Fragmentul zilei – 17 noiembrie 2020: Cinci colțuri – Mario Vargas Llosa

Se trezise, sau încă visa? Tot mai simțea căldură în laba piciorului drept, o senzație stranie care-i înfiora tot trupul și îi spunea că nu e singură în pat. Amintirile i se-nvălmășeau mai întâi în minte, dar apoi se ordonau ca un rebus pe care-l completezi treptat. Vinul băut după masă le înveselise și le amețise puțin, tot treceau de la terorism la filme și la bârfe mondene, când, brusc, Chabela s-a uitat la ceas și a sărit în picioare, palidă: „Starea de necesitate! Doamne, nu mai apuc s-ajung în La Rinconada! Cum a trecut timpul!“ Marisa a insistat să rămână să doarmă la ea. N-avea de ce să-și facă probleme, Quique plecase la Arequipa, trebuia să se întâlnească mâine-dimineață cu consiliul director al fabricii de bere, așa că erau stăpâne în apartamentul din Golf. Chabela l-a sunat pe Luciano, soțul ei. Acesta, înțelegător ca întotdeauna, a zis că nu-i nici o problemă, o să aibă el grijă ca fetițele lor să nu piardă autobuzul școlar. Așa că Chabela să rămână liniștită la Marisa și gata, oricum era mai bine decât să fie reținută de vreo patrulă, pentru încălcarea stării de necesitate. La naiba cu starea de necesitate. Dar, firește, terorismul era și mai rău.

Chabela a rămas peste noapte, și acum Marisa îi simțea talpa pe laba piciorului ei drept: o apăsare ușoară, o senzație catifelată, călduță, delicată. Cum se face că ajunseseră așa de aproape una de alta în patul acela matrimonial atât de mare încât, atunci când l-a văzut, Chabela a zis în glumă: „Bine, Marisita, poți să-mi spui și mie câți oameni dorm în patul ăsta imens?“ Își aminti că fiecare se culcase pe partea ei, lăsând la mijloc o distanță de cel puțin jumătate de metru. Care din ele se apropiase în somn atât de mult încât talpa Chabelei îi apăsa acum laba piciorului?

Nu îndrăznea să se miște. Își ținea respirația ca să n-o trezească pe prietena ei, ca nu cumva aceasta să-și retragă talpa și astfel să dispară senzația aceea atât de plăcută care, pornind de la laba piciorului, îi cuprindea tot trupul și o făcea să rămână atentă și încordată. Încetul cu încetul a început să zărească, în întunecimea din dormitor, câteva fâșii de lumină care se strecurau printre jaluzele, umbra comodei, ușa dulapului și ușa de la baie, ramele dreptunghiulare ale tablourilor de pe pereți, deșertul cu șarpele-femeie de Tilsa, camera cu totemul lui Szyszlo, veioza cu picior, sculptura lui Berrocal. Închise ochii și ascultă: foarte slabă, dar ritmică, respirația Chabelei. Dormea, poate și visa, așadar ea fusese, fără-ndoială, cea care se apropiase în somn de trupul prietenei sale.

Surprinsă, rușinată, întrebându-se din nou dacă e trează ori visează, Marisa își dădu în sfârșit seama de ceea ce trupul ei deja știa: era excitată. Talpa delicată care-i încălzea laba piciorului îi aprinsese sângele și simțurile și, cu siguranță, dacă mâna i-ar aluneca între picioare și-ar simți sexul umed. „Ai luat-o razna?“ își zise. „Te excită o femeie? Cum vine asta, Marisita?“ Bineînțeles că se excitase de multe ori singură și uneori se masturbase frecându-se între picioare cu o pernă, dar de fiecare dată o făcuse gândindu-se la bărbați. Din câte știa ea, niciodată, dar niciodată la o femeie! Şi totuși, acum era excitată, tremura din cap până-n picioare și avea un chef nebun ca nu doar picioarele lor să se atingă, ci trupurile lor în întregime, ca să simtă peste tot, precum pe laba piciorului, apropierea și căldura prietenei ei.

Mișcându-se extrem de încet, cu inima bătându-i nebunește, prefăcându-se că respiră ca și cum ar dormi, se lăsă pe o parte, așa încât, chiar dacă nu le atingea, simțea că acum se afla la doar câțiva milimetri de spatele, șoldurile și picioarele Chabelei. Îi auzea mai bine respirația și avea impresia că simte un iz ușor ce venea dinspre trupul acela aflat atât de aproape, ajungea până la ea și o învăluia. În ciuda voinței ei, ca și cum nu și-ar fi dat seama ce face, își mișcă încet de tot mâna dreaptă și o lăsă pe coapsa prietenei ei. „Ce binecuvântare, starea de necesitate“, se gândi. Simți cum îi crește pulsul. Chabela avea să se trezească și să-i dea mâna la o parte: „Dă-te mai încolo, nu mă atinge, ai înnebunit? Ce-i cu tine?“ Dar Chabela nu se mișca și părea în continuare cufundată într-un somn profund. O simți inspirând, expirând, avu impresia că răsuflarea venea spre ea, îi intra pe nas și pe gură și îi încălzea pântecul. În unele momente, așa excitată cum era, se gândea, în mod absurd, la starea de necesitate, la întreruperea curentului electric, la răpiri – mai ales la sechestrarea lui Cachito – și la bombele teroriștilor. Ce țară, ce țară!

Sub palma ei, pielea de pe coapsă era tare și fină totodată, ușor umedă, poate de la transpirație sau de la cremă. Să se fi dat Chabela înainte de culcare cu vreo cremă dintre cele pe care le-avea Marisa în baie? N-o văzuse dezbrăcându-se; i-a dat o cămașă de noapte de-a ei, foarte scurtă, și Chabela s-a schimbat în dressing. Când a revenit în cameră, Chabela avea deja pe ea cămașa de noapte, semitransparentă, lăsându-i brațele și picioarele la vedere, ba chiar și ceva din fese, și Marisa își amintea că se gândise: „Ce trup frumos, ce bine arată în ciuda celor două nașteri, se vede că merge de trei ori pe săptămână la sala de sport“. Continuase să se apropie puțin câte puțin, tot mai temătoare c-o s-o trezească pe prietena ei; acum, îngrozită și fericită, simțea cum din când în când, în funcție de respirația fiecăreia, își atingeau câte-un pic ba coapsele, ba fesele ori picioarele, după care se îndepărtau repede. „Să vezi că acușica se trezește, Marisa, e o nebunie ce faci tu.“ Dar nu dădea înapoi și aștepta în continuare – ce aștepta? –, ca-n transă, următoarea atingere fugară. Mâna ei dreaptă era tot pe coapsa Chabelei și își dădu seama că începuse să transpire.

Prietena ei se mișcă. Mai să-i stea inima-n loc. Nici nu mai respiră câteva secunde; își ținu ochii strâns închiși, prefăcându-se că doarme. Chabela, fără să se miște de la locul ei, ridicase o mână și acum Marisa simțea că peste palma ei, așezată pe coapsa prietenei sale, poposise palma acesteia. Oare o să i-o dea brusc la o parte? Nu, dimpotrivă, cu delicatețe, ba chiar cu tandrețe parcă, împletindu-și degetele cu ale sale, Chabela îi conducea mâna, apăsându-i-o ușor, ținând-o mereu lipită de piele, până între picioarele ei. Marisei nu-i venea să creadă ce se-ntâmpla. Simțea între degetele mâinii captive părul unui pubis ușor bombat și despicătura umedă, palpitând, peste care Chabela îi apăsa palma. Tremurând din cap până-n picioare, Marisa se așeză pe-o parte, lipindu-și sânii, pântecul, picioarele de spinarea, fesele și coapsele prietenei ei, în timp ce cu toate degetele de la mână îi freca sexul, căutându-i clitorisul, scotocind, despărțind labiile umede ale sexului ei umflat de dorință, călăuzită încontinuu de mâna Chabelei, pe care de asemenea o simțea că tremură, lipindu-se de trupul ei, ajutând-o să se împletească și să se facă una cu ea.

Marisa își cufundă fața în părul Chabelei, dându-l la o parte cu mișcări din cap, până ce-i găsi gâtul și urechile, pe care acum le săruta, le lingea și le mușca ușurel, cu plăcere, fără să se mai gândească la nimic, orbită de fericire și de dorință. După câteva secunde sau minute, Chabela se întoarse spre ea căutându-i gura. Se sărutară cu lăcomie și disperare, mai întâi pe buze, apoi, deschizând gura, își împletiră limbile, saliva, în timp ce mâinile fiecăreia îi scoteau – îi smulgeau – celeilalte cămașa de noapte, până ce rămaseră goale și înlănțuite; se-ntorceau de pe-o parte pe alta, mângâindu-și sânii, sărutându-i, apoi subsuorile și pântecul, și își frecau una alteia sexul, simțindu-l cum palpită într-un timp fără timp, infinit și atât de intens.

Când Marisa, amețită, satisfăcută, simți, fără să se poată opune, cum alunecă într-un somn irezistibil, mai apucă totuși să-și zică în gând că, în timpul experienței aceleia extraordinare pe care tocmai o trăise, ea și Chabela – care acum părea învinsă de somn la rându-i – nu-și spuseseră nici măcar un singur cuvânt. Adâncindu-se într-un gol nesfârșit, se gândi din nou la starea de necesitate și i se păru că aude o explozie undeva departe.

 

Cinci colțuri

 


Cartea Cinci colțuri poate fi cumpărată de la:

 

 

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

 


Average Rating:

3,4 rating based on 5.018 ratings (all editions)

ISBN-10: 6067797151
ISBN-13: 9786067797152
Goodreads: 55882324

Author(s):Publisher: Humanitas Fiction
Published: 11//2020

Peru, sfârşitul secolului XX, ultimele luni de dictatură a lui Alberto Fujimori şi a omului său de încredere, „Doctorul“ Vladimiro Montesinos – şeful serviciilor secrete. Quique Cárdenas Sommerville, un respectat om de afaceri, trăieşte fericit cu soţia sa, Marisa, care pe neaşteptate începe o aventură erotică împreună cu Chabela, prietena ei cea mai bună. Viaţa lui se complică periculos atunci când Rolando Garro, directorul unui săptămânal de scandal condus din umbră de „Doctor“, încearcă să-i distrugă reputaţia publicând fotografii compromiţătoare. Nici un ingredient nu lipseşte pentru ca romanul Cinci Colţuri să poată fi citit, aşa cum Vargas Llosa însuşi îl consideră, ca o frescă a societăţii peruane în vremuri tulburi.

„Mi s-a părut interesant să intitulez povestea aceasta Cinci Colţuri, de la numele unui cartier emblematic, într-un fel, pentru Lima, pentru Peru şi deopotrivă pentru perioada în care se petrece acţiunea romanului. Tema care impregnează întreaga poveste este jurnalismul, mai ales jurnalismul senzaţionalist, [...] dar şi celălalt chip al lui: acela de instrument al Eliberării şi de pavăză morală şi civică a unei societăţi.“ — MARIO VARGAS LLOSA
 

Fragmentul zilei – 17 noiembrie 2020: Cinci colțuri – Mario Vargas Llosa

Alte titluri Humanitas.

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: