Fragmentul zilei – 15 iunie 2020: Băiatul de acvariu – Lisa Thompson

Creștetul domnului Charles era ars de soare.

Vedeam asta în timp ce el își inspecta trandafirii. Studia fiecare floare, mergând pe marginea aleii, iar pe cele mai mari le scutura ușor, să vadă dacă nu cad petale. Bucata mare și cheală din creștetul lui devenise un cerc roșu aprins, mărginit de păr alb, pufos. Trebuia să fi purtat o pălărie pe căldura asta, dar cred că‑i greu să‑ți dai seama că te arzi în creștet, când ești ocupat cu alte lucruri.

Eu am observat, totuși.

Observam de la fereastră o mulțime de lucruri.

Nu că aș fi făcut ceva greșit. Mă uitam pur și simplu la vecini ca să treacă timpul, atâta tot; nu‑i ca și cum mi‑aș fi băgat nasul. Şi nu cred că vecinilor le păsa. Jake Bishop de la numărul cinci mai striga uneori spre mine lucruri cum ar fi „Ciudatule“, „Monstrule“, „Nebunache“. Trecuse multă vreme de când îmi spunea doar Matthew – dar Jake era un idiot și chiar nu‑mi păsa ce striga.

Stăteam într‑o casă de pe o intrare liniștită, Intrarea Castanilor, într‑un oraș plin de oameni care spuneau ce minunat era că nu locuiesc în marea și puturoasa metropolă Londra – și care își petreceau apoi mare parte a dimineților încercând cu disperare să ajungă acolo.

Pe mica noastră intrare erau șapte case. Şase dintre ele arătau la fel, cu ferestre pătrate fără perdele, cu uși din PVC rezistent și pereți văruiți în alb. Dar a șaptea casă, cea dintre numărul trei și numărul cinci, era complet altfel. Construită din cărămidă roșie ca sângele, casa parohială arăta ca un musafir venit la o petrecere de Halloween unde restul invitaților se obosiseră să se costumeze. Avea ușa de la intrare neagră, cu două ferestre triunghiulare în partea de sus, acoperite pe dinăuntru cu niște bucăți vechi de carton. Fuseseră puse acolo ca să nu tragă curentul sau ca să‑i împiedice pe alții să se uite înăuntru, cine știe?

Tata mi‑a spus că acum douăzeci de ani, când se construiseră casele noastre, un investitor încercase să dărâme casa parohială, dar ea se ținuse tare pe temeliile vechi de o sută de ani și reușise cumva să rămână în picioare, ca o măsea bătrână și cariată. Văduva vicarului, Mătușa Nina, continua să locuiască acolo, deși o vedeam rar. La fereastra camerei din față avea o veioză pe care o lăsa aprinsă zi și noapte; un glob portocaliu de lumină în spatele draperiilor cenușii. Mama spunea că stă retrasă pentru că se teme să n‑o oblige cineva de la biserică să se mute, întrucât după moartea soțului, casa nu mai era a ei. Pe scara de la intrare avea trei ghivece cu flori pe care le uda în fiecare dimineață la ora zece.

O urmăream pe ea și pe ceilalți vecini din camera noastră liberă dinspre stradă. Îmi plăcea acolo. Pereții galben‑verzui încă străluceau de curățenie și dădeau senzația aceea de proaspăt zugrăvit, chiar dacă trecuseră cinci ani de când se întâmplase asta. Mama și tata numeau încăperea birou, pentru că ne țineam acolo calculatorul, dar toți știam că era de fapt o cameră de copil. Într‑un colț atârna un carusel pentru un pat de bebeluș, compus din șase elefanți moi, cu dungi, suspendați degeaba deasupra unui turn de cutii nedesfăcute și de pungi pentru cumpărături. Mama îl agățase acolo imediat ce se întorsese din maratonul ei de cumpărături, cu toate că tata îi spusese că aduce ghinion.

„Nu fi caraghios, Brian. Trebuie să ne asigurăm că funcționează, nu?“

Întorsese cheița din vârf și ne uitaserăm toți cum se învârt iar și iar elefanții, cântând Twinkle, Twinkle, Little Star. Când muzica se oprise, eu aplaudasem – aveam doar șapte ani pe‑atunci și la vârsta aceea faci lucruri prostești. Mama spusese că va despacheta altădată restul cumpărăturilor, dar n‑a mai făcut‑o. Pungile sunt în continuare exact acolo unde le‑a lăsat: scutece, sticle de biberon, un sterilizator, un monitor audio pentru bebeluși, hăinuțe minuscule. Tot ce i‑ar fi trebuit frățiorului meu dacă… dacă trăia.

Biroul are o fereastră spre stradă, iar eu îmi văd vecinii cum își încep ziua.

9:30. Domnul Charles curăță iarăși florile moarte de

trandafir. Folosește un foarfece nou cu mânere roșii.

Creștetul capului său pare ars rău de soare.

Domnul Charles ar putea avea orice vârstă între șaizeci și cinci și nouăzeci și cinci de ani – nu pare să îmbătrânească niciodată. M‑am gândit că și‑a găsit pur și simplu o vârstă care i‑a plăcut și s‑a oprit la ea.

9:36. De la numărul unu ies Gordon și Penny Sullivan.

Gordon urcă în mașină, în timp ce Penny îi face cu mâna

domnului Charles de peste drum.

Domnul Charles i‑a făcut și el cu mâna și a învârtit foarfecele de grădină pe deget ca un cowboy, apoi a tăiat aerul cu el de trei ori și lamele argintii au sclipit în lumina soarelui. Penny a râs. A mijit ochii și și‑a pus palma streașină ca să‑i umbrească, dar pe urmă s‑a posomorât. Observase ceva: pe mine. Domnul Charles i‑a urmărit privirea și au început amândoi să se holbeze la mine cum îi urmăream de la fereastra mea. M‑am ferit repede și am dispărut din raza lor vizuală, cu inima bătându‑mi tare. Am așteptat până când am auzit mașina familiei Gordon ieșind cu spatele de pe alee și pe urmă m‑am uitat din nou pe stradă.

9:42. Penny și Gordon pleacă la supermarket pentru

cumpărăturile săptămânale.

9:44. De la numărul trei apare Melody Bird trăgându‑l

după ea pe Frankie, câinele lor tekel.

Era sfârșit de săptămână, iar asta înseamnă că îi venea rândul lui Melody să plimbe câinele familiei. În timpul săptămânii îl scoate afară Claudia, mama ei, dar n‑am știut niciodată de ce‑și mai bat capul – câinelui n‑a părut să‑i placă vreodată plimbarea și cât ține strada noastră, încerca mereu să se întoarcă. Melody își pigulea în timpul ăsta mâneca de lână a flanelei negre cu nasturi și se oprea din trei în trei pași ca s‑o ajungă câinele. Nu se despărțea niciodată de flaneaua aceea neagră, chiar dacă afară erau vreo treizeci de grade. S‑au oprit la un stâlp de iluminat, Frankie l‑a adulmecat, apoi s‑a înfipt în labe și a încercat să se ducă înapoi acasă, dar Melody l‑a tras tot înainte și au dispărut pe aleea care duce la cimitirul din spatele casei parohiale.

Baiatul Din Acvariu


Cartea Băiatul de acvariu poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,3 rating based on 3 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786067886283
Goodreads: 53917376

Author(s):Publisher: Editura: Arthur
Published: //2020

Au trecut multe săptămâni de când Matthew Corbin nu a mai ieșit din casă. Copiii din vecini îl poreclesc în fel și chip. Pentru mulți, chiar și pentru familie, este un ciudat: e obsedat să nu se murdărească și repetă cu îndârjire anumite acțiuni. Își petrece timpul observând oamenii din cartier și notându-le mișcările într-un carnețel. Când Teddy, un copilaș din vecini, dispare, Matthew ajunge să joace un rol-cheie în investigarea dispariției lui.

Închis în casă, învață multe lucruri despre prietenie, comunitate și despre el însuși. Reușește și să își refacă relația cu tatăl său, care nu-i înțelege suferința. Încet, cu ajutor, Matthew descoperă cum să își depășească boala și cum să iubească și să se lase iubit de ceilalți, în ciuda diferențelor dintre ei.

„Această poveste bine gândită, emoționantă, ar putea să îi ajute pe cei care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă să se simtă mai puțin singuri – și să-i ajute pe alții să înțeleagă impulsurile din spatele dureroaselor acțiuni repetitive.” – The Guardian
 


Fragmentul zilei – 15 iunie 2020: Băiatul de acvariu – Lisa Thompson

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.