Fragmentul zilei – 11 decembrie 2020: Rătăcirile fetei nesăbuite – Mario Vargas Llosa

Micuțele chiliene

A fost o vară fantastică aceea. Pérez Prado a venit cu orchestra lui compusă din doisprezece muzicieni de talent, ca să învioreze dansurile la carnavalurile de la Club Terrazas din Miraflores și de la Lawn Tenis din Lima, s-a organizat un campionat național de mambo în Plaza de Acho – un imens succes, în ciuda amenințării cu excomunicarea pe care cardinalul Juan Gualberto Guevara, arhiepiscopul Limei, le-a aruncat-o tuturor perechilor participante –, iar cartierul meu, Barrio Alegre, cu străzile miraflorine ale lui Diego Ferré, Juan Fanning și Colón, a disputat câteva miuțe și niște curse de ciclism, atletism și înot cu cei din cartierul de pe strada San Martín, întreceri pe care, desigur, le-am câștigat.

În acea vară a anului 1950 s-au întâmplat lucruri extraordinare. Cojinoba Lañas a curtat pentru prima dată o fată – pe roșcata Seminauel –, iar aceasta, spre surprinderea tuturor celor din Miraflores, a consimțit. Din clipa aceea, Cojinoba a uitat că-i șchiop și umbla țanțoș pe străzi, umflându-și mușchii de parcă era Charles Atlas. Tico Tiravante a rupt-o cu Ilse și s-a cuplat cu Laurita, lui Víctor Ojeda i-a căzut cu tronc Ilse și a terminat-o cu Inge, Juan Barreto s-a îndrăgostit de Inge și a pus cruce relației cu Ilse. S-a petrecut o asemenea reorganizare sentimentală în cartier, de te durea capul, îndrăgostelile se dezlegau și se legau la loc, iar când se pleca de la petrecerile de sâmbătă seara perechile nu mai erau uneori aceleași ca la venire. „Ce mai desfrâu!“ se scandaliza mătușă-mea Alberta, cu care locuiam de la moartea părinților mei.

Valurile de la băile din Miraflores se spărgeau de două ori, prima dată cam la două sute de metri depărtare de plajă, și până acolo ne aventuram noi, vitejii, să le luăm în piept, și ne lăsam purtați de ele vreo sută de metri, acolo unde valurile mureau doar pentru a renaște, în smucituri biruitoare, spărgându-se din nou, într-un al doilea clocot, care ne arunca pe noi, vânătorii de valuri, până pe pietricelele de pe plajă.

În acea vară extraordinară, la chefurile din Miraflores nimeni nu mai dansa valsuri, corridos, bluesuri, bolerouri și huarachas, căci mamboul ieșise triumfător. Mambo, un cutremur care a făcut să se miște, să sară, să țopăie, să-și etaleze figurile toate perechile de copii, adolescenți și adulți de la petrecerile din cartier. Și cu siguranță că se-ntâmpla la fel și în afara cartierului Miraflores, la capătul celălalt al lumii și al vieții, în Lince, Breña, Chorrillos, sau în cartierele și mai exotice din La Victoria, în centrul Limei, în Rímac și în Porvenir, în care noi, miraflorinii, nu călcaserăm și nici nu ne gândeam că aveam să călcăm vreodată.

Şi așa cum trecuserăm de la mici valsuri la huarachas, de la sambe și polci la mambo, tot astfel am trecut de la patine și plăci la bicicletă, iar unii, de exemplu Tato Monje și Tony Espejo, au trecut la motocicletă, ba chiar – unul sau doi – la automobil, precum voinicul cartierului, Luchín, care-i șterpelea uneori lui taică-său Chevroletul decapotabil și ne ducea să dăm o tură pe faleze, de la Terrazas până la defileul Armendáriz, cu suta la oră.

Însă evenimentul remarcabil din vara aceea a fost momentul în care au sosit la Miraflores, din Chile, îndepărtata lor țară, două surori ale căror prezență ostentativă și fel inconfundabil de a vorbi, repezit, mâncând ultimele silabe ale cuvintelor și încheindu-și frazele cu o exclamație aspirată care suna ca un „păi“, ne-au scos din minți pe noi toți, miraflorinii care trecuserăm de la pantalonii scurți la cei lungi. Iar pe mine, mai tare decât pe toți ceilalți.

Mezina părea că e sora mai mare și invers. Pe cea mare o chema Lily și era mai mărunțică decât Lucy, fiind cu un an mai în vârstă ca ea. Lily să fi avut paisprezece sau cel mult cincisprezece ani, iar Lucy, treisprezece sau paisprezece. Adjectivul „ostentativ“ părea inventat pentru ele, însă, deși era și ea provocatoare, Lucy n-o întrecea pe sora ei, și asta nu doar fiindcă părul ei era mai puțin blond și mai scurt și fiindcă se îmbrăca ceva mai sobru decât Lily, ci și pentru că era mai tăcută și, când venea vorba de dans, deși cunoștea și ea pașii și își mlădia șoldurile cu o îndrăzneală la care nici o miraflorină nu visa, părea o fată rezervată, inhibată și chiar anostă în comparație cu zvârluga, cu vârtejul, cu văpaia aia care era Lily când, odată ce discurile erau gata pregătite în pick-up, se re vărsa mamboul și ne-apucam să dănțuim.

Lily dansa într-un ritm înnebunitor și cu multă grație, zâmbind și fredonând versurile cântecului, ridicând brațele, dezvelindu-și genunchii și mlădiindu- și șoldurile și umerii în așa fel încât tot trupșorul ei – pe care fustele și bluzele purtate de ea îl modelau cu atâta maliție, evidențiindu-i rotunjimile – părea să se înfioare, să vibreze și să ia parte la dans din creștet până-n tălpi. Vai de cine dansa mambo cu ea, căci cum să ții ritmul fără să fii atras în vârtejul îndrăcit al acelor picioare fără astâmpăr? Imposibil! Rămâneai de căruță de la bun început, conștient că ochii tuturor perechilor erau ațintiți pe Lily și pe isprăvile ei la mambo. „Ce fătucă!“, se indigna mătușa mea Alberta, dansează ca o Tongolele într-un film mexican“. „Mă rog, să nu uităm că-i din Chile“, mai spunea ea ca pentru sine, „iar virtutea nu-i chiar punctul forte al femeilor din țara aia“.

M-am îndrăgostit nebunește de Lily, în cel mai romantic mod cu putință – pe-atunci se mai zicea și a-ți cădea cu tronc –, și în acea vară de neuitat i-am făcut de trei ori declarații de amor. Prima oară, în balconul de la Ricardo Palma, cinematograful acela din Parcul Central din Miraflores, duminică la matineu, și m-a tratat cu refuz, era prea tânără ca să aibă un iubit. A doua oară, pe patinoarul inaugurat chiar în vara aceea lângă Parcul Salazar, și iarăși m-a respins, avea nevoie de timp să se mai gândească, fiindcă, deși eu îi plăceam puțintel, părinții îi ceruseră să n-aibă nici un iubit până nu termina clasa a opta, iar ea era abia într-a șaptea. Și ultima oară, cu câteva zile înainte de marele tărăboi, la Cream Rica de pe bulevardul Larco, pe când beam un milk-shake de vanilie, și, desigur, iarăși m-a respins, de ce ar mai trebui să m-accepte, când, chiar și așa cum eram, părea deja că suntem iubiți? Nu ne puneau de fiecare dată împreună când jucam „adevăr sau provocare“ la Marta? Nu ne așezam unul lângă altul pe plaja din Miraflores? Nu dansa ea cu mine mai mult decât cu oricare altul la chefuri? De ce, atunci, să-și dea acceptul în mod oficial, dacă întregul Miraflores ne credea deja iubiți? Cu mutrița ei de manechin, ochi căprui și poznași și o guriță cu buze cărnoase, Lily era cochetăria feminină în persoană.

 

 

Rătăcirile fetei nesăbuite


Cartea Rătăcirile fetei nesăbuite poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,1 rating based on 32.876 ratings (all editions)

ISBN-10: 6067797143
ISBN-13: 9786067797145
Goodreads: 55891370

Author(s): Publisher: Humanitas Fiction
Published: 11//2020

Rătăcirile fetei nesăbuite este un roman despre bucuria şi caznele unei iubiri clandestine urmărite de-a lungul a patru decenii, pe trei continente, dar şi o cronică a lumii postbelice care, asemenea fetei nesăbuite, a avut nevoie de mult timp pentru a-şi recăpăta inocenţa şi pentru a învăţa să iubească.

În vara anului 1950, Ricardo Somocurcio trece de la pantaloni scurţi la pantaloni lungi. Petrecerile se ţin lanţ în cartierul Miraflores din Lima, iar viaţa este trăită în ritm de mambo. Până când Ricardo se îndrăgosteşte de Lily. Pentru totdeauna. O pierde şi o regăseşte, mereu sub un alt nume, în scenarii variate: Lima burgheză, apoi Parisul revoluţionar al anilor '60, Londra hippy din '70, Japonia modernă. El este „băiatul bun“, care visează să trăiască la Paris şi crede că întâlnirile lor ţin de destin. Ea este „fata rea“, o aventurieră calculată, care crede că întâlnirile lor ţin doar de hazard.
 


Fragmentul zilei – 11 decembrie 2020: Rătăcirile fetei nesăbuite – Mario Vargas Llosa

Alte titluri Humanitas.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii