Fragmentul zilei – 12 decembrie 2020: Din altă viață. Teleleu – Marius Albert Neguț

Autobuzul se mișcă greoi, ca un catâr încăpățânat care înaintează deși cară cu mult mai mult decât poate duce. E ora 23 – cohorta femeilor eliberate din schimbul doi de mastodontul numit „Apaca” – fabrica unde lucrează și mama – se îndreaptă spre casă, sardele înghesuite într-o conservă. Printre ele, contorsionat ca un tirbușon, un hering cu bandană…

Din barul aflat în 13 Septembrie și până la cel de pe Amurgului, în care știu sigur că-mi voi găsi tovarășii, sunt doar câteva stații. Însă strada plină de cratere și șleaurile formate de mâzga înghețată, laolaltă cu vechimea jafului repartizat de ITB pe linia 139, fac drumul, relativ scurt, de altfel, un calvar de peste jumătate de ceas. Cum autoturism dețin doar în visele mele erotice, nu am încotro – îndur stoic miasmele degajate de trupurile femeilor. Știu că nu e vina lor, doar am trecut pe la mama pe la serviciu de atâtea ori, ci a stațiilor de călcat din secțiile în care lucrează.

Sunt chinuit de îndoială… Nu știu cum să fac cu Dama Răzbunătoare. În mintea mea e un conflict major – pe de o parte, suma mare de bani, pe de alta, reținerile de ordin moral. Nu sunt ușă de biserică, dar mi se pare exagerată pedeapsa pe care angajatoarea mea vrea să i-o aplice amantei soțului, deși, conform spuselor lui Cornel, la rândul ei, calcă strâmb cât cuprinde. Întorc situația pe toate părțile, cu toate că știu că mintea îmi va livra o soluție atunci când mă voi aștepta mai puțin. Pe de altă parte, sunt și amărât – mă oftic că lipsa banilor mă aduce permanent în situația de a lua în considerare astfel de combinații.

Oftez ușurat – am ajuns la destinație…

După o îndelungă extragere a propriului corp din strânsoarea umană, reușesc să pun piciorul pe caldarâmul din fața școlii 141, cea în care am învățat și eu. Pe lângă mine se strecoară Pensetă, cu trupa lui de șuți. O clipă îmi este milă de ghinionistele care, după o zi istovitoare de muncă, vor ajunge acasă cu geanta tăiată. Doar o clipă însă, pentru că nu e treaba mea. În cartier fiecare se descurcă așa cum poate…

Amurgului este strada care face legătura între Piața Rahova și cea a Ferentarilor. Mai mereu se află în beznă, iar jegul e omniprezent. Înainte de ’89, era curată; fiecare stradă adiacentă ei avea propriul responsabil însărcinat cu „urecherea” leneșilor care nu mențineau curățenia, însă acum se descompune în tranziție, alături de întreg restul țării, de altfel.

Din stație și până la Erdo – barul lui Cornel – sunt doar câțiva pași, pe care îi străbat grăbit cu gândul la poker și la berea din care voi sorbi în timp ce-mi caut norocul. Nu-s prost. Dama mi-a dat 100.000 de lei, un salariu mediu, și știu că dacă îi voi scoate din buzunar pe toți odată, toți milogii din zonă mă vor lua cu asalt – bețivii pentru a-mi cere de băut și jucătorii pentru a-și încerca norocul la aparate… Cum aș putea să-i refuz, când și eu aș face același lucru?

Îmi opresc doar 5 hârtii a câte o mie de lei și bag restul în buzunarul interior al parpalacului, apoi pătrund în bomba numită cu aplomb de patronul ei „bar”.

E aglomerat. În fața fiecărui aparat – cinci în total – sunt trei-patru jucători. Fumul de țigară mă înconjoară și aici ca un lințoliu alb.

 – Ooo… Să trăiască șefu’!, mă întâmpină barmanul, cu vocea lui libidinoasă. Scump, azi, la vedere…, continuă el, apoi se întinde după un Gambrinus, pe care însă îl desface doar la vederea banilor. O sută de impulsuri la băiatu’?, plusează, sigur de reușită.

 – Bravo, fratelo! Bei singur!, mă apostrofează Viorel, desprinzându-se din ciorchinele uman aflat în fața unui poker electronic.

V-am spus că mintea-mi va livra o soluție la problema damei traduse de soț… Iat-o, se află chiar în fața mea, întruchipată în șoarecele care se apropie de mine. În mare, știu acum ce am de făcut, totuși, cu Vioară, cum îl mai alintăm noi, nu e de glumă, deci trebuie să-mi măsor atent vorbele.

Nu mă grăbesc… Îi cumpăr un suc – tovarășul meu nu consumă alcool – și las rotițele creierului să se învârtă mai ceva decât titirezul cu care mă jucam în copilărie. Abia după ce finisez povestea în capul meu, i-o prezint ambalată în hârtie lucioasă, cu fundă roșie chiar, de parcă i-aș face un cadou.

Viorel Pușcărie mă ascultă, zgâindu-se la mine ca la mașini străine. Ca și mine, vrea banii, dar cum el are și coadă, dorința lui de a nu se pune în pericol este mai mare decât a mea. În cele din urmă, vorbește în stilul lui caracteristic, repede, jurându-se la fiecare frază pe te miri ce:

 – Să moară familia mea!… Așa a zis fraiera?

Știu la ce se referă – în momentul în care i-am repetat vorbele damei: „Banii nu-s o problemă”, l-am văzut exultând.

Îi confirm pentru a doua oară:

 – Da, mă, așa a zis.

 – Să moară mămica! Nu e de ratat afacerea!

 – Știu, Viorele, dar eu îți spun din start că nu-i rup mâna femeii! Hai s-o mai sunăm o dată pe nebună, poate-o convingem că o sperietură e de-ajuns…

 – Ești tâmpit!?, se miră el. Ca s-o faci pe fufă să nu se mai ducă la muncă trebuie să-i spui să nu se mai ducă la muncă, nu?, mă întreabă ca pe proști. Iar ea o să te-ntrebe: de ce? Tu o s-o dai pe goarnă pe aia de te plătește, și ciuciu bani. Femeia nu vrea asta, pentru că e mai deșteaptă ca tine și știe că primul lucru pe care-l va face curvulița va fi s-o pârască lu’ bărbat-său, iar ăla-i va rupe capu’. Ai prins-o?

 – Da, dar eu tot nu-i rup mâna!, repet, încăpățânat.

 – Știu. Să moară tata de nu știu, că doar d-aia mă vrăjești acu’, nu? Că dac-aveai sânge-n trompă, o făceai singur. Ai mare noroc că am nevoie de bani, ca să plec înapoi în Grecia…

Nu sunt surprins. Mă așteptam la asta, de aceea i-am și prezentat lui toată tărășenia. De când „face” Grecia, am văzut la Vioară mai multe kilograme de aur decât în vitrinele bijuteriilor bucureștene. E combinația lui – pleacă două-trei luni și nu mai știm nimic de el, dar când se întoarce e blindat. Însă, ca tot omul, are o slăbiciune – dacă a mea este jocul de poker, a lui sunt femeile. Din momentul în care reapare plin de bani, toate matroanele bordelurilor din București încep să facă plecăciuni de mulțumire. E fenomenal!

 

Din altă viață. Teleleu

 


Cartea Din altă viață. Teleleu poate fi cumpărată de la:

 

 

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

 


Average Rating:

5,0 rating based on 58 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786060293828
Goodreads: 56158790

Author(s):Publisher: Creator
Published: 12/4/2020

𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭, 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐫𝐨𝐦𝐚𝐧 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐚𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐫.

Volumul trei al seriei Din altă viață.

„Întreaga serie „Din altă viață” este construită ca un Bildungsroman, iar volumele, deși pot fi parcurse și independent, sunt legate de un fir roșu fin, regăsind aceeași figură centrală a naratorului întâi copil năzdrăvan, apoi adolescent rebel, ca mai apoi să îl regăsim pășind ferm spre o maturizare timpurie în jungla bucureșteană și chiar dincolo de granițele acesteia.”

Dana Anghelescu
 

Fragmentul zilei – 12 decembrie 2020: Din altă viață. Teleleu – Marius Albert Neguț

Alte titluri Creator.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.