Fragmentul zilei – 17 septembrie 2019: Femeia la 1000°C – Hallgrimur Helgason

Locuiesc singură într-un garaj, alături de un laptop și o grenadă veche de mână. E bine și călduț aici. Stau întinsă într-un pat de spital și n-am nevoie de altă mobilă în afară de vasul de toaletă, și acela foarte greu de folosit. E o adevărată aventură să ajung la el: trebuie să parcurg întâi întreaga lungime a patului, apoi încă pe-atât până la colț. Via Dolorosa, așa-i spun în glumă, și, ca orice fantomă reumatică, trebuie s-o străbat șontâc-șontâc de trei ori pe zi. Visez că vor veni și mă vor lega la o perfuzie și-mi vor pune ploscă, dar cererea mea s-a blocat undeva în sistem. Constipația domnește peste tot.

Nu am prea multe ferestre aici, dar privesc lumea prin monitorul calculatorului. E-mailuri vin și pleacă, iar Facebook își vede netulburat de treabă, ca viața însăși. Ghețarii se topesc, președinții devin tot mai pătați, iar oamenii se plâng că și-au pierdut mașinile și casele. Dar viitorul ne așteaptă la capătul bandei pe care se învârtesc bagajele la aeroport, cu ochii mijiți și un zâmbet pervers. Da, urmăresc toate acestea din patul meu alb și vechi, în care zac ca un cadavru inutil, așteptând să mor sau să primesc o injecție care să-mi mai prelungească puțin viața. Mă vizitează de două ori pe zi fetele de la serviciul de îngrijiri medicale la domiciliu din Reykjavík. Cea de dimineață e o drăguță, dar cotoroanța de după-amiază are mâinile reci, respirația urât mirositoare și îmi golește scrumiera cu o privire aspră.

Dar, dacă-mi închid ochii îndreptați spre lume, dacă sting lampa de deasupra capului și las întunericul de toamnă să învăluie garajul, pot distinge celebrul Imagine Peace Tower printr-o ferestruică îngustă aflată aproape de tavan. Căci răposatul John Lennon a fost transformat într-un stâlp de lumină aici în Islanda, care luminează strâmtoarea scufundată în beznă în nopțile lungi. Văduva lui a fost drăguță și l-a amplasat vertical în raza mea vizuală. Da, nu-i rău să adormi la lumina unei foste flăcări.

Sigur, ați putea spune că nu fac altceva decât să vegetez în garajul ăsta ca orice altă rablă de epocă care și-a încheiat cursa. I-am menționat chestia asta lui Gudjón într-o zi. El și Dóra sunt cuplul care-mi închiriază garajul cu șaizeci și cinci de mii de coroane pe lună. Dragul de Gudjón a râs și a declarat că sunt un Oldsmobile. Am navigat pe net și am găsit o poză cu un Oldsmobile Viking, model din 1929. Sinceră să fiu, nu mi-am dat seama că am îmbătrânit în halul ăsta. Seamănă cu o caleașcă ceva mai răsărită.

De opt ani zac singură în garajul ăsta, imobilizată la pat din cauza emfizemului care mi-a făcut zile fripte de trei ori încă pe-atâția ani. Cea mai mică mișcare îmi taie respirația până la sufocare – nu e o senzație plăcută, „disconfortul celor neîngropați“ i se spunea pe vremuri. Rezultatul a zeci de ani de tutun. Trag cu sete din țigări încă din primăvara lui 1945, când un suedez plin de negi mi-a prezentat aceste minunății. Iar strălucirea lor continuă să mă facă să radiez.  Mi-au oferit o mască cu tuburi nazale, care ar trebui să mă ajute să respir, dar, ca să-mi dea tubul de oxigen, mi-au pus condiția să mă las de fumat „din cauza pericolului de incendiu“, mi-au explicat. Așa că am fost obligată să aleg între doi gentlemeni: Tutunul, contele rus, și Oxigenul, lordul britanic. N-a fost o alegere grea. Prin urmare, răsuflu ca o locomotivă cu aburi, iar călătoriile până la toaletă rămân penitența mea de zi cu zi. În schimb, micuței Lóa îi place să meargă acolo, iar mie îmi place să ascult clipocitul muzical și virginal în timp ce face pipi. Ea e sprijinul meu.

Of, bat câmpii. După ce ai trăit un internet întreg de evenimente, o căruță de zile, e greu să le mai deosebești unele de altele. Totul se confundă în curgerea tulbure a timpului. Fie-mi amintesc totul deodată, fie nu-mi amintesc nimic.

Așa, da, apoi a venit criza financiară, durează deja de-un an în țara noastră. Dar totul e relativ, firește. Dóra și asistentele mă asigură că orașul continuă să stea în picioare. Nu sunt semne vizibile ale prăbușirii în Reykjavík, spre deosebire de Berlinul prin care am bântuit de una singură pe vremea când eram o copilă prostuță, la sfârșitul războiului. Și nu știu cum e mai rău: o prăbușire vizibilă sau una ascunsă.

Eu personal am savurat criza. Toată perioada de creștere economică fulminantă am petrecut-o imobilizată la pat, în timp ce în jurul meu lăcomia îmi înfuleca economiile, așa că nu m-am supărat să le văd înghițite de flăcări, mai ales că între timp devenisem mai degrabă indiferentă față de bani. Ne trecem viețile încercând să punem ceva deoparte pentru bătrânețe, apoi vine bătrânețea și orice poftă de lux dispare, cu excepția ambiției de a putea urina întinsă pe spate. Nu neg că mi-ar fi plăcut să am bani și să-mi pot cumpăra un neamț tânăr exclusiv pentru plăcerea mea, să-l pun să stea aici lângă mine, pe jumătate dezbrăcat la lumina unei lumânări, și să-mi recite din Schiller, mie, băbătiei țintuite la pat, dar după câte se pare în țara noastră au interzis prostituția, drept care n-are niciun rost să mă jelesc. Nu mai am decât câteva săptămâni de trăit, două cartușe de Pall Mall, un laptop și o grenadă de mână, dar nu m-am simțit niciodată mai bine.

Femeia La 1000 De Grade


Cartea Femeia la 1000°C poate fi achiziționată de la:

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

3,8 rating based on 2.531 ratings (all editions)

ISBN-10: 6067106485
ISBN-13: 9786067106480
Goodreads: 51058941

Author(s):Publisher:
Published: //

"I live here alone in a garage, together with a laptop computer and an old hand grenade. It's pretty cozy."

Herra Bjørnsson is at the beginning of the end of her life. Oh, she has two weeks left, maybe three—she has booked her cremation appointment, at a crispy 1,000 degrees, so it won't be long. But until then she has her cigarettes, a World War II-era weapon, some Facebook friends, and her memories to sustain her.

And what a life this remarkable eighty-year-old narrator has led. In the internationally bestselling and award-winning Woman at 1,000 Degrees, which has been published in fourteen languages, noted Icelandic novelist HallgrImur Helgason has created a true literary original. From Herra's childhood in the remote islands of Iceland, where she was born the granddaughter of Iceland's first president, to teen years spent living by her wits alone in war-torn Europe while her father fought on the side of the Nazis, to love affairs on several continents, Herra Bjørnsson moved Zelig-like through the major events and locales of the twentieth century. She wed and lost husbands, had children, fled a war, kissed a Beatle, weathered the Icelandic financial crash, and mastered the Internet. She has experienced luck and betrayal and upheaval and pain, and—with a bawdy, uncompromising spirit—she has survived it all.

Now, as she awaits death in a garage in Reykjavik, she shows us a woman unbowed by the forces of history. Each part of Herra's story is a poignant piece of a puzzle that comes together in the final pages of this remarkable, unpredictable, and enthralling novel.
 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii