Fragmentul zilei – 12 mai 2020: Tronul Lumii Inelare – Larry Niven

Norul acoperea cerul precum o placă cenușie de piatră. Iarba galbenă se ofilise: prea multă ploaie, prea puțin soare. Fără-ndoială, Soarele se afla chiar deasupra capului, iar Arcada era încă la locul ei, dar Valavirgillin nu le mai văzuse de douăzeci de zile.

Vehiculele, cocoțate pe roți de înălțimea unui om, rulau prin burnița neîntreruptă și prin iarba înaltă. Vala și Kay călătoreau pe bancheta din față, iar Barok stătea deasupra lor, pe post de tunar. Fiica lui, Forn, dormea sub o foaie de cort.

Se putea întâmpla în orice zi… la orice oră…

 – Asta căutați? le atrase atenția Sabarokaresh.

Valavirgillin se ridică în picioare. Zări doar zona în care imensitatea de iarbă era înlocuită de o miriște nemărginită.

 – Ei lasă urmele astea, spuse Kaywerbrimmis. Ar trebui să le vedem șantierele sau vreo echipă de recoltare. Șefa, nu înțeleg însă de unde știai că sunt Giganți Erbivori prin locurile astea. Eu unul n-am ajuns niciodată atât de departe spre tribord. Iar tu ești din Orașul-Centru, nu-i așa? Asta înseamnă o sută de zile de mers spre babord.

 – Din auzite, răspunse Valavirgillin.

Bărbatul nu mai insistă. Un comerciant nu era obligat să-și dezvăluie secretele.

Ajunseră la miriște și cotiră. Vehiculul înainta acum mai repede. Spre dreapta, se întindea miriștea, iar spre stânga – iarba înaltă până la umeri. Departe, în față, se roteau și coborau în picaj multe păsări. Păsări mari și negre: gunoierii.

Kaywerbrimmis își atinse armele pentru a prinde curaj. Butoiașele cu încărcare frontală erau mai lungi decât brațul său. Masivul Sabarokaresh se așeză mai bine în turelă. În partea superioară a cabinei era montat tunul, de care se putea să aibă nevoie. Celelalte vehicule patrulau la stânga și la dreapta, păzindu-le spatele celor din vehiculul lui Kay, astfel încât el să poată investiga în siguranță.

Păsările continuau să se rotească în depărtare. Pretutindeni se împrăștiaseră pene negre. Douăzeci de păsări mari, ghiftuite, ce abia mai puteau zbura. Oare cu ce s-or fi hrănit?

Cadavre. Micuții hominizi cu cranii ascuțite zăceau fie în miriște, fie în iarba înaltă, aproape lipsiți de carne pe oase. Erau sute de leșuri! Păreau niște copii, deși trupurile copiilor erau chiar mai mici.

Vala căuta haine. Într-un ținut străin, nu puteai să știi care hominizi erau inteligenți.

Sabarokaresh se lăsase la pământ, cu pistolul în mână. Kaywerbrimmis ezitase o clipă, dar pentru că nimic nu țâșnise din ierburi, îl urmase. Foranayeedli scoase capul adormit pe fereastră și căscă. Era o fetiță de șaizeci de falani sau pe aproape, abia ajunsă la vârsta împerecherii.

 – Sunt de noaptea trecută, spuse Kay în cele din urmă.

Mirosul de putrefacție nu devenise foarte puternic. Dacă nu sosiseră înaintea păsărilor, însemna că victimele fuseseră ucise aproape de ivirea zorilor.

 – Cum au murit? întrebă Vala. Dacă așa obișnuiesc să ucidă Giganții Erbivori, n-avem nevoie de ei.

 – Păsările ar fi putut să le spargă oasele. Vedeți? Au lucrat însă ciocuri puternice, mari, în căutare de măduvă. Ăștia sunt Culegători, șefa. Vezi, așa se îmbracă, în pene. Îi urmează pe cei ce recoltează. De obicei, vânează orice animal care sapă. Când tai iarba le descoperi vizuinile.

Pene, așa-i. Penele erau negre și roșii, verzi-roșcate, nu numai negre.

 – Atunci, ce s-a întâmplat?

 – Recunosc mirosul ăsta, spuse Forn.

Dincolo de putrefacție: ce putea fi? Un miros familiar, nu neapărat neplăcut, dar suficient să o neliniștească pe Foranayeedli.

Valavirgillin îl angajase pe Kaywerbrimmis să conducă caravana pentru că era din partea locului și părea destul de competent. Restul grupului era format din oamenii lui. Până acum, nimeni nu se aventurase atât de departe spre tribord.

Vala știa mai multe despre aceste ținuturi decât oricare dintre ei. Asta dacă nu se înșela asupra locului în care se afla.

***

 – Ei bine, unde sunt?

 – Probabil ne privesc, spuse Kay.

Vala putea să vadă până departe de pe locul său de observație din cabina vehiculului. Miriștea era plată, și iarba galbenă fusese tăiată scurt. Giganții Erbivori depășeau doi metri înălțime. De vreme ce iarba le ajungea doar până la talie, se puteau ascunde în ea?

Comercianții își aranjaseră vehiculele în triunghi. Prânzul consta în fructe și în tuberculi, ce fuseseră depozitate sub treptele laterale. Uneori, mai fierbeau ierburi locale, cu tuberculi cu tot. În schimb, nu aveau carne proaspătă.

Nu se grăbeau. Majoritatea hominizilor devin mult mai ușor de abordat după masă. Dacă Giganții Erbivori ar fi gândit ca Oamenii-Mașină, i-ar fi lăsat pe străini să mănânce, abia apoi ar fi încercat un prim contact.

Totuși, nu apărea niciun ambasador. Caravana se puse din nou în mișcare.

În lipsa unor animale de tracțiune, cele trei vehicule rulau cu greu pe miriște. Platforme mari, pătrate, din lemn cu patru roți așezate în colțuri; motorul, centrat în partea din față, punea în mișcare încă două roți de direcție. Carcasa din fontă ce acoperea platforma se întindea și deasupra părții frontale a motorului, aidoma unei case din fier prevăzute cu un coș de fum gros. Arcuri mari fuseseră montate sub cabină și sub bancheta conducătorului. Un sălbatic s-ar fi putut mira văzând turnul de pe carcasa din fier a platformei. Ce-ar fi crezut însă dacă n-ar mai fi văzut un tun?

I s-ar fi părut inofensiv.

Tronul Lumii Inelare


Cartea Tronul Lumii Inelare poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

3,5 rating based on 9.910 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786069000243
Goodreads: 50170552

Author(s): Publisher: Editura PALADIN
Published: 10//2019

Surprizele nu vin ușor atunci când nu recunoști nimic.



O nouă aventură pe Lumea Inelară îl reunește pe Louis Wu cu Cel-Mai-Ascuns, pentru a scrie împreună istoria imensului artefact. Se pare că fiecare specie de pe Arcadă a avut dintotdeauna un Protector, dar acum e nevoie de cineva care să-i protejeze pe toți, deoarece vampirii se reproduc în număr alarmant, terorizează planeta și îi amenință existența. Așadar, cine se va așeza pe tronul Lumii Inelare?



Întrebarea principală este legată de Protectori.

Trebuie să știu unde se găsesc, câți sunt, căror specii le aparțin,

care le sunt intențiile, metodele și țelurile.



„Opera lui Niven reprezintă un univers uluitor și plau­zibil, iar cartea aceasta este piatra de temelie a seriei «Lu­mea Inelară». Tehnica lui e ireproșabilă, iar personajele și situațiile în care se găsesc sunt creionate cu deosebită măiestrie.“ San Diego Union-Tribune

„«Lumea Inelară» rămâne o creație amețitoare și spectaculoasă, una dintre cele mai mari născociri ale imaginației din istoria SF-ului.“ sfreviews.net

„Niven va rămâne veșnic în topul autorilor de science-fic­tion.“ publishersweekly.com

„Îmi face o deosebită plăcere să vă informez că Larry Niven încă are stil.“ fantasticreviews.com

„Una dintre cele mai frumoase și influente cărți de science-fiction scrise vreodată. «Lumea Inelară» în sine rămâne unul dintre cele mai ingenioase și uimitoare con­cepte din istoria SF-ului.“ tor.com
 


Fragmentul zilei – 12 mai 2020: Tronul Lumii Inelare – Larry Niven

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.