Fragmentul zilei – 17 decembrie 2020: Privind înăuntru – Petronela Rotar

În loc de cuvînt înainte

Am fost un om zdrobit, întors spre moarte, nu înspre viață. La 30 de ani, mă imaginam trăind încă doar cîțiva ani, la fel de zbuciumat cum am trăit mereu. Apoi, murind devreme. Cu un ochi priveam spre moarte, iar cu celălalt spre copiii mei, opintindu-mă să mai trăiesc o vreme, cît să văd fetele suficient de mari ca să se descurce singure. Este un miracol că nu am murit, trăind atît de sinucigaș, fără măcar să-mi dau seama. Am trecut razant pe lîngă moarte, nu doar fiindcă am fost îngropată sub o avalanșă, ci fiindcă am trăit fiecare zi ca să mor. Am făcut întoarcerea spre viață în ziua în care am decis să mă vindec. Nu știam atunci, însă, că asta fac, un U-Turn definitiv spre lumină. Am aflat abia acum, după un drum lung și dureros, cînd am ajuns.

Am adunat în cartea aceasta drumul meu spre sine și lecțiile mele. Poate vor mai fi de folos cuiva, drumeț rătăcit pe calea vindecării. E darul pe care îl întorc vieții, pentru că m-a îngăduit și a așteptat să mă întorc cu fața spre ea.

Damaged goods

 

Stăm la masa mea preferată din bistro. Locul e gol și o lumină caldă, filtrată, se așază ușurel peste toate lucrurile – mese, scaune, picturile de pe perete, florile din vaza din fața noastră, podeaua învechită, pianul – aurind totul împrejur. Vizavi, pe o canapea, doi tineri se sărută cu patimă. Chelnerița îmi aduce supa. Și atunci, o văd. La masa de lîngă stîlp. Întîlnirea mă tulbură profund.

Are aproape 25 de ani și a venit aici prima oară. E slabă și tristă. Se foiește pe scaun, căci simte că locul ei nu e aici, printre oameni sofisticați care mănîncă feluri complicate de mîncare, cu nume franțuzești. Nu a pus gura în viața ei pe vreun fel de brînză cu mucegai și se teme să guste, ca să nu se facă de rîs. Ea, cînd merge la restaurant, rar, comandă aceleași mîncăruri pe care le știe dintotdeauna: șnițel, ficăței, grătar. În sufletul ei, e doar o fată simplă, săracă, de la țară, stînjenită de tot ce îi e necunoscut. Îi e rușine să se uite împrejur. Bărbatul care a invitat-o la masă e sigur pe el, vorbește mult și bea vin sec, comandă platouri cu brînzeturi și fructe. Ea ridică ochii din farfurie și privește la mesele de sus, din dreapta. La una dintre ele, o femeie îi atrage atenția. Obișnuiește să se uite la femei mai în vîrstă decît ea, mai ales la cele care i se par frumoase, sigure, și să își imagineze că, într-o zi, ar putea ajunge și ea așa. Iar femeia asta e magnetică: îi place totul la ea, o studiază, nu își poate muta privirea.

O contemplu cu sfîșiere. Mă doare să o văd acolo, speriată, nesigură. Profit că bărbatul se ridică și pleacă la toaletă și mă duc și mă așez lîngă ea. Îi vorbesc cu blîndețe.

Uită-te bine la mine. Am văzut cum mă priveai, am văzut că nu m-ai recunoscut. Crezi că sunt cineva special, sigur pe sine, de succes, fericit. Sunt doar tu, peste aproape 15 ani. Uită-te bine la mine! E drum lung pînă la masa de unde am coborît eu. Drum greu. Ai vrea să fii în locul meu, acum. Dar într-o zi vei ajunge acolo și vei descoperi că asta nu e nicio scofală. Femeia pe care o admirai adineauri e aproape la fel ca tine; nu s-a schimbat prea mult. Doar disimulează mai bine. Da, se simte în largul ei aici – de fapt, a devenit locul ei preferat –, comandă natural felurile astea de mîncare complicate, cu nume franțuzești, care te panichează acum. Da, a publicat cîteva cărți, lucru de neînchipuit pentru tine în clipa de față. Are doi copii mari, frumoși și talentați, care o urăsc și disprețuiesc, uneori, la fel cum se urăște și disprețuiește și ea. E la fel de speriată ca tine. Și nimic din ce ești pe cale să faci în următorii aproape 15 ani nu va reuși să schimbe asta. Privește-mă. Sunt suma și reprezentarea tuturor alegerilor pe care le vei face de acum încolo, clipă de clipă, cele mai multe inconștiente, în tipare greșite pe care le vei perpetua la nesfîrșit. Te simți singură, iar asta nu se va schimba prea mult pînă vei ajunge aici. Uită-te la mine: singurătatea e o alegere inconștientă. Ai decis asta cu multă vreme în urmă, că ești de capul tău, că ești orfană, că nu te poți baza pe nimeni, iar în funcție de asta vei face alegeri toată viața. Bărbatul care stă la masă cu tine e una dintre ele. Nu va divorța pentru tine. Nu te iubește. Nici nu are cum, de vreme ce nici tu nu te iubești și nu vei ști să faci asta prea bine nici la vîrsta la care sunt eu acum: 38. Vei auzi necontenit în anii ăștia că trebuie să te iubești, să te accepți, să fii blîndă cu tine, vei înțelege doar la nivel de limbaj lucrul ăsta, dar nu vei integra decît foarte tîrziu – poate prea? – cum să faci asta. Cum să te privești și pe tine ca pe propriul copil, cu compasiune, înțelegere și iubire. Și, neînțelegînd, vei trece prin viață încăpățînată ca o vită, alegînd încontinuu să fugi de realitatea dureroasă nu cu droguri, alcool, îndopîndu-te cu mîncare, jucînd la ruletă sau făcînd sex compulsiv, ci visînd și scriind. Proiectînd mereu. Alegînd așa zise iubiri imposibile, care să te țină în locul ăsta comun ție care este suferința, fără de care nu știi să trăiești. Să te țină în locul ăsta, pe cît de incomod, pe atît de confortabil datorită familiarității care este singurătatea. Vei construi, cu fiecare pas, zidul ăsta impenetrabil și transparent, ca o gelatină translucidă și tremurată, între tine și toți ceilalți, după care te vei ascunde părînd, totuși, atît de la vedere. Nimeni nu va ajunge la tine, în afara unui singur om, iar ca să îl lași și pe acela o vei face cu atît de mare greutate și efort, încît te va năuci de durere și teamă. Vor fi zile cînd vei simți că te dezintegrezi de spaimă și suferință, dar vei supraviețui. Ciuntită, stricată, damaged goods, însă cumva vie. Fiindcă există durerea de deasupra durerii, iar tu vei stărui mereu să rămîi în durerea de sus, o vei perpetua la nesfîrșit ca să nu cumva să ajungi la cea adevărată, mare, de nesuportat, care se va afla mereu dedesubt: că ești de neiubit. Trebuie că ești, din moment ce nici părinții tăi nu au făcut-o. Uită-te la mine: ai decis demult că nu meriți să fii iubită și vei trăi așa aproape toată viața ta și nimic din ce ți-aș spune acum nu va schimba asta. Sunt un regizor fără puteri: te privesc și nu pot interveni în filmul ăsta. E filmul tău. Sunt lecțiile tale care vor deveni ale mele.

M-aș așeza în genunchi să te implor să faci altfel, dar nu am cum. Lasă-mă să te iau în brațe. Aș vrea să îți spun că o să fie bine curînd, dar nu te pot minți. Nu o să fie. Nu o să fii. O să fii o fetiță speriată, neiubită și neiubindu-se, înfricoșată și disperată aproape toată viața, într-un corp incomod de adult, luîndu-se prea în serios, asumîndu-și prea multe responsabilități, încercînd din răsputeri să controleze incontrolabilul, încercînd în gol să se scutească de suferințe pe care și le provoacă încercînd să le îndepărteze, incapabilă să treacă de suprafața vieții. Și nu va fi nimeni responsabil pentru toate astea decît tu însăți.

Vei ajunge cîndva la masa aia, așa cum îți dorești acum, dar nu va fi mare scofală.

Lasă-mă să te iau în brațe și să te iert. Lasă-mă să încep să te iubesc.

 

Privind înăuntru

 


Cartea Privind înăuntru poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,4 rating based on 1.119 ratings (all editions)

ISBN-10: 6067632047
ISBN-13: 9786067632040
Goodreads: 42643604

Author(s):Publisher:
Published: //2018

Am fost un om zdrobit, întors spre moarte, nu înspre viață. La 30 de ani, mă imaginam trăind încă doar cîțiva ani, la fel de zbuciumat cum am trăit mereu. Apoi, murind devreme. Cu un ochi priveam spre moarte, iar cu celălalt spre copiii mei, opintindu-mă să mai trăiesc o vreme, cît să văd fetele suficient de mari ca să se descurce singure. Este un miracol că nu am murit, trăind atît de sinucigaș, fără măcar să-mi dau seama. Am trecut razant pe lîngă moarte, nu doar fiindcă am fost îngropată sub o avalanșă, ci fiindcă am trăit fiecare zi ca să mor. Am făcut întoarcerea spre viață în ziua în care am decis să mă vindec. Nu știam atunci, însă, că asta fac, un U turn definitiv spre lumină. Am aflat abia acum, după un drum lung și dureros, cînd am ajuns. Am adunat în cartea aceasta drumul meu spre sine și lecțiile mele. Poate vor mai fi de folos cuiva, drumeț rătăcit pe calea vindecării. E darul pe care îl întorc vieții, că m-a îngăduit și așteptat să mă întorc cu fața spre ea.
 


Fragmentul zilei – 17 decembrie 2020: Privind înăuntru – Petronela Rotar

Alte titluri Herg Benet.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii