După ce de zeci de ani una dintre marile întrebări ale ființei românești a fost: „Da’ ce căuta neamțul în Bulgaria?“, a venit vremea ca tot românul să se întrebe: „Da’ ce căuta bulgarul la Otopeni?“ Totuși, nici Caragiale, nici Ionesco, nici Hašek, nici Şalom Alehem, nici unul din uriașii humoriști ai lumii, nu-și găsește azi, în România, o confirmare mai strălucită ca acest Pierre Daq, un confrate de-al lor, nu de gabaritul lor, dar posesor, și el, al unor formule formidabile. Cei care cunosc câteva din ideile lui fulgerătoare nu pot primi explicațiile oficiale la aerianul flagrant delict decât dându-le ca motto această indicație, bătută în aur, a lui Pierre Daq: „Când evenimentele te depășesc, fă totul ca să lași impresia că tu le-ai organizat“. (R.C.)
Ce am aflat din emisiunea Pro Fashion de sâmbătă 25 apr.: că o prostituată din Los Angeles a lucrat mai întâi în poliție, de unde a demisionat din cauza corupției. Ea se numește Norma Jean (ca în Norma Jean Baker, alias Marilyn Monroe) Almodovar (ca în Pedro Almodóvar)! Arta imită viața, iar uneori, mai ales invers… (a.l.ș.)
Am observat că revine tot mai insistent în vorbirea adolescen ților cuvântul sclav. Sensul lui: ins de nimic, ins care nu contează, nu există ca persoană și e incapabil să-și cucerească un drept într-o gașcă. Antonimul: bazat. Hegelieni, puștanii. (D.V.)
Multă expresivitate slobodă circulă printre noi. După ’90: cel dintâi atentat terorist cu o bombă a fost pus la cale, la Suceava, de Veta Borș, „inamicul public numărul 1“ a fost arestat la Arad, într-un apartament proprietate a familiei Cârnat, iar la Parchetul General s-a prezentat un martor voluntar care a pretins că se numește Limbălată Ion, când, de fapt, pe el îl chema Timpuriu Constantin. Pare că adie un aer de „cânticel“ naiv, din teatrul lui Alecsandri: Clevetici-Ultrademagogul, Sandu Napoilă ș.a. (T.C.)
Un apartament „hi-tech“ în plin centrul Parisului. Ferestrele dau într-o curte interioară, cu birouri de arhitecți de jur împrejur. Un tânăr pianist termină o piesă de virtuozitate – un Skriabin. De vizavi izbucnesc aplauze frenetice, dar pianistul continuă să exerseze fără a se obosi să se arate la geam. De atunci, vecinii nu-l mai salută… „Unii fac muzica, alții o ascultă“, spunea John Cage. „Sunt două lucruri complet separate.“ (a.l.ș.)
Dacă maidanezii din Capitală s-a hotărât să fie cruțați (și doar sterilizați – operațiunea demarând cu succes la Otopeni, cf. Evenimentul zilei), urșii de la Circul de Stat nu au avut norocul unui astfel de tratament milostiv. Doi dintre ei au fost, pur și simplu, „casați“. Vina lor: de a fi depășit vârsta de 10 ani, peste care urșii nu mai intră în arenă. Şi de a fi necesitat cheltuieli pentru hrană… (I.P.)
Mi-a gătit mama „piure de cartofi INSTANT“. Pe cutie scrie: „Obținut din cartofi, fără adaos de arome artificiale“, dar și „Conține: cartofi, emulgator E471, stabilizatori E339, conservanți E224, antioxidanți E320; E321; E330.“ Vai, mamă, ce bun este emulgatorul E471! (C.M.)
Ar trebui un cântec încăpător precum o epopee tandră și, practic, nesfârșită… spre a ne putea exprima cum se cuvine admirația noastră pentru cei care conduc cenacluri sau țin „poșta redacției“ în publicațiile literare. Monumente de calm sunt aceștia și-adevărate fragmente de Paradis risipite printre noi: cum altfel ar putea citi tonele de maculatură primite fără să se sălbăticească? Nu oricine e-n stare de-atâta tărie critică: de pildă, recent, un tânăr și-a ucis cu 19 lovituri de cuțit bunica „pentru că scria versuri proaste“ (Național, 29 mai), gen: „Văzusem cum judecă ei / Din Ţară o mocirlă / Pe unde te duci pe unde teroare / Făcându-le urină“. E puțin probabil ca tânărul care a reacționat atât de crunt față de versurile în chestiune să fi fost deranjat: „fondul de idei“ – ușor de regăsit, altminteri, și-n editoriale sau în discursurile parlamentare inflamate. Forma, e drept, lăsa de dorit; dar până-ntr-atâta? (T.C.)
Românul se plânge de foame la scară națională, dar, la scară personală, se descurcă. La stăvilarul dintre lacul Floreasca și Tei aflăm din Evenimentul zilei că se practică pescuitul cu perdeaua. Așa se pot prinde puieți de caras care, deși nu reprezintă un mare trofeu pescăresc, tot sunt mai buni decât nimic. (I.P.)
Anecdotă despre felul în care funcționează numele personalităților la bursa faimei: superstar pe scena culturii franceze, Lacan merge, în 1975, la New York, unde pretinde, ca pe ceva de la sine înțeles, privilegiul unei vizite private la Metropolitan: „Spuneți-le că sunt Lacan!“ Gazdele sale se văd puse într-o mare încurcătură. Soluția: directorul de la Metropolitan e prevenit că Jean-Paul Sartre ține să facă, din capriciu, o vizită incognito, în cursul căreia ar fi recomandabil să nu i se rostească numele! Flatat, directorul nu o va pomeni, în conversație, decât pe Simone de Beauvoir… Engleza nesigură a vizitatorului și prezența de spirit a traducătoarei asigură, totuși, succesul quiproquo-ului. (Lacanular aflat din cartea Elisabethei Roudinesco Jacques Lacan – schița unei vieți, istoria unui sistem de gândire, recent apărută la Editura Trei) (D.V.)
Conform Naționalului – ziar care, iată, nu conține doar catastrofe – 30 000 de oameni au dansat, la Cluj, „o samba mai ceva ca la Rio“, la Tg. Mureș vreo 5 000 de români și maghiari au sărbătorit victoria asupra Columbiei, la Miercurea Ciuc câteva sute de maghiari au ieșit în stradă agitând steaguri românești, iar la Timișoara acel 1–0 a declanșat „o nouă revoluție a bucuriei“, până și „polițiștii îmbrățișându-se de-a valma cu toată lumea“. În aceeași noapte fatidică de 15 iunie 1998, 20 000 de bucureșteni au ocupat Piața Universității pentru a clama „plăcerea de a fi contemporan cu Gică și Ilie“ – citat dintre alte „sute de catarge“. Duminică, 14 iunie, câteva zeci de persoane, nu mai multe, s-au adunat în aceeași piață pentru a comemora evenimentele tragice din urmă cu opt ani. E bine? E rău? Se poate scanda, „la zi“: „România, nu uita / Asta e politica!“ sau se poate murmura în etern, ca de la un anume 15 iunie 1889 încoace: „Tu te-ntreabă și socoate!“ (R.C.)
„Eu nu sunt deloc o persoană care ar putea cuceri inima unui bărbat prin fizic.“ – Floriana Jucan, interviu în Vedete, iunie a.c. (a.l.ș.)
Dintr-o cronică la un meci senzațional (Germania – Iugoslavia, 2–2, după ce sârbii au condus cu 2–0): „Poate că nemții n-au
mai trăit un asemenea sentiment de amărăciune de la sosirea rușilor la sfârșitul celui de al doilea război mondial… Meciul de ieri ne-a arătat o încleștare de forțe care nu poate fi văzută decât în război.“ E clar că autorul nu știe nici ce e un război și nici ce înseamnă cuvântul „poate“. (R.C.)
La Paris circulă pe străzi camioane-benă pentru gunoi. Pe laturi e zugrăvită o reclamă: o pubelă cu capacul ridicat, ca o gură de balaur gata să înghită orice. „Aici se aruncă ziarul de ieri, care va deveni ziarul de mâine.“ (M.B.)
Fraze care, privite de aproape, provoacă o irepresibilă fugă a gândurilor: „Poverismul are asupra psihicului efectul unei supe de ceapă după o masă boierească.“ – „Paradisul pierdut presupune un spațiu distinct față de paradisul propriu-zis.“ – „În altă ordine de idei, elementul care încurcă cel mai tare momentul cultural actual, tradiția, poate fi apăsătoare, dar te scapă de sinucidere.“ (lector Cătălin Bălescu, secretar științific al Catedrei de pictură, Universitatea de Artă București, în România liberă, sâmbătă, 27 iunie) (a.l.ș.)
„Ringo Starr: John era foarte haios, o plăcere să lucrezi cu el… Dar nu era în stare să țină ritmul. Larry King: John Lennon?! Ringo Starr: John Lennon. N-ar fi putut să țină ritmul nici dacă i-ai fi pus pistolul la tâmplă!“ (Ringo Starr, la The Larry King Show, pe CNN; auzit de a.l.ș.)
După înfrângerea Germaniei la Mondiale, care a împărțit lumea între satisfacția rea și mila prea umană, cancelarul Helmut Kohl a intrat în cabina jucătorilor săi și i-a felicitat pentru „cel mai bun meci al lor“. Cine l-a auzit pe ministrul nostru de Finanțe analizând același meci a ajuns la o concluzie tonică: există un domeniu – fotbalul! – în care un ministru de Finanțe român se pricepe mai bine decât un prim-ministru german. (R.C.)
Bocet de îngropăciune: – Fane, Fane… măcar trimite-ne în vis numerele câștigătoare la Loto! (R.C.)
Într-un magazin de pâine am asistat la următoarea discuție. O cucoană în vârstă a întrebat-o pe vânzătoare dacă au lipie. Aceasta i-a răspuns că s-a terminat. „Of, Doamne!“, a exclamat clienta cu multă amărăciune. Vânzătoarea a replicat: „Doamnă, nu v-ați învățat încă? La noi lucrurile se termină“. (A.M.)
Cartea Cu Ochii-n 3,14: O antologie Dilema veche poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,8 rating based on 29 ratings (all editions)
ISBN-10: 9735052334
ISBN-13: 9789735052331
Goodreads: 30333571
Author(s):Publisher: Humanitas
Published: 6//2016
O antologie Dilema veche alcatuită de Ana Maria Sandu, cu ilustrații de Dan Stanciu
O lume privită cu ochii-n 3,14 de Magdalena Boiangiu, Tita Chiper, Marius Chivu, Adrian Cioroianu, Radu Cosaşu, Adrian Damian, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Matei Martin, Patricia Mihail, Ruxandra Mihăilă, Cristian Munteanu, Cezar Paul-Bădescu, Matei Pleşu, Adina Popescu, Iaromira Popovici, Ana Maria Sandu, Simona Sora, Dan Stanciu, Mădălina Şchiopu, Alex. Leo Şerban, Cristina Ştefan, Ruxandra Tudor, Mircea Vasilescu, LuizaVasiliu, Delia Verdeş-Radu.
„Cu ochii-n 3,14 e un fluviu de fapte mărunte, care, prin grija unor observatori destinşi (şi distinşi), se deschide într-o deltă de surâsuri, nostalgii şi stupori. Cu toţii schiţează harta unui ţinut populat de inadecvări şi curiozităţi, de malapropisme şi delicii, de pozne şi contratimpi. Ochii lor în 3,14 ne ajută să vedem mai bine, mai colorat, mai vesel. Iar pentru asta nici măcar nu trebuie să fim cu ochii în patru.“ (Radu PARASCHIVESCU)
Fragmentul zilei – 16 mai 2020: Cu Ochii-n 3,14: O antologie Dilema veche – Ana Maria Sandu