Fragmentul zilei – 2 noiembrie 2020: Ceața albastră – Irina Dumitru

Întreg personalul a plecat deja, iar eu abia mi-am terminat treaba. Sunt încă în camera unde ținem produsele biologice, pregătindu-mă de plecare. Urmărind securizarea automată a laboratorului, ies în hol, unde e întuneric și liniște. Temperatura e la fel de scăzută ca în interior, însă m-am obișnuit de mult cu asta și nici măcar mirosul de dezinfectant nu mă mai deranjează. Deși nu am fost niciodată dornic de companie, când rămân ultimul după program, mă întreb cum ar fi…

Brusc, aud un zgomot, iar cineva îmi acoperă gura, prin spate, fără să am timp să reacționez:

 – Dacă scoți vreun sunet, îți zbor creierii. Hai înapoi în laborator. Fără gălăgie! Deblochează sistemul și poartă-te normal, zice o voce feminină, înghiontindu-mă în spate.

Îmi întorc mâna, sperând să o prind de încheietură, să mă eliberez, însă nu apuc să fac nimic:

 – Încearcă numai, spune, înfigându-mi mai tare arma în carne.

Decid să colaborez, pentru că sunt tare curios de scopul acestei vizite, și îmi postez capul în dreptul panoului de recunoaștere facială, iar ușa se deschide, cu un sunet firav.

Intru încet, fără să mă zbat, și îmi dau seama că e o rebelă, una dintre cei care și-au scos cipul implantat de orioni și resping pacea universală. Știu că sunt periculoși și am fost instruit să raportez dacă observ ceva suspect în jur. Primul gând a fost să activez alarma, dar, văzându-mi atacatorul, îmi uit intențiile și rămân pur și simplu blocat. Femeia nu are mai mult de douăzeci de ani și e destul de mică de statură.

 – Am nevoie de un rinichi sănătos. Adu-mi o geantă criogenică!

 – E aici, îi spun.

 – Doar nu crezi că sunt așa naivă. Mișcă-te!

Apropiindu-se amenințător de mine, îi observ ochii mari și migdalați, ce sar în evidență pe fața aceea rotunjoară, cu buze frumos conturate. Poartă niște haine uzate, însă curate, care încearcă să-i ascundă formele generoase ale siluetei de clepsidră.

 – Mâine e programat un copil pentru transplant. Are nevoie urgent și va dura până când următorul va fi complet dezvoltat! Oricum, nu vei putea scăpa, sunt peste tot.

 – N-am încotro. Mama e pe moarte. Sigur se va găsi o soluție pentru copilul vostru. Știu că nu e singurul rinichi, am auzit asistentele vorbind.

 – Dacă e bolnavă, trebuie adusă aici, la spital.

 – Mișcă-te și taci!

Iau caseta și încerc să i-o înmânez, dar ea îmi face semn s-o țin eu și mă îndeamnă să mă întorc cu spatele. În timpul acesta, înșfacă un halat din cuier, apoi îl îmbracă, mutând arma dintr-o mână într-alta.

E momentul perfect pentru mine și fac o ultimă încercare de a scăpa, mai mult ca să văd până unde e dispusă a merge. Dintr-o mișcare, îi lovesc antebrațul, sperând că arma îi va cădea, însă focul se declanșează și sunt rănit. Firicele roșii încep sa se prelingă pe braț în jos, gâdilându-mă ușor. La câteva secunde întârziere, ca după lumina unui fulger, apare durerea. Locul arde puțin și mă prind cu mâna opusă de rană, încercând să opresc sângerarea.

 – Ți-am spus că nu glumesc. Nu mă mai pune la încercare. Sunt fix în urma ta și, dacă faci vreo șmecherie, trag. Nu am ce să pierd. Trebuie să-mi salvez mama, altfel nu va mai prinde încă o zi.

 – Dacă vrei să fii sigură de reușita transplantului, ar fi bine să luăm și serum.

 – Serum? răspunde ca și cum n-ar mai fi auzit vreodată despre el.

Atunci când au venit din constelația Orion, acum patruzeci de ani, Ei au promis mântuirea. Nu existam pe vremea aceea, dar tata mi-a povestit cum privea fascinat cerul. E prea mare Dumnezeu, ca să ne fi creat doar pe noi!” tot zicea el. Inițial, a crezut că sunt arhanghelii Domnului. La rândul lui medic, lucra pe atunci într-un spital din Buzău. Mare ia-a fost uimirea când au adus serum în spitale. Să vezi cum o cantitate infimă vindecă răni grave și ajută la asimilarea organelor noi era ceva incredibil.

 – E darul lor pentru noi, oamenii. O singură picătură va accelera vindecarea, spun în timp ce iau două flacoane din dulap.

 – Grăbește-te!

Iesim din laborator, iar închiderea automată se declanșează, după ce ochii îmi sunt scanați. Ne îndreptăm spre ieșire pe holul lung al etajului. Mă mișc atât de natural pe cât pot, cu usturimea cumplită care mă face să transpir abundent.

Trecem de-al doilea nivel de securitate, scanez din nou și ușile se închid în urma noastră. Din colțul din dreapta al culoarului, apare Ikar, gardianul. Nu mi-a fost niciodată simpatic, dacă ar putea cineva să spună asta despre un orion. Puteau fi oricum, dar numai așa nu. Însă el îmi transmitea o stare de neliniște de câte ori îl vedeam. Uneori îl surprindeam că mă urmărește ca pe un infractor, stând nemișcat în laboratorul meu și analizându-mă în timp ce lucram. E drept că sarcina ei era să observe, dar o făcea prea invaziv.

Din unghiul în care stau, e mai puțin sesizabil faptul că sunt rănit. Ikar mă privește circumspect, așa cum o face de obicei, apoi o zărește pe rebelă. Aș fi putut să profit de moment și să-i atrag atenția că ceva nu e în regulă, printr-o simplă privire, însă decid să nu o fac.

 – David Iacob, ce caută personal neautorizat în acest centru? atât mai apucă el să întrebe.

Durează doar o clipă ca rebela să scoată o altă armă și să tragă în direcția orionului. Îl nimerește în umăr, iar extraterestrul se prăbușește instant.

 – L-ai omorât! Cum ai putut să faci asta? strig șocat, realizând pentru prima data în ce situație periculoasă mă aflu.

 – Doar l-am tranchilizat. Ar trebui să doarmă ceva vreme, pentru că la Ei efectul durează mia mult decât la oameni. Dacă îl văd ceilalți, cor porni prea repede pe urmele noastre. Unde îl putem ascunde? mă întreabă, înghiontindu-mă amenințător.

 – La mine-n laborator e o debara. Nimeni nu caută acolo.

 – Bine, cară-l!

 – Eu? Dar sunt rănit și e lung drumul până acolo.

 – Doar nu te aștepți s-o fac eu?

Trag de corpul inert al orionului și îl târăsc înapoi de unde am plecat, apoi îl îndes în spațiul meu de depozitare și ușa se închide automat, blocându-l înăuntru.

Ea mă privește ca și cum ar fi mulțumită de ceea ce am făcut, dar nu vrea să arate semne de slăbiciune. E ceva bizar acolo, în ochii ei, un soi de nebunie sau de disperare, care mă intrigă.

Ceața albastră


Cartea Ceața albastră poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,6 rating based on 60 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786069500415
Goodreads: 54626711

Author(s):Publisher: Cassius Books
Published: //2020

Într-o lume utopică, orionii, extratereștrii sosiți pe Terra din Constelația Orion, veghează la menținerea păcii. Fiecare ființă conlucrează în regimul politic numit universalism, unde oamenii sunt monitorizați în permanență prin intermediul unui cip implantat.

Însă, în această lume perfectă, medicul David Iacob are un secret. Își duce existența supus regulilor, până într-o zi, când viața lui se schimbă. Rebela Maya îl răpește pentru a o salva pe mama acesteia.

Cartea are ca punct de plecare un fenomen paranormal care se petrece undeva în munții Buzăului și o serie de mituri legate de tunelele existente în această zonă.

O lucrare cu influențe S.F. care te va ține în suspans până la ultima pagină.
 


Fragmentul zilei – 2 noiembrie 2020: Ceața albastră – Irina Dumitru

Alte titluri Cassisus Books.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii