/* */
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 3 iulie 2019: After. După ce ne-am întâlnit – Anna Todd

Aș vrea să pot spune că peisajul familiar din centrul orașului Washington mă liniștea, în timp ce mergeam cu mașina, sau că mă cuprindea vreun simț al aventurii, cu fiecare indiciu care ne-a arătat că ne apropiem din ce în ce mai mult de Washington Central. Dar eu eram în vârtejul planificării și obsesiei. Nu mai țin minte exact nici despre ce vorbea Noah, dar știu că încerca să mă calmeze și că era foarte emoționat pentru mine.

 – Am ajuns! chițăie mama în timp ce trecem pe sub o poartă de piatră și intrăm în campus.

Arată la fel de bine în realitate ca în broșuri și pe site și sunt foarte impresionată de clădirile elegante de piatră. Sute de oameni împânzesc locul, părinți îmbrățișându-și și sărutându-și copii la despărțire, grupuri de boboci îmbrăcați din cap până în picioare în haine WCU și câțiva întârziați, rătăciți și confuzi. Dimensiunea campusului mă intimidează, dar sper ca în câteva săptămâni să mă simt ca acasă.

Mama insistă ca, împreună cu Noah, să mă însoțească la secretariatul de înscriere al bobocilor. Ea reușește să-și păstreze un zâmbet pe chip timp de trei ore întregi, iar Noah ascultă cu atenție, așa cum fac și eu.

 – Mi-ar plăcea să-ți văd camera înainte să plecăm. Trebuie să mă asigur că totul este în regulă, spune mama când ceremonia de deschidere se termină.

Ochii ei scrutează vechea clădire, plini de dezaprobare. Are darul de a găsi răul în orice. Noah zâmbește, înseninând atmosfera, și mama se destinde.

 – Nu-mi vine să cred că ai început facultatea! Singura mea fiică, studentă, locuind de una singură. Pur și simplu nu pot să cred, se vaită ea, bâzâind ușor, atentă, totuși, să nu-și întindă machiajul.

Noah este în spatele nostru, cărându-mi bagajele în timp ce înaintăm pe coridor.

 – Vamera mea este la B22… acum suntem în aripa C, le spun.

Din fericire, văd un B mare pictat pe un zid.

 – Pe aici, indic eu când mama o ia în direcția opusă.

Mă simt recunoscătoare că mi-am adus doar câteva haine, o pătură si câteva dintre cărțile preferate, pentru ca Noah să nu aibă multe de cărat și eu să nu am multe de despachetat.

 – B22, oftează mama.

Tocurile ei sunt scandalos de înalte pentru distanța pe care trebuie să o parcurgem. La capătul unui hol lung, bag cheia într-o ușă veche de lemn și, când aceasta se deschide scârțâind, mamei îi scapă un oftat zgomotos. Camera e mică și are două paturi minuscule și două birouri. După o clipă, ochii mei descoperă motivul uimirii mamei: jumătate din cameră e acoperită de postere cu formații de care nu am auzit în viața mea, iar chipurile de pe ele sunt pline de piercing-uri, și trupurile – de tatuaje. Și apoi dăm cu ochii de o fată care zace într-unul din paturi, cu părul ei roșu strălucitor, machiată cu o tonă de creion dermatograf și cu brațele acoperite de tatuaje colorate.

 – Hei, spunea ea cu un zâmbet pe care, spre surpriza mea, îl găsesc fascinant. Eu sunt Steph.

Se ridică în coate, iar decolteul i se ițește prin bluza dantelată, ceea ce mă face să-l lovesc discret pe Noah când îl prind zgâindu-se la sânii ei.

 – H-hei. Eu sunt Tessa, mă sufoc eu, și toate bunele mele maniere zboară pe ușă.

 – Hei, Tessa, încântată de cunoștință. Bine ai venit la WCU, unde dormitoarele sunt minuscule și petrecerile sunt colosale.

Fata cu păr roșu aprins zâmbește și mai larg. Caul îi cade pe spate într-un hohot de râs văzând cele trei expresii oripilate pe care le are în fața ochilor. Mamei i-a căzut fața, e practic pe covor, iar Noah se foiește jenat. Steph vine către noi, eliminând prăpastia, și mă ia în brațe. Pentur un moment îngheț, surprinsă de afecțiunea ei, dar îi întorc gestul atât de amabil. Exact în clipa în care Noah îmi lasă bagajele pe podea și mă întreb dacă toate acestea nu reprezintă cumva o imensă glumă, se aude o bătaie în ușă.

 – Intră! strigă noua mea colegă de cameră.

Ușa se deschide și în încăpere intră doi băieți, înainte ca Steph să-și fi terminat urarea de bun venit.

Băieți în dormitorul fetelor din prima zi? Poate că Washington Central a fost o decizie proastă. Sau poate voi găsi o modalitate prin care să-mi aleg singură colega de cameră? După expresia îndurerată a mamei mele, presupun că și ei îi trec prin cap aceleași gânduri. Biata femeie arată de parcă urmează să leșine în orice moment.

 – Hei, tu ești colega lui Steph? întreabă unul din băieți.

Are părul blond aranjat în sus și șuvițe șatene care străbat prin el. Brațele îi sunt presărate cu diverse tatuaje și cerceii din ureche sunt de mărimea unei monede de cinci cenți.

 – Mm… da. Eu sunt Tessa, reușesc să spun.

 – Eu sunt Nate, nu mai fi atât de emoționată, zice el zâmbind și punându-mi mâna pe umăr. O să-ți placă aici. Vorba lui este caldă și primitoare, în ciuda aspectului dur.

 – Sunt gata, băieți, spune Steph apucând o geantă neagră și grea de pe pat.

Ochii mi se mută la băiatul înalt și brunet care se sprijină de perete. Părul său arată ca o grămadă de raze adunate în cap, împinse pe spate, poartă piercing în sprânceană și în buză. Privirea îmi coboară pe tricoul său negru, apoi pe brațe, care sunt și ele acoperite de tatuaje; nu văd niciun centimetru de piele neatinsă. Spre deosebire de Steph și Nate, el pare pictat doar în negru, gri și alb. E înalt, suplu și știu că îl privesc în cel mai nepoliticos  mod posibil, dar nu mă pot uita în altă parte.

Dupa Ce Ne Am Intalnit


Cartea After. Dupa ce ne-am întâlnit poate fi achiziționată de la:

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: