"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 17 februarie 2020: Pe o singură voce – Susanna Tamaro

Dragă jurnalule, iarăși luni. Astăzi e prima zi cu adevărat de toamnă. Este vânt, și frunzele, în sfârșit galbene, se rotesc în aer. După calendar, ar fi trebuit să înceapă de mult, dar cu aceste găuri în atmosferă, acum nu mai poți fi sigur de nimic, nici măcar de regularitatea anotimpurilor. Oare cum va fi viitorul, mă întreb din când în când. Firește, mă gândesc la micuța Dorrie, nu la mine și la Jeff. Apropo, astăzi se împlinesc exact șase ani de când stă împreună cu noi. Nu eu mi-am amintit, ci asistenta mea de la editură. La bar a vrut să beau cu orice preț o cupă de șampanie. Doar când a înălțat-o, zicând “În cinstea puiuțului vostru!”, am înțeles. Deja aniversarea! Un soi de a doua zi de naștere! Ziua în care a venit pe lume și ziua în care am adoptat-o. Țin minte perfect emoția mea și a lui Jeff. Nu se știa când se născuse și unde. Un paznic de noapte o găsise într-un tomberon de gunoi. Era albă, poate de origine hispanică. Neagră sau galbenă ar fi fost la fel de bine. Din momentul în care ni s-a confirmat că nu putem avea copii, nu ne-am dorit decât asta. Abia ieșiți din instituție, Jeff, strângând-o în brațe, a exclamat: “În gunoi! Pare una din poveștile pe care le publici tu!”

Da, e o poveste! Chiar despre asta am vorbit în ședința redacțională de astăzi. Trebuie să deschidem o colecție nouă pentru copiii între șase și zece ani. Laurie, asociata mea, susține că este momentul să apărem cu istorisiri de groază. Fiindcă ei, copiii, vor monștri, vrăjitoare, uriași plini de bale, tați vitregi înspăimântători și carnivori. Firește, eu sunt împotrivă. Cred că trebuie să le oferim copiilor ce-i mai bun, să-i faci să viseze: sunt atât de delicați, de fragili, plini de fantezie…

Seara, am ieșit cu Jeff la cină. M-am dus în localul acela micuț la care mergeam când eram proaspăt căsătoriți. Nu am pomenit de aniversarea lui Dorrie, dar sunt aproape sigură că m-a invitat în oraș tocmai de-asta, ca s-o sărbătorim. Jeff este atât de discret, absolut hipersensibil! De atâte ori, mergând la culcare, mă întreb cum ar fi fost viața mea fără el. Nu cunosc răspunsul. Și dacă sunt fericită așa cum sunt, ce importanță are să-l știu?

P.S. La întoarcerea acasă, m-am împiedicat pe trepte. Nu știu cum s-a petrecut, dar trebuie să fi fost comic să mă vezi rostogolindu-mă în jos ca un sac de cartofi. Jeff era puțin îngrijorat, dar eu, ridicându-mă, i-am spus “N-am nimic grav!” Atunci ne-am pus amândoi pe râs.

Dragă jurnalule, ieri am fost prea optimistă privind căderea mea. De fapt, dimineață, când m-am trezit, mi-am dat seama că am dureri în tot corpul. Apoi, în baie, privindu-mă în oglindă, surpriză! Un ochi negru și vânăt, ca al unui boxer.

Jeff nu era cu mine, ieșise deja. Munca îl absoarbe într-atât, că uneori nu știu de unde găsește putere să meargă înainte.

În orice caz, m-am hotărât ca astăzi să nu mă duc la editură. Mă voi bucura de o zi acasă, cu micuța Dorrie. Plouă necontenit, și, când se va întoarce de la școală, ne vom băga sub pătură și-i voi povesti basme până la ora cinei. Ea, ca de obicei, va dori să le asculte pe cele cu Barbă Albastră sau Degețel, iar eu, ca întotdeauna, voi încerca să-i spun Cenușăreasa. Câteodată, în privirea micuței se ivește o umbră care nu-mi place. Izbutesc s-o înving și s-o fac să dispară cu poveștile mele, cu blândețea convingerii.

Este zece seara de-acum. După-amiaza s-a scurs conform programului. În pat, cu privitul ploii, cu depănat povești. Ne-am ridicat abia către cinci. Dorrie avea de făcut o compunere pentru a doua zi. Tema, “Tatăl meu”. Ea, car scrie cu atâta ușurință, de data asta mă privea pierdută, cu stiloul încremenit în aer deasupra paginii albe. Așa că am ajutat-o. “Înțeleg”, i-am zis, “că nu știi ce să spui. Tata este atât de minunat, încât e greu de găsit cu ce să începi!” I-am sugerat apoi să scrie că e avocat, că îi apără mereu pe cei sărmani, că într-un fel seamănă cu Robin Hood: înalt, puternic, atât de puternic, că ar putea să sugrume un elefant cu două degete sau să ne ridice pe amândouă deasupra balustradei de la balcon fără nici un efort, ca și cum am fi fost foi de hârtie. Atunci, odată nedumerirea învinsă, a început să scrie; a scris o oră întreagă, concentrată și atentă.

În acestă seară, Jeff nu a venit la masă. Uneori, munca îl absoarbe într-o asemenea măsură, că nu are timp nici măcar să-mi telefoneze. Pe de altă parte, nici nu pregătisem cina. Jeff a vrut să începem o dietă nouă. O seară da, o seară nu, apă fierbinte. Este de la un medic californian. Purifică, spune, îți limpezește mintea. E adevărat, după o săptămână mă simt deja mai bine. Cu toate mizeriile care sunt în aer și pe care le mâncăm, chiar este nevoie de o curățare interioară. Să fim puri înlăuntrul nostru, în suflet și în trup! Acesta este programul său. Micuța Dorrie a făcut un pic de nazuri. Voia fulgi de porumb cu lapte, nu apă fierbinte! Calm, i-am explicat că tăticul știe ce ne face bine. S-a lăsat convinsă repede, a băut apa suflând în ea, ca în supă. Cum a terminat am pus-o în pat. Sub plapumă, ca în fiecare seară, șî-a căutat ursulețul și l-a strâns cu putere la piept.

 

Pe O Singura Voce

 


Cartea Pe o singură voce poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 17 februarie 2020: Pe o singură voce – Susanna Tamaro

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: