminat pe frații mai mici, prin intermediul unui pachet de cărți de joc cu poziții porno. Ia uite‐aici, cum se face pe la spate, de juri că muierea‐i iapă, când o smotocește armăsarul!

Dar cum nimerește ținta prin atâta păr? La iapă e simplu, că are obstacol doar coada, pe care și‐o dă grabnic deoparte. Vasile își drese vocea:

 – Măi tonților, când se zbârlește, fofoloanca se unge cu untdelemn! Iar capul puței bărbătești merge orbește, că‐i place untdelemnul.

 – Da’ nu‐i păcat de untdelemn? Nu mai bine‐l pui la tigaie, când faci scrob?

În viziunea fraților Leon, scrobul simboliza reușita în viață. Când în colbul satului a poposit odată un automobil, unul a exclamat:

 – Ehei, ăsta cu otomobilu’ e om mare, mănâncă numa’ scrob!

Înghesuiți în două camere, câte trei în pat, frații își încredințau viselor ceea ce mintea nu le putea cuprinde. Cei mici visau tigăi cu scrob, cei mari ar fi vrut să‐și potolească singuri fierbințeala care le frâna somnul… N‐aveau însă curaj s‐o facă, de când fuseseră avertizați de‐un soldat venit în permisie că o boală slută – Parchinzon, care îți tremura mâna –, se făcea de la „labă“.

Băieții își lărgeau orizontul. Aha, „labă“ îi spunea obiceiului! Cică și fetele gustau, când le pornea untdelemnul, dar ele își puneau la muncă doar un deșt sau două. Și că de aia le creștea păr, ca o precauție divină, pentru a le ascunde locul, să nu‐l mai nimerească și să facă Parchinzon.

Duzina Leon era copleșită… Va să zică Dumnezeu ținea sub observație năravul și‐i pedepsea pe făptași cu parchinzoane! Au fost necesari mulți ani până când Aurelian, elev la Liceul Internat „Costache Negruzzi“ din Iași, să‐și ia inima în dinți și să‐și stingă astfel focul. Și doar după ce colegii l‐au asigurat că legătura dintre masturbare și Parkinson era doar o sperietoare pentru țăranii care‐și efectuau stagiul militar, cauzele bolii fiind ceva mai complexe.

Un pedagog – fiu de țăran ca el – i‐a spus că masturbarea era sexul săracului. Elevii cu bănuți se adresau fetelor din zona Halei Centrale, dar nevoiașii își împleteau imaginația cu mâna dreaptă. În afară de leafa tatălui, familia Leon trăia din bucata de livadă de lângă casă. Fructele erau cumpărate de arendașul Sami Michelson, care le revindea – în funcție de calitate – unui producător de conserve și unui cârciumar.

Michelson avea un fiu – Moșe – care se relaxa în vacanțe cu bicicleta pe ulițele satului. Băieții mai răsăriți încercau să împrumute de la el drăcia aia cu ghidon, dar Moșe le ignora cererile. Cum să se tragă de brăcinar cu niște țărănuși?

Refuzul său a stârnit antipatie. Când trecea cu părul arici pe două roți, frații Leon își exersau talentul pamfletar:

 – A trecut Moșe jidanul, / Vântul i‐a belit caftanul!

La început, victima n‐a auzit strigătura, dar cum intensitatea rostirii creștea, într‐o zi a rotit capul spre ei și a scuipat, fără să reducă viteza. După cinci minute, s‐a întors și i‐a scuipat din nou, să fie cu pereche.

A doua zi, când creativitatea copiilor a adăugat la strigătură câțiva bulgări de pământ, biciclistul i‐a scuipat cu mai multă salivă. Și, fiindcă tocmai mestecase o bucată de ciocolată, proiectilul a câștigat în dulceață și parfum, prilejuindu‐i lui Aurică primul contact cu gustul delicat de care până atunci doar auzise.

Mmmm! Ciocolata bătea scrobul! Avea de gând să‐l enerveze și a doua zi pe puiul de jidan, pentru a‐și întipări gustul grenadei care‐i explodase în gură.

N‐a mai avut șansa. Înainte de masa de seară, tata l‐a amenințat că‐l îmbucățește dacă se mai ia de domnișorul arendașului, care le cumpăra prunele și perele. Și care le îm­pru­muta bani cu dobândă omenească:

 – Să vă pot purta măcar pe unii dintre voi la liceu, că mi‐ați mâncat sufletul, stârpiturilor, vedea‐v‐aș ori la casa voastră, ori la dracu’!

Deborah


Cartea Deborah poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.



Fragmentul zilei – 1 noiembrie 2019: Deborah – Cătălin Mihuleac

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: