/* */
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 4 iulie 2019: Monsieur Karenin – Vesna Goldsworthy

De ce iau sfârșit căsniciile?

O întrebare mai bună ar fi, poate: De ce încep vreodată?

“Un triumf al speranței asupra experienței”, ar fi spus Albie. Așa vorbea el, ținând emoțiile la distanță cu cleștii și pensetele clișeelor, ca un expert în dezamorsarea bombelor. Anii trec și încă nu știu ce circuit a fost de vină pentru explozia care ne-a despărțit. Socotesc că e vina mea. Cu responsabilitatea e mai ușor de trăit decât cu ingnoranța.

Albie nu era încă îmbrăcat complet. Izmenele și bluza de corp i se boțeau la genunchi și la coate și i se adunau la subsori ca o piele de om bătrân. O pereche de jartiere îi îmbrățișau mușchii gambelor, ținându-i șosetele lungi, gri la locul lor. Era ceva bizar. amintind de un clovn, în milităroasele dungi verzi și roșii ale benzii elastice, distonând cu tot ce se afla în jurul nostru. Demult apusele lui zile de soldat mai zăboveau încă în astfel de vestigii.

 – Ber, a spus el, reușind să lungească silaba într-o melodie de jale.

Era foarte frig, chiar și în casă.  Fereastra de la baie era acoperită cu flori de gheață. O strălucire palidă dincolo de ele sugera sosirea unei noi dimineți – zori pare un cuvânt prea puternic, prea definit. Albie și-a lipit fruntea de rezervorul closetului, ca și cum ar fi fost un efort să stea în picioare. Un lanț s-a bălăngănit la dreapta, cu mânerul lui alb, cu inel negru de cauciuc, indecent în simplitatea lui, în utilitarismul lui sobru. Începeam să mă obișnuiesc cu insula asta, cu cât de tare se mândrea ea cu funcționalitatea, cu austeritatea. “Nu trebuie să bombănim”, spuneau mereu oamenii. “Mă simt bine” însemna că s-au săturat.

Albert și Albertine – un englez și o franțuzoaică, dacă mă mai pot numi franțuzoaică. Socotind după numele noastre, s-ar fi putut crede că eram sortiți unul altuia, dar nu exista nici un sens mai adânc dincolo de această coincidență, și Albertine nu avea nimic de-a face cu Proust. Eram cu câteva zile mai bătrână decât primul volum din A la recherche. Tata își dorise un fiu pe care să-l boteze după bunicul: numele l-a ajutat să depășească dezamăgirea provocată de faptul că mă născusem fată. Tatăl lui Albie o iubea pe regina Victoria. Mama lui n-a fost de acord cu numele de Albert. I se părea prea comun. Ea își dorise să-l boteze Tristan; a mea aproape că se hotărâse pentru Violetta. Autoritatea patriarhală ne-a salvat în mod fericit pe amândoi.

Râdea când îi spuneam Albie – ar fi fost nimerit pentur un comediant din clasa de jos, zicea el -, dar porecla i-a rămas. La Alexandria, el obișnuia să-mi spună Bertie. Ber suna ca un fior în engleză. Părea potrivit, în dimineți ca asta.

Cămașa de noapte mă proteja prea puțin de frig. Oglinda de deasupra chiuvetei arunca înapoi spre mine o reflexie încețoșată a dungilor ei albastre. Modelul nu era flatant, deși cumpărasem chiar eu materialul și-mi făcusem singură cămașa. Era prost ales, sau poate mult prea bine ales. Credeam că știu ce fac în clipa în care am atins flanelul la Magazinul Armatei și Marinei din Victoria, dar calculasem greșit efectul. Îmi închipuisem că dungile erau potrivite pentru un veștmânt băiețesc, un ecou spiritual, intim al înclinației pentru decență a lui Albie. Nu mă gândisem câtuși de puțin că m-ar putea face să arăt ca o deținută, și totuși la asta se ajunsese, și încă foarte repede.

Mașina de cusut fusese un cadou de nuntă de la părinții lui; un Singer, ca numele meu de fată, sau o versiune a lui. În ziua în care ne-a fost livrată, s-a auzit afară un tropot de copite. Livreaua vizitiului era la fel de verde precum căruța lui și cutia mare de la Harrods pe care o adusese; caii erau negri ca noaptea cea mai neagră, cu chișițe, ca într-un roman gotic. Eu eram tot verde, nouă pe tărâmul unde oamenii trimiteau cadouri scumpe în loc de scuză că nu veneau să te vadă. În Anglia, ne prefăceam că e un lucru normal. Albie era obișnuit să comunice prin pachete. Mașina de cusut îmi amintește de caii ăia ori de câte ori îi scot capacul. Frizoni, mi-a spus Albie, o încântare să-i privești. Grațioși, de nădejde; străini, ca și mine.

Monsieur Karenin


Cartea Monsieur Karenin poate fi achiziționată de la:

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: