Viața este o curvă frumoasă pe care, de-a lungul timpului, poți ajunge să o înțelegi și să-i anticipezi momentele „romantice”, dar trebuie să fii extrem de bolnav ca să o accepți resemnat. Ura, invidia, dezastrul, neprevăzutul, greul, nedreptatea, pierderea sunt o siguranță în viața omului, pe când iubirea, aprecierea, rezistența, anticiparea, binele, corectitudinea sunt ceva atât de obscur și nesigur, încât am inventat miliarde de zei și de magii pentru a le obține.
Avem acum discursurile motivaționale care ne spun că fericirea este în noi, că putem manipula viața și timpul, că avem orice ne putem dori și, cu toate acestea, umanitatea insistă să ignore și să se chinuie în durere. Sau poate aceste discursuri motivaționale sunt, pur și simplu, o nouă formă de… zeu, una new age.
Personal sunt adepta filosofiei lui Jordan Peterson. Viața e cumplită, nedreaptă, iar oamenii sunt extrem de răi la bază, motiv pentru care este un miracol că am reușit să evoluăm într-o societate cu reguli și norme. Pentru a putea trai, fiecare om trebuie să își găsească, să preia sau să accepte de-a gata un sens. Jordan Peterson subliniază în discursurile lui catastrofele emoționale din viața omului și face apel la adoptarea unei discipline în urmărirea unui scop pentru a „putea îndura viața”. Ori, ne spune domnul Șarpe Dănuț: „Ca să ai pentru ce trăi trebuie să ai pentru ce muri!”. Iar domnul Dan Iliescu îmi tot repetă că nu voi găsi fericirea, până nu îmi voi găsi liniștea.
Dar noi trăim în România, iar această țară, în spatele bâlciului, este plină de tristețe. România este tărâmul Mioriței și insistă să nu se dezmintă, este piciorul de Rai unde Vitoria Lipan își duce traiul urmând un sistem superstițios, iar luptele se poartă acompaniate de muzică mai mult depresivă decât victorioasă.
Pe aceste frumoase plaiuri, oamenii și-au sacrificat tot pentru pământ, precum Ion care a sfârșit căutând mereu averea, în ciuda miracolului vieții. Aici, printre munți și văi, Întunecare a fost simbolul marginalizării valorilor ce au dus la binele multora, iar Aurul Negru graba pentru tunurile prezente în defavoarea viitorului.
Țara lui Caragiale mândră de inepțiile ei, cu oameni bășcălioși și mereu la zi cu ultimile trenduri ale altora, vociferând despre toate lucrurile care merg prost, dar evitând precum Moromete să-și plătească obligațiile. Țara în care românii uita zi de zi niște versuri deosebite: „De rupi din codru o rămurea/ Ce-i pasă codrului de ea?/ Ce-i pasă unei lumi întregi/ De moartea mea”. (Moartea lui Fulger de George Coșbuc).
EROII ȘI MODELELE VIEȚII MELE
Trăiesc în acea perioadă a epocii internetului, în care conținutul de informații aruncate de populație în mediul online este majoritar la extreme. Partea de jos e plină de proștii lui Caragiale care nu mai fac cizme, ci își arată apogeul cretinismului, iar partea de sus, de cei care încearcă să răspândească idei. E la liber pentru toți și la un click distanță.
În acest minunat mediu virtual am dat peste o sumedenie de povești de viață și de afaceri. Spre imensa mea dezamăgire, un singur individ, Tai Lopez, a menționat importanța pe care o au oamenii apropiați în evoluția unui individ. La toți ceilalți apărea mențiunea oamenilor care au influență negativă sau a modelelor de neatins, aflate sus pe scena vieții.
După ce i-am ascultat o mare parte din cursuri, mi-am amintit de Krishnamurti cu a lui carte, Eliberarea de cunoscut, și m-am gândit cât se poate de sincer la întrebarea „Cine sunt eu?”. Mai mult amuzată, am crezut că sunt un sac de celule având conștiință de sine, dar, de fapt, nici asta nu sunt, pentru că întregul meu corp este o asamblare temporară de atomi care se va modifica și se va integra în alte forme după moartea mea. Poate sunt doar conștiința de sine. În final, nu sunt nimic din ceea ce fac și gândesc.
Gândurile mele sunt un produs al informațiilor acumulate. Caracterul meu este un produs al mediului înconjurător. Faptele mele sunt un produs al gândurilor și caracterului. Dar EU nu sunt nici una din astea. E o întrebare cu care încă mă joc și datorită căreia, momentan, nu am dat buzna în raftul filosofilor, deoarece vreau să văd la ce rezultate ajung neinfluențată.
„Ce sunt eu în această lume ca reprezentare?”, se întreabă Schopenhauer. „Sunt subiectul care diferă de toate obiectele observate, inclusiv de acel obiect pe care îl numesc trupul meu. Eu par a fi un heruvim înaripat lipsit de trup, lumea aparținându-mi ca ceva străin”.
Cartea Despre a fi nimic pentru a putea fi totul poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
5,0 rating based on 5 ratings (all editions)
ISBN-10: 6064902965
ISBN-13: 9786064902962
Goodreads: 58466441
Author(s): Publisher:
Published: //
- Ni se dau peste tot secrete ale fericirii, legi de atractie, superstitii si talismane... si piata asta are un real succes pentru ca lumea vrea lucruri ieri, fara efort.
- Am descoperit ce nu stiu din carti. Beletristica si variile domenii prin care am trecut s-au asezat informatie dupa informatie in mine pana cand, ridicand ochii din pagini spre lume, am vazut-o mai mare, mai complexa si mai frumoasa decat am fost Invatata s-o vad.
- Va doresc intelepciune si va multumesc ca imi dati timp din viata voastra sa parcurgeti aceste randuri. - Cristina Dinu
Fragmentul zilei – 14 august 2020: Despre a fi nimic pentru a putea fi totul – Cristina Dinu