"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 2 iulie 2019: Metro 2034 – Dmitri Gluhovski

Nu reveniseră marți, nici miercuri, nici măcar joi, când fusese stabilită data finală. Punctul de pază armată numărul unu era în alertă permanentă și, dacă oamenii de strajă ar fi auzit până și cel mai stins strigăt de ajutor sau ar fi zărit cel mai vag licăr de lumină pe pereții întunecați și umezi ai tunelului, o echipă de salvare ar fi fost trimisă imediat înspre Nahimovski Prospekt.

Cu fiecare oră ce trecea, tensiunea devenea tot mai apăsătoare. Trupele de luptă cele ma ibine pregătite, excelent echipate și antrenate special pentru acest gen de misiune nu închiseseră un ochi toată noaptea. De aproape două zile, într-un sertar la postul de gardă se aduna praful pe pachetul de cărți folosit ca să mai treacă timpul între două alarme. Tachinările și glumele obișnuite făcuseră loc mai întâi unor discuții purtate cu voci joase și neliniștite, apoi unei tăceri apăsătoare, în timpul căreia fiecare spera să fie cel dintâi care aude ecoul pașilor caravanei ce se reîntorcea. Mult prea multe depindeau de asta.

Toți locuitorii Sevastopolskaiei erau în stare să folosească o armă, de la băiețelul de cinci ani până la cel mai bătrân dintre ei. Își transformaseră stația într-un bastion impenetrabil, plin de cuiburi de mitraliere, colaci de sârmă ghimpată și chiar dispozitive antitanc confecționate din șine sudate laolaltă.Dar această stație-fortăreață care părea invulnerabilă putea să cadă în orice clipă.

Călcâiul lui Ahile era, în cazul ei, insuficiența muniției.

Confruntați cu ceea ce locuitorii Sevastopolskaiei erau siliți să îndure zi de zi, cetățenii oricărei alte stații nici nu s-ar fi gândit s-o apere, ci ar fi dat bir cu fugiții ca șobolanii dintr-un tunel inundat. Punând în balanță costurile, probabil nici puternica Hansă – alianța de stații de pe Linia Circulară – nu ar fi acceptat să mobilizeze forțele necesare ca să apere Sevastopolskaia. În ciuda importanței strategice, prețul era mult prea mare.

Însă curentul electric era foarte scump, suficient de scump pentru ca sevastopoliții, constructorii uneia dintre cele mai mari centrale hidroelectrice din metrou, să comande muniție cu lada, s-o plătească din veniturile câștigate alimentând Hansa cu electricitate și tot să iasă pe profit. Pentru mulți dintre ei însă prețul nu se măsura numai în gloanțe, ci și în viețile lor mutilate și scurtate.

Apele subterane erau bucuria și blestemul Sevastopolskaiei, înconjurând-o din toate părțile cum înonjurau apele Styxului bărcuța fragilă a lui Charon. Învârteau aripile zecilor de mori de apă consturite de inginerii autodidacți în tuneluri, în caverne și pe cursuri subterane – oriunde puteau ajunge echipele trimise în explorare – generând lumină și căldură pentru stație și pentru o treime din Cerc.

Aceleași ape însă erodau neîncetat structurile de rezistență, măcinau îmbinările din ciment și murmurau somnoroase îndărătul pereților stației centrale, încercând să adoarmă vigilența locuitorilor printr-un fals sentiment de siguranță. Și totodată făceau imposibilă aruncarea în aer a tunelurilor laterale nefolosite, prin care hoarde de creaturi de coșmar înaintau spre Sevastopolskaia ca un miriapod nesfârșit târându-se alene într-o mașină de tocat.

Locuitorii stației, echipajul acestei nave fantomă ce călătorea prin regiunile cele mai joase ale lumii subterane, erau condamnați pentru eternitate să găsească și să peticească noile găuri din coca vasului lor. Începuse să sufere de infiltrații cu mult timp în urmă, dar nu exista port sigur unde să se poată odihni în pace după truda sa.

Și în același timp trebuia să respingă una după alta tentativele monștrilor din stațiile Certanovskaia și Nahimovski, care încercau să se urce la bord furișându-se prin canale de ventilație, prelingându-se pe conducte de evacuare străbătute de curenți rapizi de apă tulbure, tâșnind afară din tunelurile sudice.

Lumea întreagă părea să se fi unit împotriva sevastopoliților, îndârjindu-se să le șteargă locuința de pe harta metroului. Și totuși ei se agățau cu încăpățânare de stația lor, ca și cum doar ea mai rămăsese în întregul univers.

Dar oricât de talentați erau inginerii Sevastopolskaiei, oricât de experimentați și lipsiți de milă erau soldații antrenați aici, nu-și puteau apăra căminul fără muniție, fără becuri pentru proiectoare, fără antibiotice și bandaje. Da, stația producea curent electric și Hansa era dispusă să plătească bine pentru el, dar Linia Circulară mai avea și alți furnizori și dispunea de resurse proprii, în timp ce sevastopoliții nu puteau rezista mai mult de o lună fără un flux de provizii din exterior. Și perspectiva cea mai înspăimântătoare era să rămână fără muniție. Caravane bine păzite plecau săptămânal din Sevastopolskaia ca să cumpere tot ce era necesar, în baza creditului negociat cu negustorii Hansei, și apoi, fără să întârzie nici măcar o oră, porneau din nou spre casă. Și câtă vreme pământul continua să se învârtească, râurile subterane să curgă și bolțile ridicate de constructorii metroului să reziste, era de așteptat ca ordinea lucrurilor să rămână netulburată.

Metro 2034


Cartea Metro 2034  poate fi achiziționată de la:

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: