După toate aparențele, din când în când, adulții își fac timp să șadă și să contempleze dezastrul care e viața lor. Atunci se lamentează fără a înțelege și, ca niște muște care se izbesc întotdeauna de același geam, se frământă, suferă, se consumă, se deprimă și se întreabă despre angrenajul care i-a dus acolo unde nu voiau s-ajungă. Ba, cei mai inteligenți fac din treaba asta chiar o religie: ah, deșertăciunea demnă de dispreț a existenței burgheze! Sunt unii cinici de genul ăsta care cinează la masa părinților: „Ce s-a întâmplat cu visurile noastre de tinerețe?” întreabă ei cu un aer dezamăgit și satisfăcut. „S-au evaporat și viața-i o cățea.” Detest această falsă luciditate a maturității. Adevărul e că sunt ca toți ceilalți, niște puști care nu pricep ce li s-a întâmplat și care se joacă de-a tipii duri când de fapt le vine să plângă.
E totuși ușor de înțeles. Ceea ce nu-i în regulă este că toți copiii cred în vorbele adulților și, deveniți adulți, se răzbună înșelându-și proprii copii. „Viața are un sens pe care-l cunosc doar oamenii mari” este minciuna universală în care toată lumea e obligată să creadă. Când, la vârsta adultă, înțelegi că nu-i adevărat, e prea târziu. Misterul rămâne intact, dar toată energia disponibilă a fost de mult irosită în activități stupide. Nu mia rămâne decât să te anesteziezi cum poți, încercând să-ți maschezi faptul că nu găsești niciun sens vieții tale și-ți amăgești proprii copii pentru a nu încerca să te convingi mai bine pe tine însuți.
Dintre persoanele pe care le frecventează familia mea, toate au urmat aceeași cale: o tinerețe petrecută în încercarea de a-și rentabiliza inteligența, de a stoarce ca pe-o lămâie filonul studiilor și de a-și asigura o poziție de elită, pentru ca apoi să se întrebe cu uimire o viață întreagă de ce asemenea speranțe au dus la o existență atât de vană. Oamenii cred că aspiră la aștri si sfârșesc ca niște peștișori aurii într-un bol. Mă întreb dacă n-ar fi mai simplu să li se explice de la început oamenilor că viața-i absurdă. Asta ar răpi câteva momente bune copilăriei, dar i-ar aduce un câștig considerabil de timp adultului – fără a mai pune la socoteală că l-ar cruța de cel puțin un traumatism, cel al bolului.
În ceea ce mă privește, am doisprezece ani și locuiesc la nr. 7 pe rue de Grenelle, într-un apartament de bogătași. Părinții mei sunt bogați, familia mea e bogată, iar sora mea și cu mine suntem prin urmare virtual bogate. Tatăl meu e deputat după ce a fost ministru și va sfârși fără îndoială la vârf, ocupat să golească pivnița reședinței de la Hotel de Lassay. Mama mea… Ei bine, mama mea nu-i tocmai o capacitate, dar e instruită. Are un doctorat în litere. Scrie invitațiile la cină fără greșeli și își petrece timpul pisându-ne cu referințe literare („Colombe, n-o mai face pe Guermantes”. „Drăguța mea, ești o adevărată Sanseverina”).
Cu toate astea, cu tot norocul și cu toată bogăția, de mult timp știu ca destinația finală e bolul cu peștișori. Cum de știu? Întâmplarea face să fiu foarte inteligentă. chiar excepțional de inteligentă. Daca te uiți la copiii de vârsta mea, e deja un abis între noi. Cum nu prea am chef să fiu remarcată și cum, într-o familie unde inteligența este o valoare supremă, un copil supradotat nu ar avea niciodată liniște, încerc, la colegiu, să-mi reduc performanțele, dar chiar și așa sunt mereu prima. S-ar putea crede că a simula o inteligență normală când, ca mine, ești la nivelul unei clase pregătitoare pentru Școala Normală Superioară e floare la ureche. Ei bine, nu e deloc așa! Trebuie să-ți dai multă osteneală ca să pari mai prost decât ești. Dar, într-un fel, asta mă împiedică să mor de plictiseală: tot timpul pe care nu am voie să-l petrec pentru a învăța și-a înțelege îl folosesc pentru a imita stilul, răspunsurile, felurile de-a proceda, preocupările si micile greșeli ale elevilor buni obișnuiți. Citesc tot ce scrie Constance Baret, a doua din clasă, la mate, francez și istorie și așa învăț ce trebuie să fac: din franceză – un șir coerent de cuvinte corect ortografiate, din mate – reproducerea mecanică a unor operații lipsite de sens, iar din istorie – o succesiune de fapte legate între ele de conectori logici. Însă chiar și în comparație cu adulții, sunt mult mai deșteaptă decât cei mai mulți dintre ei. Asta e. Nu sunt deosebit de mândră de asta fiindcă n-am niciun merit în această privință. Dar ce-i sigur este că în bol n-am s-ajung. E o decizie la care am reflectat bine. Chiar și pentru o persoană atât de inteligentă ca mine, atât de înzestrată pentru studii, atât de diferită de ceilalți si superioară majorității, viața e deja trasată și atât de tristă încât te podidește plânsul: nimeni nu pare a se fi gândit la faptul că dacă existența e absurdă, a reuși în viață în chip strălucit nu are mai multă valoare decât a da chix. E doar mai confortabil. Ba mai mult: cred că luciditatea face succesul amar, în vreme ce mediocritatea mereu trage nădejde la ceva.
Cartea Eleganța ariciului poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,8 rating based on 184.612 ratings (all editions)
ISBN-10: 6064307056
ISBN-13: 9786064307057
Goodreads: 54835619
Author(s):Publisher: Editura Nemira
Published: 2/27/2020
„O carte splendida, o fabula filozofica incantatoare, care a cucerit milioane de cititori si nu da niciun semn ca s-ar opri.“
Elle
„Eleganta ariciului sau Prozac? O intrebare insolita? Nici gand! Un cabinet de psihoterapie parizian prescrie de cateva luni pacientilor sai Eleganta ariciului. […] «Aceasta carte este un adevarat laborator alchimic, unde fiecare isi poate gasi rezolvarea propriilor probleme», spun ei.“
Jérôme Dupuis, L’Express
„Nimeni nu si-ar fi imaginat ca acest roman tandru, amuzant si filozofic se va bucura de un asemenea succes. Pentru unii, este o combinatie intre Lumea Sofiei de Jostein Gaarder si saga familiei Malaussène de Daniel Pennac. Pentru altii, o versiune romanesca a filmului Fabulosul destin al lui Amélie Poulain. Oricum ar fi, cititorii nu-i pot rezista!“
Le Monde
„Testul corcodusei frapeaza prin dezarmanta sa evidenta. El isi capata forta dintr-o constatare universala: muscand din fruct, omul intelege in sfarsit. Ce anume intelege? Totul. Întelege lenta maturatie a unei specii umane sortite supravietuirii, apoi, ajungand intr-o frumoasa seara sa descopere placerea, intelege zadarnicia tuturor apetiturilor artificiale care abat de la aspiratia primordiala la virtutile lucrurilor simple si sublime, inutilitatea discursurilor, inceata si cumplita degradare a lumilor de care nu va scapa nimeni si, in pofida a toate acestea, minunata voluptate a simturilor cand ele conspira pentru a-i invata pe oameni placerea si terifianta frumusete proprii Artei.“
PRIX GEORGES BRASSENS • PRIX DES LIBRAIRES • PRIX DES BIBLIOTHÈQUES POUR TOUS • PRIX ROTARY • PRIX VIVRE LIVRE
Muriel Barbery – romanciera franceza nascuta la Casablanca, Maroc, la 28 mai 1969. A studiat la École Normale Supérieure de Fontenay-Saint-Cloud si a obtinut diploma de studii aprofundate in filozofie.
A debutat in 2000 cu romanul O delicatesa, tradus in douasprezece limbi. Eleganta ariciului, al doilea roman al sau, a constituit surpriza editoriala a anului 2006: s-a vandut in peste un milion de exemplare si a fost tradus rapid in lumea intreaga. Succesul la public a fost dublat si de o primire entuziasta din partea criticii. Romanul a fost adaptat pentru marele ecran de Mona Achache, cu Josiane Balasko si Garance Le Guillermic in rolurile principale.
Fragmentul zilei – 15 mai 2020: Eleganța ariciului – Muriel Barbery