"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 10 august 2019: Conversații cu Regele Mihai – Stelian Tănase

Stelian Tănase: Să ne întoarcem, vă rog, puțin înapoi. Cum ați plecat de la București? Cum ați fost condus la gară? Care era atmosfera?

Regele Mihai: Plecarea noastră de aici a fost cum să vă spun… Groza era așa de încântat că aveam această invitație și mi-a zis că e musai să ne ducem la Londra. Când am plecat de la aeroport, de la Băneasa, era tot guvernul, cu niște zâmbete pe buze, strângeri de mână. În fine, cât se poate de călduroși, ne-au făcut și cu mâna tot timpul. Or, lucrurile astea erau într-un contrast enorm cu atmosfera pe care am găsit-o atunci când ne-am întors.

Povestiți asta, de ce v‑au primit rece? 

Rece? Probabil că au făcut-o fiindcă s-a întâmplat logodna mea. Noi ne-am logodit oficial în Elveția, când ne-am întors de la Londra. Și cum trebuia, de obicei, am trimis pe Mareșalul Palatului, Negel, să vie aici, să anunțe guvernul că suntem logodiți și să vedem cum facem cu eventuala nuntă. De acolo a venit răspuns negativ, imediat: „Nu se poate!”, că e prea scump, că nu știu ce. Și el le-a explicat că nunta se poate face și în afară, nu numai în țară. N-au vrut să audă, n-au vrut să zică da!

Cine, Groza, Gheorghiu‑Dej?

Groza, da!

Deci guvernul prosovietic a refuzat.

Și atunci, după acest refuz, Negel s-a întors la Lausanne să ne spună ce s-a întâmplat. La câteva zile după aceea, am luat trenul și ne-am întors în țară. Or, combinația dintre logodna mea și ce traficau ei pe aici a făcut să fie o atmosferă, când am sosit la gară, mai mult decât glacială. Toți aveau niște mutre încruntate, de-abia dădeau mâna cu mine. Și am venit aici (la Palatul Elisabeta  – n. ed.). După aceea am aflat: cât timp am fost plecat în Anglia, a venit Tito la București. Și, din spusele unora, Tito cu cei de aici au pus la cale ceva. Că trebuie să se termine cu monarhia, că nu mai merge… Asta am auzit-o după.

Pe urmă, de aici am mers la Sinaia, pentru Crăciun. Bine, la noi Crăciunul se făcea, de obicei, la București, dar nu mai era cazul acum. Și în seara zilei de 30 decembrie, Negel, mareșalul Palatului ne cheamă la telefon și îmi spune că Groza mă roagă urgent să vin la București, fiindcă au o chestiune de familie de discutat. O chestiune de familie – noi ne-am închipuit că o fi fost tocmai refuzul cu căsătoria.

Pe urmă, când am venit aici (la Palatul Elisabeta – n. ed.), ne-am urcat în odăile noastre și a sosit și Groza, dar l-a adus și pe Gheorghiu-Dej, neanunțat. În momentul acela, a venit cu hârtia pe care a scos-o din buzunar și mi-a pus-o pe masă. Eu am citit-o așa, la repezeală, cât era acolo, am văzut niște lucruri și am zis: mă duc alături să citesc ceva mai liniștit. Și m-am dus în odaia alăturată, unde erau Ionnițiu cu Negel, care mi-au spus că toată casa e înconjurată cu trupe de-ale lor, că santinelele și soldații noștri au fost arestați și scoși din clădire, telefoanele tăiate complet. În jos, când m-am uitat, era artileria adusă acolo, ca să înconjoare casa.

După ce am citit, m-am întors și am spus: „Ce se întâmplă aici? Mi-ați tăiat telefonul, mi-ați înconjurat casa cu trupe.” Zice: „Păi, dacă nu se semnează asta cât mai repede, o să fie mare bucluc în țară.” Și atunci și mama, și eu am încercat să-i explicăm că nu se poate, cel puțin constituțional. Eu n-am dreptul să plec fără să întreb țara românească și poporul. Și zice: „N-avem timp pentru asemenea lucruri.” Și mama a explicat ceva, iar Gheorghiu-Dej s-a întors către ea și a spus: „Foarte frumos cum l-ați educat pe fiul vostru!” Vorbe. Și… Am mai adăugat că, din punct de vedere constituțional, eu n-am dreptul să abdic în felul ăsta și, în special, pentru restul familiei. Eu n-am dreptul. Și nici constituțional. Nu, că „N-avem timp, dom’ne!” Actul trebuie semnat urgent. Zic: „Cum o să semnez asta?!” Și atunci mi-a spus: „Dacă nu semnați acum, într-un sfert de oră, o jumătate de oră, avem 1 000 de oameni tineri care sunt închiși și, dacă nu faceți ce vrem noi acum, trebuie să-i împușcăm pe toți!” Asta a fost. Cu sânge rece… Eu, când am auzit asta, le-am spus: „Asta e o responsabilitate pe care eu nu pot să o iau. Nici față de țară, nici față de ei.” Și a trebuit să semnez.

Și Groza, cu obiceiul lui de a face glume, când s-a terminat, a luat jacheta lui, așa, și mi-a spus: „Pipăiți!” Și am pipăit, avea un pistol în buzunar. Și s-a întors către mama mea și i-a spus în nemțește, de ce nemțește, nu știu: „Ca să nu mi se întâmple ce i s-a întâmplat lui Antonescu!” Asta era gluma lui. Și râdea de  nu mai știa de el. Pe urmă mi-a spus altceva, să nu care cumva să am vreun contact cu cineva din afara Palatului! Nici cu americani, nici cu români, cu nimeni! Asta a fost, după care au plecat. A fost o chestiune de 30–40 de minute.

Conversatii Cu Regele Mihai


Cartea Conversații cu Regele Mihai poate fi achiziționată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: